Încă din 2022, liderul USR Oradea a atras atenția asupra locurilor insuficiente în creșe, iar în acest sens a depus și un amendament la bugetul local pentru suplimentarea sumelor alocate construcției de creșe.
Într-un comunicat de presă, președintele USR Oradea, Dan Palaghianu face o radiografie a situației locurilor disponibile pentru copii în creșele din Oradea, în contextul în care se nasc anual circa 2000 copii, dar în creșe sunt disponibile în medie 500 de locuri. Concluzia e logică: <pentru a reduce acest decalaj uriaș nu există altă cale decât să construim noi creșe și să o facem într-un ritm mai accelerat ca până acum>, spune Dan Palaghianu.
Anunțată ca cea mai mare creșă din țară cu 110 de locuri, creșa din Cartierul Nufarul de pe str. Ion Irimescu, ar trebui să fie finalizată în luna septembrie. <Înscrierile s-au finalizat, dar fără posibilitatea înscrierii la această nouă creșă. Despre creșa din str. Aluminei nu se mai știe nimic, totul s-a blocat în avize și birocrație.Anul acesta 261 copii au rămas pe dinafară.Mai există, de asemenea, și problema distribuției inegale a creșelor în oraș. Chiar dacă aglomerația din cartierul Nufărul va fi parțial rezolvată prin noua investiție, rămâne în continuare o lipsă acută de locuri în cel mai aglomerat cartier din Oradea, cartierul Rogerius. În acest an 99 de copii nu au prins loc la cele 2 creșe de pe str. Călugăreni.}ncă din 2022 am prezentat lipsa unor locuri suficiente în creșe, iar în acest sens am depus și un amendament la bugetul local pentru suplimentarea sumelor alocate construcției de creșe.Părinții cu care am stat de vorbă fac mari eforturi financiare pentru a plăti o creșă privată. În unele cazuri, mamele și-au amânat întoarcerea la serviciu, deoarece nu au o alternativă pentru copilul lor.Cerem Primăriei să asume accelerarea construcției de creșe în Oradea”, a declarat Daniel Palaghianu, președinte USR Oradea.