Caz mai puțin obișnuit în Bihor, unde tatăl unei fete de 12 ani a încercat să-l scape de răspundere pe un tractorist băut care a provocat un accident în care a fost rănit fiica celui dintâi. Deși fata a căzut de pe tractor, părintele ei a adus o bicicletă și a susținut că minora s-a rănit în timp ce se plimba. Acum, atât tractoristul, cât și tatăl fetei sunt cercetați penal.
Accidentul în care a fost rănită fata de 12 ani s-a petrecut duminică, 6 septembrie, în jurul orei 18:30, în satul Mierlău, din comuna Hidișelu de Sus. Autorul a fost un bărbat care conducea, fără să aibă permis, un tractor neînregistrat cu care tracta o remorcă la rândul său neînregistrată. La un moment dat, copila care se afla pe tractor s-a dezechilibrat și a căzut pe șosea, rănindu-se ușor. Imediat după întâmplare, bărbatul a plecat de la locul faptei, fără să aștepte sosirea polițiștilor.
”Totodată, la scurt timp, tătăl minorei s-a prezentat la fața locului favorizându-l pe conducătorul tractorului, care a părăsit locul accidentului și a îngreunat cercetările în cauză, aducând la fața locului o bicicletă și a indicat faptul că minora ar fi căzut cu bicicleta”, a transmis comisarul-șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.
Polițiștii l-au găsit repede pe conducătorul tractorului și, în urma testării cu aparatul etilotest, au stabilit că acesta avea o alcoolemie de 0,75 la mie. Bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice.
Tractoristul de ocazie este cercetat acum pentru vătămare corporală din culpă, conducerea sub influența băuturilor alcoolului a unui autovehicul neînregistrat pe drumurile publice, refuzul de recoltare de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție. Și tatăl copilei rănite este anchetat penal pentru favorizarea infractorului.