Dublu ghinion pentru un orădean de 24 de ani, dat în urmărire națională pentru că se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea pentru trafic de droguri. Norbert Szabolcs Szekely a fost prins de polițiști vineri dimineața, pe o stradă din Oradea. Conducea fără permis, au constatat agenții care nu doar că l-au reținut și trimis în penitenciar, ci i-au întocmit un nou dosar penal.
Szekely a fost prins în dimineața de vineri, 15 iulie, puțin după ora 3:00, pe Strada Oneștilor din Oradea. Polițiștii Biroului Rutier au făcut semn unei mașini să oprească, iar când au verificat actele șoferului au constatat că au în față un fugar, dat în urmărire națională în luna ianuarie a acestui an.
Norbert Szabolcs Szekely fusese condamnat, în aprilie 2021, de Tribunalul Bihor la un an și cinci luni de închisoare cu executare pentru trafic de droguri. Sentința devenise definitivă în ianuarie 2022, o dată cu respingerea de către magistrații Curții de Apel Oradea a apelului declarat de inculpat.
Nu consuma, dar le vindea
El a fost judecat într-un dosar de constituire de grup infracțional organizat, în care era acuzat că, în 2017, după ce s-a întors de la muncă, din Belgia, a intrat în anturajul unei grupări de trafic de substanțe interzise, inițiate de Jozsef Zsolt Kovacs, un recidivist din Oradea, condamnat pentru fapte similare.
Potrivit sentinței Tribunalului Bihor, publicată pe portalul rolii.ro, chiar dacă nu era consumator, Nobert Szabolcs Szekely a comercializat timp de două luni, către consumatori din Oradea, diferite cantități de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, din categoria celor de fumat și de prizat. ”Din actele dosarului rezultă faptul că inculpatul, în mod direct, în perioada de referință, a vândut către trei consumatori identificați și audiați, 203 plicuri cu substanțe psihoactive, pentru care a încasat suma totală de 3.090 lei. În 7 iunie 2017 a vândut colaboratorului autorizat în cauză, într-o împrejurare un plic cu psihoactive pentru care a încasat suma totală de 50 de lei”, a reținut instanța de fond.
Szekely a fost trimis în judecată pentru aderare la un grup infracțional organizat și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată. Nu a fost de găsit când sentința de condamnare a devenit definitivă, în 28 ianuarie 2022, astfel că a fost dat în urmărire națională.
O dată cu prinderea sa, va fi cercetat și pentru conducerea unui autoturism, fără a avea permis pentru nicio categorie de vehicule.