de Gheorghe Băcanu
În timp ce marea majoritate a sectorului bugetar stă acasă degeaba „homework”, „telework”, „remote work”, păstrându-şi veniturile intacte, sectorul privat este, iarăşi, pus la zid prin trimiterea în şomaj tehnic, pe salarii diminuate şi plafonate. Se impune demararea unei reforme profunde în toată administraţia publică pentru a o eficientiza şi pentru a scoate bugetul de sub starea asediu.
Recentele măsuri adoptate de guvern (OUG 29/2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 230 din data de 21 martie 2020) pentru susţinerea mediului de afaceri, în contextul crizei generate de pandemia de coronavirus, au pus, din nou, în evidenţă dispreţul în care guvernanţii tratează angajaţii din mediul privat. Prin această ordonaţă guvernanţii dau o lovitură consistentă raţionalităţii şi echilibrului, tratându-şi diferit cetăţenii.
Atât preşedintele Iohannis cât şi premierul au folosit în expozeul argumentativ al actului normativ cuvântul, de altfel nobil, solidaritate.
Să vedem ce înseamnă solidaritate în acest context complex al crizei.
Prin această ordonanţă se precizează că cei care pleacă în somaj tehnic vor beneficia de 75% din salariul brut, dar nu mai mult de 75% din salariul brut pe economie. Adică undeva pe la 2400 lei.
Dar ce facem cu cei care aveau salarii de 10.000-20.000 lei. Le sugerăm să mai strangă puţin cureaua cum ne învăţa cineva înainte de decembrie 1989.
Ia să vedem ce se întâmplă în mediul bugetar în această perioadă de criză. Nimic.
Mare parte din administraţie lucrează (!?) „homework” pe salarii neatinse, ca si cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Acelaşi buget trebuie să plătească pentru angajatul din mediul privat maxim 2400 lei, iar pentru cel de la stat, fără număr, conform doctrinei mantrice „Noi dăm” a celor aflaţi la butoane.
Dar cu solidaritatea cum ramâne? Este criză, dar hai s-o suporte în acelaşi fel ambele entităţi: privată şi de stat.
Adică privatul care primeşte maxim 2400 lei trebuie să fie solidar cu directorul de la nu-ştiu-ce instituţie, plantat acolo de „influencerii” lui politici, care la un salariu de 20.000 lei mai are şi spor de calculator (şi Solitair-ul este pe calculator, sic!) de 15 %.
Păi 15% din 20.000 este cam cât primeşte privatul în perioada şomajului tehnic. Halal solidaritate!
Această mărinimie bugetară are loc într-un context total nefavorabil. Bugetul este pe drumul cimitirului, este praf și pulbere, iar cifrele despre deficit sunt dărâmătoare. Are găuri mai multe decât un svaiţer elveţian de calitate, încât nici Dunlop şi Michellin, la un loc, n-ar putea să-l peticească.
Întreaga clasă politică calată, în exclusivitate, numai pe rentă a trolat bugetul de stat, iar economiei i-a distrus imunitatea.
Parcă vorbeaţi, cândva, de un guvern al tuturor românilor!
Vrem egalitate, dar nu pentru căţei, spunea Grigore Alexandrescu… în fabula „Câinele şi căţelul”… Probabil această fabulă i-a inspirat şi pe autorii actului normativ!
Dar mai apare o problemă, pentru că tot suntem la capitolul fabule, furnica (privată) s-a cam săturat să întreţină greierul (bugetar).
(Sursa: Ziarul financiar)
