Constatarea nulității unei clauze abuzive cuprinse într-un contract de consum, care determină nulitatea acestui contract în ansamblul său, nu îi permite unei instanțe naționale să substituie clauza abuzivă anulată cu o dispoziție de drept național cu caracter supletiv, în cazul în care consumatorul se opune. Concluzia îi aparține Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), într-un caz legat de o sesizare a unei instanțe din Polonia referitoare la contractele de împrumut în franci elvețieni. Curtea a mai arătat că o clauză abuzivă anulată nu poate fi substituită cu o interpretare judiciară, pentru că ”instanțele naționale au numai obligația de a exclude aplicarea unei clauze abuzive, fără a avea posibilitatea să-i modifice conținutul”.
Cazul se referă la situația mai multor polonezi care au contractat împrumuturi în franci elvețieni, dar pe care le-au primit în zloți. Rambursarea se făcea la tot în raport de prețul de cumpărare al francului în raport cu moneda națională poloneză. Consumatorii au cerut unei instanțe naționale ca, în temeiul Directivei europene privind clauzele abuzive din contractele de consum, să constate că mecanismul de conversie din franci elvețieni în zloți reprezintă o clauză abuzivă, parte integrantă a contractului de împrumut.
Judecătorii polonezi au cerut CJUE să stabilească dacă directiva se opune unei jurisprudențe naționale potrivit căreia instanța națională, după ce a constatat nulitatea unei clauze abuzive cuprinse într-un contract de consum care determină nulitatea acestui contract în ansamblul său, poate să substituie clauza anulată fie interpretând declarațiile pe proprie răspundere ale părților, fie aplicând în locul clauzei abuzive anulate o dispoziție de drept național cu caracter supletiv, chiar dacă consumatorul nu dorește menținerea validității contractului.
În plus, instanța poloneză a cerut Curții să se pronunțe dacă, în cadrul suprimării unei clauze abuzive, instanța națională se poate limita să elimine partea efectiv abuzivă a clauzei sau, dimpotrivă, trebuie să elimine această clauze în integralitatea sa. În sfârșit, au mai fost cerute precizări cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție a dreptului la rambursare de care beneficiază consumatorul ca urmare a eliminării unei clauze abuzive.
CJUE: nu poate fi eliminată doar partea efectiv abuzivă a unei clauze și restul să rămână în vigoare
CJUE a explicat că directiva europeană privind clauzele abuzive din contractele de consum nu permite ca instanța națională, după ce a constatat nulitatea unei clauze abuzive cuprinse într-un contract de consum care determină nulitatea acestui contract în ansamblul său, poate să substituie clauza abuzivă anulată cu o dispoziție de drept național cu caracter supletiv, chiar dacă consumatorul se opune unei asemenea soluții.
”De asemenea, directiva nu permite substituirea unei clauze abuzive anulate cu o interpretare judiciară, întrucât instanțele naționale au numai obligația de a exclude aplicarea unei clauze abuzive, fără a avea posibilitatea să-i modifice conținutul”, a precizat instanța europeană.
În al doilea rând, Curtea a precizat că o instanță națională nu poate elimina doar partea efectiv abuzivă a unei clauze, menținând în vigoare restul, atunci când o asemenea eliminare ar echivala cu revizuirea conținutului clauzei menționate, afectând substanța acesteia.
DOCUMENT – Hotărârea Curții în cauzele conexate C-80/21-C-82/21 | D.B.P. și alții (Credit ipotecar exprimat în monedă străină):