- „Nu am nimic cu cei care au acest business, dar eu sunt de alte principii. E un business care poate strica viața oamenilor și ne ferim de lucrurile astea” a explicat Neșu pentru GOLAZO.ro Oricine vrea să ajute poate trimite un SMS cu textul CRED la 8844 prin care te abonezi să donezi 2 euro lunar
- Complexul de Recuperare Sfântul Nectarie, de la Cihei este dedicat recuperării persoanelor cu suferințe locomotorii, în special cei cu grad ridicat de handicap, cum e denumită de către legislația noastră
- Mihai neșu anunță însă că mai are nevoie de circa 1.000.000 de euro pentru a termina centrul, așa cum l-a proiectat.
- De 13 ani, după ce accidentul de pe terenul de fotbal, i-a schimbat viața într-una în scaun cu rotile, fostul important fotbalist se gândește mai ales la cei care au probleme mai mari decât a lui, potrivit propriilor mărturii. Astfel s-a născut ideea centrului bihorean.Investiția a tot crescut în timp. „Prima dată, am bugetat 3,8 milioane, apoi am ajuns să cheltuim 5 milioane și jumătate până în prezent și tot cred că mai avem nevoie de un milion de euro ca să fie totul finalizat”, spune Mihai.
- Chiar dacă mai are nevoie de o sumă mare, Neșu e optimist: „Nu putem să nu fim mulțumiți. Slavă lui Dumnezeu că ne-a ajutat să ajungem în pragul ăsta. A fost nevoie de mulți de bani, au venit mulți oameni care ne-au ajutat și sperăm să vină să ne mai ajute să finalizăm complet și să fie totul la linie”. la Gala Mihai Neșu, care a fost organizată în mai 2023, pe stadionul Arcul de Triumf din București, s-a strâns o sumă considerabilă.
- Cu aportul inclusiv a unor nume mari, precum Hagi, Olăroiu, Dan Șucu și alții, dar și cu un refuz ferm din partea organizatorilor Galei de a accepta propunerea din partea unor firme mari din industria pariurilor de a fi parteneri comerciali la acel eveniment.
- „Suntem slabi ca oameni, pariurile te pot strica dacă nu ești atent”
- De ce are această poziție? „Nu am nimic cu cei care au acest business, fiecare cu treaba lui, cine vrea să participe la pariuri e treaba lui, e o țară liberă, dar eu sunt de alte principii.
- Mă bucur de ajutorul oamenilor simpli, firmele simple, cei cu pariurile au un altfel de business. E un business care poate strica omul din păcate. Deși ei acolo jos, la reclamă, pun foarte frumos să joci responsabil, dar e greu.
- Când tot vezi la televizor, așa, peste tot pariuri, și îți prezintă ceva frumos, noi suntem slabi ca oameni. Te atrage și Doamne Ferește, poți să-ți strici viața dacă nu ești atent”, a adăugat Neșu.
Site-ul bihorjust.ro şi conținutul acestuia sunt protejate de Legea drepturilor de Autor din România şi de dispoziţii privitoare la copyright aplicabile în alte teritorii din afara ţării. Preluarea de pe site-ul bihorjust.ro a materialelor (text, foto şi/sau video) purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală se poate face doar cu citarea sursei, cu URL/hyperlink, în limita a 250 de semne.