În Monitorul Oficial nr. 1041/16.X.2024 a fost publicată Decizia nr.322 din 9 iulie 2024 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1),
ale art. 5 alin. (2) lit. d) și alin. (3) lit. a), ale art. 6, ale art. 13 lit. a), ale art. 65 lit. h) și ale art. 69 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și a Legii nr. 55/2020, în ansamblul său.
Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată la Judecătoriei Odorheiu Secuiesc și a stabilit că textele de lege criticate ce au următorul conținut:
— Art. 4 alin. (1): „(1) Starea de alertă se instituie de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne, și nu poate depăși 30 de zile. Starea de alertă poate fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului afacerilor interne.”;
— Art. 5. alin. (2) lit. d): „(2) Măsurile pentru asigurarea rezilienței comunităților sunt: (…) d) măsuri de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliu;”;
— Art. 5 alin. (3) lit. a): „(3) Măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc sunt: a) restrângerea sau interzicerea organizării și desfășurării unor mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spații deschise, precum și a unor întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise;”;
— Art. 6: „Hotărârile prin care se declară ori se prelungește starea de alertă, precum și cele prin care se stabilește aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă cuprind:
a) baza legală;
b) perioada stării de alertă;
c) măsuri pentru creșterea capacității de răspuns, asigurarea
rezilienței comunităților și diminuarea impactului tipului de risc necesar a fi aplicate, condițiile concrete de aplicare și destinatarii acestor măsuri;
d) instituțiile și autoritățile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor, după caz.”;
— Art. 13 lit. a): „Pe durata stării de alertă, prin ordin comun al ministrului sănătății și ministrului afacerilor interne se poate institui:
a) obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă;”;
— Art. 65 lit. h): „Constituie contravenții, în măsura în care nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate potrivit legii penale infracțiuni, următoarele fapte săvârșite pe durata stării de alertă: (…)
h) nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor individuale de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor, stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. d);”;— Art. 69: „(1) Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului- verbal, jumătate din cuantumul amenzii aplicate de agentul constatator pentru contravențiile prevăzute de lege.
(2) Sumele provenite din amenzile aplicate pentru contravențiile prevăzute de prezenta lege se fac venit integral la bugetul de stat.”, sunt constituționale.
În motivarea excepției de neconstituționalitate sunt formulate critici de neconstituționalitate extrinsecă și intrinsecă. 14. Potrivit criticilor de neconstituționalitate extrinsecă, formulate în Dosarul nr. 2.216D/2022, Legea nr. 55/2020 a fost adoptată fără solicitarea avizului Consiliului Economic și Social, contrar prevederilor art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 248/2013 privind organizarea și funcționarea Consiliului Economic și Social, ceea ce, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale (Decizia nr. 221 din 2 iunie 2020, Decizia nr. 139 din 13 martie 2019), reprezintă o încălcare a normelor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) și ale art. 141.
Criticile de neconstituționalitate intrinsecă vizează, în esență, următoarele aspecte: (i) fapta de a nu purta mască de protecție nu este prevăzută în Legea nr. 55/2020 drept contravenție, art. 13 lit. a) doar stabilind obligativitatea purtării acesteia, iar trimiterile la art. 5 alin. (2) lit. d) utilizate în cuprinsul art. 65 lit. h) nu respectă condițiile impuse de tehnica legislativă, având un caracter generic și imprecis, fără a preciza în concret acțiunea care constituie actul material al contravenției, astfel că destinatarii acestor norme nu pot să prevadă consecințele acțiunilor lor.
Nerespectarea standardelor de calitate a legii contravine art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție; (ii) incriminarea concretă a refuzului de a purta mască de protecție în spațiile publice nu a avut loc printr-o lege, ca act formal al Parlamentului, și nici prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, așa cum dispune art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020, ci printr-o hotărâre a Guvernului (art. 1 din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 967/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 noiembrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19).
Această manieră de reglementare prin care legiuitorul suveran permite altei autorități publice să restrângă exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale (libera circulație, dreptul la învățătură, accesul la cultură) contravine normelor fundamentale cuprinse în art. 53 alin. (2) din Constituție (necesitate, proporționalitate), art. 108 și 115; (iii) mai mult, deși starea de alertă nu este definită în Constituție, aceasta este stabilită în mod concret de Guvern, prin acte infralegale care restrâng exercițiul drepturilor și libertăților fundamentale, iar aceste acte sunt sustrase controlului Parlamentului, spre deosebire de cele prevăzute de art. 93 din Constituție prin care Președintele țării instituie starea de asediu sau starea de urgență, ceea ce constituie o excepție inadmisibilă de la principiul supremației Constituției.
Aceleași critici de neconstituționalitate, referitoare, în esență, la caracterul neclar și imprevizibil al normei legale, precum și la abilitarea Guvernului de a reglementa prin hotărâre aspecte concrete de natură restrictivă, care țin de domeniul reglementării prin lege, ca act formal al Parlamentului, sunt formulate și cu privire la dispozițiile art. 5 alin. (3) lit. a) și ale art. 6 lit. c) din Legea nr. 55/2020, care vizează măsuri de restrângere sau interzicere a organizării și desfășurării unor mitinguri, demonstrații sau alte tipuri de întruniri în spații deschise.
Se mai susține că prin sancționarea persoanelor care nu poartă mască de protecție nu se apără nicio valoare socială și nu există dovezi științifice ale beneficiului purtării acesteia; în schimb, există suficiente studii care demonstrează atât inutilitatea ei, cât și efectele negative asupra sănătății, iar Legea nr. 55/2020 nu instituie nicio excepție de la obligativitatea purtării măștii, de exemplu pentru situații medicale, ceea ce contravine dreptului la sănătate, consacrat de art. 34 din Constituție. Textele criticate încalcă și principiul prezumției de nevinovăție, derivat din principiul stării de normalitate, așa cum este și starea de sănătate a omului. Prin impunerea obligativității purtării măștii de protecție tuturor persoanelor, sănătoase sau nu, se instituie prezumția de boală și de pericol public asupra tuturor celor care respiră liber, fără a-și obtura căile nazale și orale.
În ceea ce privește dispozițiile art. 69 din Legea nr. 55/2020, se arată că, fără nicio justificare obiectivă, acestea prevăd posibilitatea achitării doar a jumătate din amenda aplicată, și nu a jumătate din minimul acesteia, conform reglementării generale.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține, cu privire la criticile de neconstituționalitate extrinsecă formulate, potrivit cărora Legea nr. 55/2020 a fost adoptată cu încălcarea art. 1 alin. (3) și (5) și a art. 141 din Constituție, respectiv fără solicitarea avizului Consiliului Economic și Social, că în cauză este aplicabilă, mutatis mutandis, Decizia Curții Constituționale nr. 723 din 12 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 15 aprilie 2024, paragrafele 118—129. Prin această decizie, instanța de contencios constituțional a stabilit, de principiu, că examinarea neregularităților existente în cadrul de avizare a unui proiect/unei propuneri legislative este admisibilă, în procedura controlului a posteriori concret de constituționalitate, numai dacă se demonstrează existența unei relații directe între afectarea drepturilor și a libertăților fundamentale și nesolicitarea respectivului aviz. În acest caz, în evaluarea constituționalității actului, mai întâi trebuie analizate criticile raportate la încălcarea drepturilor și a libertăților fundamentale invocate și, ulterior, concluzia astfel desprinsă să fie corelată cu exigențele prevăzute de Constituție referitor la avizarea actelor normative. În ipoteza în care Curtea ar constata încălcarea unui drept sau a unei libertăți fundamentale, trebuie analizat dacă afectarea s-a produs ca urmare a nesocotirii condițiilor constituționale de avizare și numai în situația unui răspuns afirmativ va constata incidența încălcării acestora.
Cu privire la criticile de neconstituționalitate intrinsecă prezentate în cauză, Curtea reține că, în jurisprudența sa privind dispoziții ale Legii nr. 55/2020, a mai analizat susțineri asemănătoare, prin care a fost reclamată imprecizia legiuitorului în stabilirea prin lege a unor elemente definitorii ale contravențiilor, atribuind în același timp Guvernului competența de a stabili periodic, prin hotărâri, condițiile concrete de aplicare și destinatarii măsurilor adoptate pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Astfel, prin Decizia nr. 391 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 719 din 22 iulie 2021, paragrafele 40 și 41, Curtea a reținut, în esență, că Legea nr. 55/2020 a fost elaborată în scopul combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, prin instituirea unor măsuri temporare și, după caz, graduale, în vederea protejării drepturilor la viață, la integritate fizică și la ocrotirea sănătății, inclusiv prin restrângerea exercițiului altor drepturi și libertăți fundamentale [art. 1 alin. (1)]. Actul normativ criticat reprezintă legea-cadru care stabilește principiile de bază ale instituirii stării de alertă, prevăzând, cu titlu general, măsurile ce pot fi dispuse în cadrul acesteia, în vederea atingerii obiectivelor mai sus arătate. Aceste măsuri, astfel cum se arată în mod expres la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, sunt adoptate, în aplicarea legii analizate, de către Guvern, prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne, pentru o perioadă de cel mult 30 de zile, starea de alertă putând fi prelungită, pentru motive temeinice, pentru cel mult 30 de zile. Această manieră de reglementare denotă intenția legiuitorului de a crea un cadru legal pentru implementarea măsurilor cu caracter administrativ necesare și adecvate particularităților crizei epidemiologice existente și evoluției acesteia în fiecare perioadă de timp. Necesitățile de reglementare nu puteau fi, în mod evident, anticipate la data elaborării Legii nr. 55/2020 și nici prevăzute, în mod expres, în cuprinsul acestei legi, având în vedere caracterul lor variabil, imprevizibil. Cu toate acestea, legea analizată prevede, în mod expres, procedura de instituire și de prelungire a stării de alertă, măsurile care pot fi dispuse pe parcursul acesteia, perioadele de timp pentru care pot fi luate și prelungite astfel de măsuri, condițiile implementării lor, precum și autoritățile și instituțiile statale implicate, neputându-se susține că actul normativ analizat prevede măsuri descriptive, lipsite de claritate, precizie și previzibilitate, contrare principiului legalității.
Așa fiind și având în vedere natura legii, pe de o parte, și a hotărârii Guvernului, pe de altă parte, legiuitorul a prevăzut ca instituirea stării de alertă — în sensul aplicării dispozițiilor Legii nr. 55/2020 pe întreg teritoriul țării sau doar pe teritoriul unor unități administrativ-teritoriale, după caz — să se realizeze prin hotărâre a Guvernului. Cu privire la acest aspect, prin Decizia nr. 457 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 1 iulie 2020, paragraful 42, Curtea a reținut că hotărârile Guvernului sunt acte administrative normative sau individuale, expresie a competenței originare a Guvernului, prevăzută în art. 108 din Constituție, tipică pentru rolul acestuia de autoritate publică a puterii executive. Curtea a arătat, totodată, că organizarea executării legilor pe calea hotărârilor este un atribut exclusiv al Guvernului, consacrat prin norma fundamentală antemenționată, și că, potrivit regimului său constituțional, hotărârea Guvernului intervine când executarea unor prevederi ale legii reclamă stabilirea de măsuri sau reguli subsecvente. Prin urmare, Curtea a reținut că hotărârile Guvernului se adoptă întotdeauna pe baza și în vederea executării legilor, urmărind punerea în aplicare sau ducerea la îndeplinire a acestora.
Curtea a analizat și critici prin care se invoca necesitatea unui control al Parlamentului asupra hotărârilor Guvernului prin care se instituie starea de alertă și măsurile corespunzătoare (Decizia nr. 391 din 8 iunie 2021, paragraful 43). În acest context, Curtea a arătat că un astfel de control a existat inițial conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 55/2020, doar pentru ipoteza în care starea de alertă era instituită pe cel puțin jumătate din unitățile administrativ-teritoriale de pe teritoriul țării. Însă, prin Decizia nr. 457 din 25 iunie 2020, precitată, Curtea a constatat neconstituționalitatea acestei dispoziții, reținând (la paragraful 50) că un atare control parlamentar al hotărârilor Guvernului este incompatibil cu principiul separației și echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție. Ca urmare a pronunțării acestei decizii, hotărârile Guvernului prin care se instituie starea de alertă, pe întreg teritoriul țării sau doar pe teritoriul unor unități administrativ- teritoriale, nu mai sunt supuse încuviințării Parlamentului, acest mecanism fiind în acord cu dispozițiile Legii fundamentale.
Curtea Constituțională a examinat, în jurisprudența sa, și critici cu caracter general, prin care se reclama posibilitatea Guvernului, prevăzută în cuprinsul Legii nr. 55/2020, de a limita exercitarea unor drepturi și libertăți fundamentale prin adoptarea de hotărâri de instituire și de prelungire a stării de alertă. Curtea a reținut că, prin natura lor, măsurile adoptate în perioada stării de alertă presupun limitarea exercitării unor drepturi și libertăți fundamentale, în scopul asigurării unei protecții adecvate a dreptului la viață, la integritate fizică și psihică și la ocrotirea sănătății, aspect menționat în preambulul Legii nr. 55/2020. Aceste restrângeri au ca temei legal dispozițiile legii anteriormenționate, care, de altfel, prevăd în mod expres care sunt măsurile restrictive ce pot fi dispuse în perioada stării de alertă, precum și regimul juridic al dispunerii lor, corespunzând scopului arătat în cuprinsul legii. În aceste condiții, hotărârile Guvernului la care fac referire prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 asigură organizarea executării dispozițiilor legii analizate, prin reglementarea formelor concrete ale măsurilor specifice stării de alertă, care pot să difere de la o perioadă la alta sau de la o unitate administrativ-teritorială la alta, fiind corespunzătoare dinamicii crizei epidemiologice. Așa fiind, reglementarea în cuprinsul Legii nr. 55/2020 a unui inventar al drepturilor și al libertăților fundamentale a căror exercitare poate fi restrânsă prin hotărârile Guvernului de instituire și de prelungire a stării de alertă ar fi fost inutilă, acestea rezultând din interpretarea dispozițiilor Legii nr. 55/2020 (Decizia nr. 391 din 8 iunie 2021, paragraful 45).
Cu privire la dispozițiile art. 5 din Legea nr. 55/2020, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 381 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 septembrie 2021, paragraful 40, că acestea constituie un tablou exhaustiv al tipurilor de măsuri ce pot fi dispuse în temeiul acestui act normativ în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, măsuri care atrag obligații a căror încălcare constituie contravenții. De asemenea, a arătat că este vorba despre măsuri menționate în Legea nr. 55/2020.
Răspunzând criticilor de neconstituționalitate ce reclamau faptul că în cuprinsul prevederilor art. 5 alin. (2) lit. d) și ale art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020 nu sunt precizate măsurile care instituie obligații a căror încălcare constituie contravenție, Curtea a arătat (la paragraful 44 al Deciziei nr. 381 din 8 iunie 2021, precitată) că menționarea concretă a acestor măsuri în conținutul textelor de lege supuse controlului de constituționalitate ar avea drept consecință aplicarea lor pe toată durata pandemiei de COVID-19, fără a da posibilitatea autorităților să selecteze necesitatea și intensitatea intervenției în funcție de evoluția rapidă și imprevizibilă a acestui fenomen. Reglementarea ar dobândi astfel un caracter rigid, făcând imposibilă o aplicare flexibilă, astfel încât să se asigure în mod eficient obiectivul stabilit de legiuitor, de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, dar și imperativul respectării caracterului proporțional al restrângerii exercițiului unor drepturi prin raportare la acest obiectiv și la datele concrete ale realității. S-ar putea ajunge astfel în situația în care obligațiile impuse să aibă aceeași sferă de aplicare, deși gravitatea fenomenului s-a redus, justificând restrângerea acestei sfere de aplicare sau chiar neaplicarea măsurilor.
Prin aceeași decizie mai sus menționată, la paragraful 43, Curtea a amintit că, potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 55/2020, hotărârile Guvernului prin care se instituie sau se prelungește starea de alertă trebuie să precizeze, în mod clar, care sunt măsurile pentru asigurarea rezilienței comunităților, astfel că revine executivului sarcina să selecteze, în funcție de datele concrete ale evoluției pandemiei la un anumit moment, acele măsuri prevăzute la nivelul legii care sunt cele mai adecvate atingerii obiectivului stabilit de legiuitor, cu o restrângere proporțională a exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți ale persoanei.
În acest context, Curtea a subliniat, însă, că generalitatea dispozițiilor de lege analizate, ce necesită raportarea la acte administrative normative secundare în vederea aplicării, nu trebuie să conducă la concluzia că faptele care constituie contravenție sunt stabilite de organele administrative. Astfel, sintagma „măsuri de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor” din cuprinsul art. 5 alin. (2) lit. d) al Legii nr. 55/2020 se referă la măsuri consacrate la nivelul legii, așa cum de altfel este și măsura obligativității purtării măștii de protecție, consacrată în mod expres în conținutul art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020. În situația autorilor excepției de neconstituționalitate care au fostsancționați contravențional pentru nerespectarea obligației de a purta masca de protecție, Curtea a constatat că aceștia aveau posibilitatea de a lua cunoștință de conținutul acestei obligații prin examinarea conținutului art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020. De asemenea, hotărârile Guvernului emise pentru instituirea și prelungirea stării de alertă, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, au menționat în mod constant obligativitatea purtării măștii de protecție (Decizia nr. 381 din 8 iunie 2021, paragraful 46).
În lumina considerentelor mai sus indicate, rezultă că nu pot fi reținute criticile de neconstituționalitate formulate în cauză, deoarece abilitarea Guvernului de a institui și prelungi starea de alertă prin act normativ propriu și de a stabili măsurile concrete de prevenire a răspândirii virusului se încadrează în parametrii constituționali ai art. 1 alin. (4) și ai art. 53 și 108, prin legea criticată Parlamentul urmărind crearea unui cadru legal flexibil, ușor de adaptat evoluției rapide și imprevizibile a pandemiei de COVID-19.
În jurisprudența sa, Curtea a examinat și critici prin care se pretindea afectarea dreptului la sănătate, consacrat de art. 34 din Constituție, datorită efectelor negative pe care le-ar avea, în realitate, purtarea măștii de protecție și lipsa din lege a unor excepții de la obligația purtării măștii, relevantă în acest sens fiind Decizia nr. 10 din 18 ianuarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 17 iunie 2022, paragrafele 17—20. Prin această decizie, instanța constituțională a reținut că măsura purtării măștii de protecție face parte din ansamblul măsurilor reglementate de Legea nr.55/2020 în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, context excepțional în care această măsură se concretiza prin acoperirea căilor respiratorii, respectiv a nasului și a gurii, cu un material, astfel încât să se diminueze cât mai eficient posibil inhalarea particulelor respiratorii provenind de la o persoană posibil infectată cu coronavirusul SARS-CoV-2, ca urmare a respirației, vorbirii, tusei sau strănutului. Din această perspectivă, obligația vizează protecția persoanei care poartă mască. În egală măsură însă măsura contribuie și la diminuarea răspândirii particulelor respiratorii de către persoana care poartă masca de protecție către celelalte persoane aflate în proximitatea sa. Privită astfel, măsura este văzută ca un mod de protejare a celor care vin în contact cu o persoană posibil infectată. În consecință, Curtea a constatat că, însoțită de alte măsuri de igienă și distanțare socială, purtarea măștii de protecție contribuie la realizarea obiectivului de prevenție a transmiterii intracomunitare a coronavirusului SARS-CoV-2. Chiar dacă, în anumite cazuri, măștile de protecție îndeplinesc condițiile pentru a fi calificate drept dispozitive medicale, purtarea lor nu este echivalentă cu un act medical efectuat asupra persoanei. Prin urmare, Curtea a considerat că această măsură este justificată, adecvată și necesară pentru protejarea dreptului la viață și la sănătate al persoanelor.
Totodată, Curtea a recunoscut că, în situații justificate în mod obiectiv de starea sănătății anumitor persoane, dovedite prin acte medicale, legiuitorul poate și trebuie să prevadă modalitatea în care persoanele aflate în astfel de situații vor fi exceptate de la obligația de a purta masca de protecție, sens în care a observat că dispozițiile art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 nu interzic astfel de exceptări, ci lasă în sarcina ministrului sănătății și a ministrului afacerilor interne reglementarea condițiilor concrete în care, în funcție de contextul concret avut în vedere, se va implementa măsura obligatorie a purtării măștii de protecție în perioada pandemiei de COVID-19.
Curtea a apreciat că măsura purtării măștii de protecție nu contravine nici art. 26 din Constituție, care consacră libertatea persoanei de a dispune de ea însăși, dacă nu încalcă ordinea sau bunele moravuri, întrucât, nefiind un drept absolut, limitele sale pot fi modelate de criteriile de ordine publică și bune moravuri ale societății, de aria de extindere și gradul de protecție ale drepturilor și libertăților altora surprinse într-un anumitmoment istoric. Or, în contextul pandemiei de COVID-19, imperativul protecției dreptului la sănătate și la viață a dobândit noi dimensiuni, astfel că obligația de a purta masca de protecție în vederea prevenirii transmiterii ori contractării virusului SARS-CoV-2 se circumscrie textului constituțional care consacră libertatea persoanei de a dispune de ea însăși în limitele impuse de imperativul respectării drepturilor celorlalți.
Curtea a analizat în jurisprudența sa și dispozițiile art. 69 din Legea nr. 55/2020, criticate deoarece prevăd posibilitatea plății a jumătate din cuantumul amenzii aplicate de agentul constatator, și nu a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, așa cum dispune dreptul comun în materie [art. 28 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001].
Prin Decizia nr. 339 din 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 31 august 2022, paragrafele 21—26, Curtea, respingând ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate, a reținut, în esență, că dispozițiile art. 69 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 constituie o reglementare specială, care derogă de la dispozițiile art. 28 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, a cărei adoptare se justifică prin imperativul protejării sănătății publice în contextul excepțional al pandemiei de COVID-19 și al necesității prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2. Deși instituie o măsură mai aspră decât cea specifică dreptului comun în materia plății amenzilor contravenționale, Curtea a subliniat dreptul persoanelor interesate de a se adresa instanței judecătorești, aceasta având posibilitatea de a cunoaște suma exactă a amenzii dispuse prin raportare atât la actul normativ care stabilește sancțiunea contravențională, cât și la procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, în care se precizează atât amenda, cât și suma ce poate fi plătită în maximum 15 zile.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine modificarea acestei jurisprudenței mai sus indicate, soluția și considerentele deciziilor anterior menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, astfel că excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.
În considerarea celor mai sus constatate, Curtea nu poate reține nici criticile de neconstituționalitate extrinsecă referitoare la Legea nr. 55/2020, în ansamblul său (a se vedea, în acest sens, paragraful 31 al prezentei decizii).
În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020, este de menționat, în considerarea evoluției legislative a acestor norme juridice și în raport cu data încheierii proceselor-verbale de constatare și sancționare contestate în prezentele cauze, că prin Decizia nr. 50 din 15 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 25 martie 2022, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1042 din 5 noiembrie 2020. Acest act normativ a modificat art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 în sensul înlocuirii sintagmei originare „în spațiile publice închise”, cu referire la obligativitatea purtării măștii de protecție, cu sintagma „în spațiile publice”. Prin urmare, în măsura în care contravențiile constatate prin procesele-verbale contestate în cauzele de față au avut loc într-un spațiu deschis, dispozițiile art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 192/2020, au devenit inaplicabile ca efect al publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 50 din 15 februarie 2022 și al principiului aplicării legii contravenționale mai favorabile [art. 15 alin. (2) din Constituție].
