Prin Decizia nr. 85 din 17 martie 2025, ÎCCJ a respins, ca inadmisibile, sesizările formulate de Tribunalul Buzău – Secţia I civilă şi de Tribunalul Iaşi – Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal privind lămurirea următoarelor chestiuni de drept:
– în interpretarea dispoziţiilor art. 150 şi 147 din Codul muncii, art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 coroborat cu art. 1 Capitolul I Anexa nr. VIII din Legea-cadru nr. 153/2017 şi Hotărârea Guvernului nr. 917/2017 – Anexa I Articol Unic alin. (1) lit. a), să se stabilească dacă sporul pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare în cuantum de 15% din salariul de bază intră în calculul indemnizaţiei de concediu de odihnă şi dacă acordarea acestui spor dă dreptul la acordarea unui concediu suplimentar?”;
– dacă prevederile art. 1 pct. B din Anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, art. 367, 417 şi 421 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, art. 147 şi art. 150 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii trebuie interpretate în sensul că, la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite unor funcţionari publici din familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie” pentru perioada concediului de odihnă, la calculul indemnizaţiei trebuie avut în vedere sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare de care aceştia au beneficiat în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective?.
Decizia este obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
