Decizie în premieră în justiția din România. Prin admiterea unui recurs în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a casat o decizie definitivă a Curții de Apel Cluj și a dispus achitarea inculpaților pentru contrabandă. În acest fel, a fost înlăturată pedeapsa de 5 ani de închisoare aplicată pentru acest capăt de acuzare. Premiera o reprezintă modul în care instanța supremă și-a argumentat hotărârea de casare, analizând dacă, în acest caz, infracțiunea de abuz de încredere poate exista în concurs cu cea de contrabandă comisă prin înstrăinarea sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal (art. 270 alin. 2 lit. c din Legea 86/2006).
Cazul supus recursului în casație
În 2014, o firmă de comerț din Chișinău a făcut o comandă către o societate pentru transportul în Franța a 20 de tone de miez de nucă, în valoare de peste 100.000 de euro. La rândul său, administratorul celei de-a doua firme a încheiat un contract de expediere-transportare a mărfurilor cu o a treia firmă.
Încărcată într-un camion, marfa a fost declarată la vamă în România, iar o zi mai târziu ieșea din țară spre Ungaria. Însă la cântărirea de la graniță s-a stabilit că din marfă lipseau 5 tone de miez de nucă. Șoferul camionului și administratorul firmei care efectua livrarea au fost acuzați că ”au dispus fără drept de cantitatea de aproximativ 5000 kg de miez de nucă, marfă care le-a fost încredinţată pentru a o transporta şi în acel moment se afla în regim de tranzit vamal.”
Mai mult, administratorul firmei de transport a fost acuzat că ar fi declarat că toată marfa ar fi fost distrusă complet într-un accident în care camionul ar fi fost implicat patru zile mai târziu, în Italia, pe drumul spre destinație. Asta deși, arătau anchetatorii, autotrenul nu suferise decât niște zgârâieturi și nici măcar nu se răsturnase.
Declarat avariat, camionul a fost adus în România, iar cele 15 tone de nucă rămase ar fi fost vândute, pentru 220.000 de lei, unei persoane din Sălaj.
Condamnați la Curtea de Apel Cluj pentru contrabandă, achitați de ÎCCJ
Atât Judecătoria Zalău, cât și Curtea de Apel Cluj au apreciat că fapta șoferului și a administratorului firmei de transport, care ”au înstrăinat pe nedrept marfă în valoare de 109.032 de euro aflată în tranzit vamal (…) cauzând astfel un prejudiciu persoanei vătămate (…), care, în calitate de principal obligat, a plătit taxele vamale, TVA, precum și dobânzi și penalități în cuantum total de 187.204 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. 2 lit. c raportat la art. 274 din Legea 86/2006.” Pentru această faptă, fiecare din cei doi a primit 5 ani de închisoare, la care s-au adăugat condamnările pentru abuz de încredere și înșelăciune privind asigurările.
Avocații celor doi inculpați au atacat cu recurs în casație decizia definitivă a Curții de Apel Cluj, fiind vizată acuzația de contrabandă. S-a cerut Înaltei Curți de Casație și Justiție să stabilească dacă în această situație infracțiunea de abuz de încredere poate exista în concurs cu cea de contrabandă, în forma prevăzută de art. 270 alin. 2 lit. c din Legea 86/2006.
Apărarea inculpaţilor a susţinut că, în urma săvârşirii infracţiunii de abuz de încredere, la momentul înstrăinării, mărfurile nu se mai aflau în tranzit vamal, astfel că nu este îndeplinită situaţia premisă a infracţiunii de contrabandă.
După analiza criticilor formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le-a apreciat întemeiate, stabilind că ”în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. 2 lit. c din Legea nr. 86/2006, întrucât, la momentul vânzării mărfurile nu se mai aflau în regim de tranzit vamal”. Astfel a fost decisă achitarea inculpaților pentru contrabandă.
Argumentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 270 alin. 2 lit. c din Legea nr. 86/2006, constituie infracţiunea de contrabandă înstrăinarea sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal, art. 274 din acelaşi act normativ instituind o variantă agravată atrasă de comiterea faptei de două sau mai multe persoane împreună.
Apărarea inculpaţilor a susţinut că, în urma săvârşirii infracţiunii de abuz de încredere, la momentul înstrăinării, mărfurile nu se mai aflau în tranzit vamal, astfel că nu este îndeplinită situaţia premisă a infracţiunii de contrabandă.
Răspunzând unor critici similare celor invocate în recurs în casaţie, instanţa de apel a arătat, pe de o parte, faptul că mărfurile nu părăsiseră circuitul fiscal întrucât nu a avut loc o însuşire efectivă a acestora, ci „au intrat în posesia inculpaţilor în virtutea relaţiei contractuale cu persoana vătămată SC P SA, deci, în scopul transportului şi, nicidecum, nu au fost însuşite fraudulos de către inculpaţi, anterior înstrăinării” şi, pe de altă, că legea nu face distincţie după cum mărfurile sunt sau nu deţinute licit sau fraudulos, esenţial pentru existenţa infracţiunii fiind ca ele să fie în timpul tranzitului vamal şi să fie sustrase în această perioadă.
Concluzia instanţei de apel este greşită, atât prin raportare la situaţia de fapt care a fost reţinută, cât şi faţă de soluţia pronunţată, aceea de menţinere a condamnării pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere.
Înalta Curte reţine că ceea ce este comun tuturor modalităţilor alternative de săvârşire a infracțiunii de abuz de încredere (însuşire, dispunere sau folosire pe nedrept, refuzul de a restitui bunul) este intervertirea ilicită a titlului cu care făptuitorul deţine bunul. Detentorul precar începe să se comporte faţă de bun ca un adevărat proprietar, pe lângă coprus acesta arogându-şi, în mod fraudulos, și animus. Prin însuşire, făptuitorul îşi interverteşte în mod ilegal detenţia sa, ia bunul înstăpânire, comportându-se faţă de acesta ca un adevărat proprietar, devenind astfel, din detentor precar, un posesor de rea credinţă. Celelalte modalități de săvârşire a infracţiunii (dispunere sau folosire pe nedrept, refuz de restituire) au deja ca premisă existenţa animus-ului făptuitorului de a se comporta faţă de bun ca şi cum ar fi al său, fiind, aşa cum s-a arătat în doctrină, mai „avansate” cronologic faţă de momentul însușirii.
Urmarea imediată a infracţiunii constă în modificarea situaţiei bunului, crearea unei situaţii de fapt contrare celei care ar fi trebuit să existe dacă nu ar fi fost încălcată în mod abuziv încrederea ce i-a fost acordată făptuitorului. Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care s-a executat una dintre acţiunile abuzive care constituie elementul material al laturii obiective, iar în cazul comiterii mai multor acţiuni ce se circumscriu unor modalităţi diferite (însuşire, apoi dispunere pe nedrept, urmată de refuzul de restituire), aceasta se consideră consumată de la prima acţiune.
În prezenta cauză, astfel cum rezultă din situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv, anterior expusă, există acţiuni care se circumscriu unor modalităţi alternative diferite (însuşire, urmată de dispunere pe nedrept), comise la un interval suficient de timp pentru a permite delimitarea acestora. Infracţiunea de abuz de încredere s-a consumat în modalitatea însuşirii bunurilor transportate, atât în ceea ce priveşte cantitatea iniţială de 5.000 kg [prin scoaterea acestora din semiremorca în care se aflau sub sigiliu, vânzarea intervenind ulterior (până în data de 03-04.12.2014), după găsirea cumpărătorilor, instanţa reţinând că „martorul CȘ, …. a fost contactat de martorul TV, care i-a relatat că inculpatul Y are de vânzare nucă, dar şi că astfel de marfă a şi vândut, făcând referire la perioada 3-4.12.2014, deoarece a avut nevoie urgent de bani”], cât şi în privinţa restului de aproximativ 15 tone, care, după înscenarea accidentului de circulaţie din Italia (din 04.12.2014), la câteva zile, a fost adusă de cei doi inculpaţi în România şi vândută de către inculpatul Y, după găsirea unui cumpărător (fapte petrecute în perioada 12.12.2014-07.01.2015). De altfel, este de observat că în cauză nici nu a fost reţinut un concurs ideal între infracţiunea de abuz de încredere şi cea de contrabandă (ceea ce corespunde situaţiei de fapt, abuzul de încredere consumându-se anterior înstrăinării bunurilor), în hotărâre existând menţiunea expresă că toate infracţiunile au fost comise în concurs real.
Înalta Curte reţine că urmarea imediată a săvârşirii de către inculpaţi a infracţiunii de abuz de încredere constă în modificarea, prin acţiunile abuzive de însuşire, a situaţiei bunurilor transportate. Acestea au ieşit din sfera de stăpânire a proprietarului, care, în baza contractului de transport, le încredinţase inculpaţilor fiind plasate în regim de tranzit vamal, şi au trecut în sfera de stăpânire a acestora.
Astfel cum s-a arătat anterior, regimul de tranzit vamal/unional permite circulaţia mărfurilor neunionale fără a fi supuse taxelor, de la un punct la altul al teritoriului vamal al Uniunii. Urmare a însuşirii frauduloase, regimul bunurilor s-a schimbat, acestea părăsind tranzitul vamal în care se aflau, fiind sustrase, prin comiterea abuzului de încredere, regimului care permitea libera lor circulaţie între punctele vamale.
În aceste circumstanţe, Înalta Curte constată că situaţia premisă a infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. 2 lit. c din Legea nr. 86/2006, respectiv existenţa unor mărfuri aflate în tranzit vamal, nu mai era îndeplinită în cauză la momentul înstrăinării bunurilor de către inculpaţi.
Principiul neutralităţii fiscale, precum şi împrejurarea că o persoană care deţine bunuri în interiorul Uniunii Europene, indiferent de modalitatea de dobândire, datorează taxe şi impozite, invocate de Ministerul Public cu ocazia dezbaterilor, nu conduc şi la reţinerea infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. 2 lit. c din Legea nr. 86/2006.
Mărfurile au devenit purtătoare de taxe şi impozite în urma comiterii infracțiunii de abuz de încredere, total independent de acţiunile ulterioare ale inculpaţilor de înstrăinare, prin vânzare, a întregii cantităţi de miez de nucă.
Similar, S.C. SL S.A. a fost obligată la plata taxelor vamale, T.V.A., precum şi dobânzi şi penalităţi, întrucât mărfurile plasate sub regim vamal nu au mai fost prezentate biroului vamal de destinaţie în termenul stabilit, respectiv data de 08.12.2014. Indiferent dacă cei doi inculpaţi vindeau sau nu bunurile însuşite, S.C. SL S.A. datora aceste taxe, conform art. 79 alin. 1 lit. b din Regulamentul (UE) nr. 952/2013, potrivit căruia, în cazul mărfurilor supuse unor taxe la import, o datorie vamală la import ia naștere în cazul nerespectării obligaţiei stabilită în legislaţia vamală cu privire la destinaţia finală a mărfurilor pe teritoriul vamal al Uniunii.
Ca atare, instanţa de recurs în casaţie constată că, în realitate, S.C. SL S.A. este subiect pasiv adiacent al infracţiunii de abuz de încredere, întrucât însuşirea bunurilor transportate a avut consecinţe şi în ceea ce o priveşte, care, în calitatea sa de titular al regimului de tranzit vamal, prinneprezentarea mărfurilor la biroul de destinaţie, a fost obligat la plata datoriei vamale incidente încuantum total de 187.204 lei.
În raport de considerentele anterioare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază întemeiate criticile formulate, în cauza nefiind îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. 2 lit. c din Legea nr. 86/2006, întrucât, la momentul vânzării mărfurile nu se mai aflau în regim de tranzit vamal.
Va casa, în totalitate, decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr… din data de … 2020 a Judecătoriei Zalău, şi, în urma descontopirii pedepselor rezultante în pedepsele componente, rejudecând, în baza art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.proc.pen., va dispune achitarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. 2 lit. c din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 86/2006.”
În fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpații au fost reprezentati de avocații Răzvan Doseanu, de la Societatea de avocați ”DOSEANU&ASOCIAȚII”, și Robert Balogh, de la Societatea de avocați ”BALOGH&ASOCIAȚII”.
DOCUMENT – Hotărârea ÎCCJ prin care a fost casată decizia definitivă a Curții de Apel Cluj și au fost achitați inculpații sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă:
