Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat o sesizare prealabilă prin care solicită completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materia contenciosului administrativ și fiscal al Curții Supreme un răspuns referitor la interimatul la conducerea Inspecției Judiciare (IJ), în cazul vacantării acestei funcții. Referindu-se la prevederea potrivit căreia inspectorul șef al IJ și adjunctul său rămân pe funcții după expirarea mandatelor până la ocuparea acestora prin numire, Înalta Curte întreabă dacă ”se poate aprecia că această procedură este de natură să confere Guvernului o competentă directă de numire în aceste funcţii si să dea naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor si a funcțiilor Inspecției Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor si a procurorilor sau de control politic al acestei activităţi?”
Conținutul sesizării formulate de ÎCCJ:
”În interpretarea art. II din Ordonanta de urgentă nr.77/05.09.2018, pentru completarea art.67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.767/05.09.2018, se poate aprecia că această procedură este de natură să confere Guvernului o competentă directă de numire în aceste funcţii si să dea naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor si a funcțiilor Inspecției Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor si a procurorilor sau de control politic al acestei activităţi?
În situaţia în care răspunsul la prima întrebare este afirmativ, această reglementare este de natură să afecteze legalitatea actelor emise în perioada interimatului?”
Texte de lege invocate în sesizarea prealabilă:
Art. 67 alin.7 din Legea 317/2004 – (7) În situația vacantării funcției de inspector-șef sau, după caz, de inspector-șef adjunct al Inspecției Judiciare ca urmare a expirării mandatului, interimatul funcției se asigură de inspectorul-șef sau, după caz, de inspectorul-șef adjunct ale căror mandate au expirat, până la data ocupării acestor funcții în condițiile legii.
Articolul II din Ordonanta de urgentă nr.77/05.09.2018 – Prevederile art. 67 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu completările aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se aplică și situațiilor în care funcția de inspector-șef sau, după caz, de inspector-șef adjunct al Inspecției Judiciare este vacantă la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
DOCUMENT – Textul complet al încheierii de sesizare prin mecanismul întrebării prealabile: