Decizia nr. 16/2020, publicată în M. Of. nr. 534 din 22 iunie 2020
Soluția: Admite sesizarea formulată de Tribunalul Tulcea – Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 666 alin. (5) pct. 2 din Codul de procedură civilă, prin raportare la pct. 3 din acelaşi text normativ şi la art. 31 alin. (1) teza finală şi art. 31 alin. (17) din Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a art. 42 alin. (61) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, factura fiscală pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare, emisă pe numele unei asociaţii de proprietari de către furnizorul acestui serviciu, în baza unui contract încheiat între furnizor şi asociaţie, calificat ca fiind colectiv, este titlu executoriu.
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 666 alin. (5) pct. 2 din Codul de procedură civilă, prin raportare la pct. 3 din acelaşi text de lege, factura fiscală emisă pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare, în raport cu dispoziţiile art. 31 alin. (17) din Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 42 alin. (61) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu constituie titlu executoriu şi pentru debitul menţionat ca reprezentând “sold precedent”.
Considerente:
[…] 97. Prima întrebare adresată instanţei supreme pleacă de la premisa, clarificată de instanţa de trimitere, potrivit căreia contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă şi canalizare este un contract colectiv, acesta fiind încheiat între creditoare şi debitoarea asociaţie de proprietari, în calitate de utilizator colectiv al respectivului serviciu, potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 241/2006, interpretat per a contrario.
98. Prin urmare, iese din sfera chestiunii de drept lămurirea naturii acestui contract, instanţa de apel care a formulat sesizarea arătând că îi rămâne de examinat “dacă factura fiscală emisă pe numele unui subiect colectiv de drept (asociaţie de proprietari), respectiv fără existenţa unei convenţii de facturare individuală, în accepţiunea art. 31 alin. (9)-(11) din Legea nr. 241/2006, poate fi calificată sau nu ca individuală”, pentru a putea fi considerată, potrivit legii, titlu executoriu.
99. Potrivit încheierii de sesizare, se degajă premisa că facturarea serviciului de utilităţi publice s-a realizat în baza Contractului nr. xxxxx/14.11.2008, context în care se constată că dinamica legislativă în domeniu a prezentat următoarea evoluţie:
100. La data încheierii contractului, dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 51/2006, integrat secţiunii a 4-a a legii cu denumirea “Furnizarea/Prestarea, contractarea şi facturarea serviciilor de utilităţi publice”, conjugate cu cele ale art. 31 din Legea nr. 241/2006, integrat secţiunii a 3-a a legii cu denumirea “Drepturile şi obligaţiile utilizatorilor şi operatorilor”, nu conţineau dispoziţii care să ataşeze facturilor emise de operatorii/furnizorii de servicii calitatea de titluri executorii.
101. Abia prin Legea nr. 224/2015 dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 241/2006 au fost modificate, fiind introdus alin. (71), devenit alin. (17) după republicarea legii şi renumerotarea textelor, potrivit căruia “Factura individuală pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare constituie titlu executoriu”.
102. Corespunzător, prin Legea nr. 225/2016, dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 51/2006 sunt modificate şi completate, fiind introdus alin. (61), prin care s-a stabilit că “Factura emisă pentru serviciile de utilităţi publice constituie titlu executoriu”.
103. În această succesiune de dispoziţii normative, instanţa de trimitere a avut în vedere factura fiscală pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare emisă în temeiul unui contract colectiv de furnizare/prestare de servicii care include perioada de timp ulterioară intrării în vigoare a dispoziţiilor pe baza cărora această factură a dobândit valoare de titlu executoriu, însă a solicitat instanţei supreme să clarifice dacă factura emisă în aceste condiţii are valoare de factură individuală ori colectivă, pentru a putea stabili dacă aceasta poate fi valorificată ca titlu eficace pentru încuviinţarea executării silite.
104. Totuşi, dificultatea chestiunii de drept invocate de instanţa de trimitere este generată de lipsa distincţiei necesare între planul contractului şi cel al regimului de facturare.
105. Pornind de la premisa că factura fiscală în litigiu a fost emisă pe numele unui subiect colectiv de drept – asociaţia de proprietari – şi că nu există o convenţie de facturare individuală, instanţa de trimitere întreabă dacă, concordant contractului colectiv, factura lunară emisă pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare este una individuală sau colectivă.
106. Din examinarea dispoziţiilor corespunzătoare ale Legii nr. 51/2006 şi a celor din Legea nr. 241/2006 deducem că beneficiarii serviciilor de utilităţi publice, oricare ar fi acestea, pot fi individuali sau colectivi, direcţi sau indirecţi şi că prestarea sau furnizarea serviciilor de utilităţi publice se poate realiza în baza unui contract, la rândul său, individual sau colectiv.
107. Pentru a asigura dreptul utilizatorilor finali, consumatorii, la încheierea contractelor individuale pentru determinarea precisă a costului fiecărui punct final de consum corespunzătoare fidelizării costurilor, Legea nr. 241/2006 instituie în cuprinsul art. 31 alin. (2)-(12) o procedură care să asigure tranziţia de la contractele colective, care concep un sistem de redistribuire a costurilor în sistem pauşal sau potrivit unor metode prestabilite de calcul, la contractele individuale. Această procedură se finalizează cu încheierea de contracte individuale, dar şi prin încheierea de convenţii de facturare individuală care presupun că facturarea consumului individual de către operator se realizează direct către utilizatorul individual.
108. Nu poate coexista, pentru acelaşi beneficiar final al serviciului public, proprietarul unui imobil dintr-un condominiu, atât un contract colectiv încheiat de furnizor cu asociaţia de proprietari/locatari, cât şi unul individual, încheiat de acelaşi furnizor cu proprietarul imobilului în care se înregistrează consumul.
109. Acest sistem de contractare este însă alternativ, la nivelul fiecărei asociaţii hotărârea menţinerii contractului colectiv sau, dimpotrivă, cea a contractării individuale aparţinând tuturor membrilor asociaţiei, adică beneficiarilor finali ai serviciilor de utilităţi.
110. Sistemul determinării costurilor către beneficiarul individual, direct sau indirect, pe baza contractelor individuale sau colective, este, la rândul său, distinct de sistemul de facturare.
111. În oricare dintre cazuri operatorul sau furnizorul de servicii de utilităţi publice va emite contractantului (individual sau colectiv) o factură care individualizează consumul lunar, în condiţiile art. 31 alin. (15) din Legea nr. 241/2006 sau ale art. 42 alin. (9) din Legea nr. 51/2006.
112. Deşi este adevărat că în terminologia Legii nr. 241/2006 noţiunea de factură individuală apare în succesiunea dispoziţiilor care descriu procedura de încheiere a contractelor individuale, totuşi, în nicio dispoziţie legală integrată capitolului IV al acestei legi intitulat “Operatori şi utilizatori”, capitol care reglementează desfăşurarea relaţiilor contractuale între furnizor şi contractant, legiuitorul nu face vreo referinţă la noţiunea de factură colectivă.
113. În fine, chiar şi dacă, pe cale inductivă, s-ar putea argumenta că factura individuală este emisă exclusiv în baza unui contract individual, iar, în opoziţie, pentru contractul colectiv se emite o factură “colectivă”, noţiune cu care nu se operează terminologic în corpul legii, atunci trebuie subliniat că ulterior modificării Legii nr. 241/2006, prin Legea nr. 225/2016, au fost modificate şi completate dispoziţiile Legii nr. 51/2006 şi introdus alin. (61) al art. 42, în care se stabileşte că pentru serviciul public prestat, oricare ar fi acesta, se emit facturi care, pentru consumurile aferente înregistrate, au valoare de titluri executorii, fără nicio distincţie legată de tipul de contract încheiat cu operatorul sau furnizorul de servicii.
114. Devine astfel indiferentă distincţia dintre factura individuală şi factura care nu ar putea fi astfel catalogată din punctul de vedere al calificării extrinseci, ca titlu executoriu.
115. Problema sesizată reprezintă, prin urmare, o chestiune de determinare a terminologiei folosite în procesul de legiferare şi de interpretare coroborată a actelor normative incidente.
116. Pentru o mai bună clarificare a noţiunilor cu care se operează în corpul legii, se cuvin următoarele sublinieri:
117. Legea nr. 241/2006, legea specială a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, prevede că:
– branşamentul de apă este partea din reţeaua publică de alimentare cu apă care asigură legătura dintre reţeaua publică şi reţeaua interioară a unei incinte sau a unei clădiri şi că branşamentul deserveşte, de regulă, unui singur utilizator, fie că acesta este unul colectiv sau individual. Este considerat utilizator individual într-un condominiu persoana care a executat, pe cheltuiala sa, un branşament propriu de apă potabilă, în amonte de contorul de branşament al condominiului [art. 3 lit. i) şi art. 28 alin. (2)];
– contractele de furnizare pentru serviciile de alimentare cu apă şi de canalizare sunt individuale sau colective [art. 31 alin. (1)];
– pentru a se realiza trecerea de la sistemul de contractare colectivă la cel de contractare individuală este necesară rezilierea contractului colectiv cu acordul tuturor membrilor adunării generale a asociaţiei de proprietari sau locatari sau încetarea contractului colectiv la data încheierii contractelor individuale cu toţi proprietarii din condominiu şi plata tuturor datoriilor debitate în baza contractului colectiv [art. 31 alin. (2) şi (6)]. Începând cu data încheierii contractelor individuale, operatorul sau furnizorul de servicii de alimentare cu apă şi canalizare emite facturi individuale pentru consumurile înregistrate în branşamentele proprii şi conform clauzelor contractului încheiat [art. 31 alin. (7)];
– contractele individuale care se încheie cu utilizatorii din imobilele de tip condominiu se elaborează de către un operator, pe structura contractului-cadru aprobat de A.N.R.S.C. [art. 31 alin. (9)];
– distinct de încheierea contractelor individuale, operatorii pot solicita, pe baza metodologiei de repartizare şi facturare individuală a consumului de apă înregistrat la branşamentul unui condominiu, în anumite condiţii, încheierea de convenţii de facturare individuală [art. 31 alin. (10) şi (11)];
– factura individuală este, potrivit legii, titlu executoriu [art. 31 alin. (17)].
118. În sinteză, se desprinde ideea că încheierea contractelor individuale este o opţiune a proprietarilor imobilelor dintr-un condominiu, iar încheierea acestora presupune facturarea individuală. Facturarea individuală este posibilă şi în cazul încheierii unei convenţii de facturare individuală, iniţiativă care aparţine operatorului de servicii.
119. În lipsa acestor proceduri, se încheie ori rămân în fiinţă contractele colective, pe baza cărora furnizorul de servicii emite o factură pe numele asociaţiei care, privită distinct de factura individuală, astfel cum se deduce din succesiunea normativă expusă, nu primeşte nicio calificare din perspectiva calităţii sale de titlu executoriu.
120. Se cuvine subliniat în acest context că, deşi reperele jurisprudenţiale avute în vedere cu ocazia acestei examinări evidenţiază denumirea de factură colectivă a facturii emise pe baza contractului colectiv, totuşi, legea nu operează cu această noţiune. În concluzie, pe baza contractului încheiat cu asociaţia, furnizorul de utilităţi publice, apă şi canalizare, emite o factură lunară.
121. Legea nr. 51/2006, legea generală, prin care se reglementează serviciile comunitare de utilităţi publice, între care şi serviciul de alimentare cu apă, de canalizare şi epurarea apelor uzate, în secţiunea a 3-a, referitoare la utilizatorii serviciilor de utilităţi publice, şi în secţiunea a 4-a, referitoare la furnizarea/prestarea, contractarea şi facturarea serviciilor de utilităţi publice, prevede că:
– au calitatea de utilizatori ai serviciului public de utilităţi beneficiarii individuali sau colectivi, direcţi sau indirecţi, utilizatorii casnici persoane fizice sau asociaţiile de proprietari ori de locatari [art. 41 alin. (1) lit. a)];
– utilizatorii de servicii publice beneficiază de furnizarea/prestarea acestor servicii în baza unui contract încheiat cu operatorul/furnizorul [art. 42 alin. (1) lit. a)];
– determinarea consumurilor de utilităţi publice în vederea facturării se face prin măsurarea consumurilor de utilităţi furnizate, iar sistemele de măsurare se montează pe branşamentul fiecărui utilizator [art. 42 alin. (5)];
– în cazul imobilelor condominiale, individualizarea consumurilor în vederea repartizării acestora şi, după caz, facturării individuale se realizează în funcţie de sistemul de distribuţie adoptat: prin contoare individuale ori cu ajutorul repartitoarelor de costuri [art. 42 alin. (6)];
– factura emisă pentru serviciile de utilităţi furnizate publice este titlu executoriu [art. 42 alin. (61)].
122. Din interpretarea sistematică a acestor dispoziţii se degajă concluzia că în privinţa unui condominiu, la nivelul căruia se înfiinţează şi organizează, de regulă, o asociaţie de proprietari/locatari care îl administrează, pentru care se montează un singur branşament în punctul de delimitare cu reţeaua publică, această asociaţie are calitatea de utilizator în sensul legii şi este parte a contractului de furnizare sau prestare a serviciului public. Măsurarea consumului se realizează în funcţie de sistemul de contractare şi de facturare adoptat. Dacă, “după caz”, nu au fost încheiate contracte individuale pentru furnizarea serviciilor de utilităţi sau de facturare individuală şi contractul este încheiat cu asociaţia de proprietari, calificat ca fiind colectiv, factura se emite lunar, utilizatorului.
123. În acest caz, facturarea se va face pe numele asociaţiei, iar factura este, potrivit legii, titlu executoriu.
124. Prin urmare, operând diferenţierea între factura individuală emisă în baza contractelor individuale de furnizare de apă şi de canalizare sau a convenţiilor de facturare individuală încheiate pentru aceste servicii şi factura emisă în baza contractelor colective de furnizare de utilităţi, se degajă două concluzii în egală măsură adevărate:
– factura individuală este titlu executoriu, astfel cum se dispune prin art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006;
– factura emisă pentru serviciile comunitare de utilităţi publice este titlu executoriu, astfel cum se stabileşte prin art. 42 alin. (61) din Legea nr. 51/2006.
125. Aceleaşi concluzii se degajă şi din deciziile pronunţate în contenciosul constituţional, cu prilejul examinării excepţiilor invocate cu privire la dispoziţiile art. 42 alin. (61) din Legea nr. 51/2006 şi ale art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006.
126. Astfel, prin Decizia nr. 188 din 21 martie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (17) din Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, republicată, examinând norma criticată din perspectiva principiului egalităţii între furnizorii de utilităţi publice, Curtea Constituţională a reţinut că: “(…) potrivit art. 44 din Legea nr. 241/2006, republicată, lege specială, prevederile acesteia se completează inclusiv cu prevederile Legii nr. 51/2006, republicată, lege generală. Prin urmare, în contextul criticilor formulate, Curtea constată că prin art. 42 alin. (61) din Legea nr. 51/2006, republicată, astfel cum aceasta a fost modificată şi completată prin Legea nr. 225/2016, s-a statuat că «Factura emisă pentru serviciile de utilităţi publice constituie titlu executoriu». Prin această reglementare legiuitorul a uniformizat legislaţia aplicabilă pentru toate serviciile de utilităţi publice, astfel încât toţi operatorii de servicii de utilităţi publice să poată beneficia de puterea de titlu executoriu a facturilor emise pentru asemenea servicii, fiind exclusă astfel orice situaţie discriminatorie. Legiuitorul a optat pentru o atare soluţie legislativă având în vedere domeniul specific al serviciilor publice, pentru a se putea asigura recuperarea cu celeritate a contravalorii serviciilor furnizare, împrejurare faţă de care se poate asigura şi continuitatea acestora”. Aceste considerente au fost ulterior preluate de Curtea Constituţională şi în Decizia nr. 267 din 23 aprilie 2019, iar acestora li s-a adăugat, prin Decizia nr. 805 din 6 decembrie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 alin. (61) şi (9) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, acela că “legiuitorul a uniformizat legislaţia aplicabilă pentru toate serviciile de utilităţi publice, fiind exclusă, astfel, orice situaţie derogatorie sau discriminatorie”.
127. Din sinteza celor prezentate mai sus, după calificarea dată de Curtea Constituţională Legii nr. 241/2006 în relaţia sa cu Legea nr. 51/2006, se poate formula concluzia că între cele două dispoziţii normative succesive există doar aparent un conflict în concursul dintre legea specială şi cea generală.
128. În realitate, atât dispoziţiile art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006 (legea specială), introduse prin Legea nr. 224/2015, care prevăd că factura individuală pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare este titlu executoriu, cât şi dispoziţiile art. 42 alin. (61) din Legea nr. 51/2006 (legea generală), introduse prin Legea nr. 225/2016, potrivit cărora facturile emise pentru toate serviciile de utilităţi publice au valoare de titlu executoriu, nu sunt decât faţete ale unei dispoziţii cu caracter excepţional, acestea fiind deopotrivă titluri executorii ex lege, aşa cum solicită art. 632 alin. (2) din Codul de procedură civilă, pentru a putea fi încuviinţată o executare silită.
129. În concret, aşadar, facturile fiscale emise de operatorii/furnizorii de utilităţi publice sunt, pentru aceste servicii, titluri executorii prin dispoziţia legii, fără nicio altă distincţie, concluzie justificată de principiul general de interpretare a legii ubi lex non distinguit, nec nost distinguere debemus. Din acest punct de vedere, nu se justifică a considera că doar factura individuală emisă pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare are valoare de titlu executoriu, deoarece legea recunoaşte puterea executorie oricărei facturi fiscale emise de un operator sau furnizor de servicii publice, în acest sens pronunţându-se şi Curtea Constituţională, prin decizii cu valoare general obligatorie, publicate în Monitorul Oficial al României anterior formulării sesizării.
130. Astfel, în privinţa primei întrebări, răspunsul instanţei supreme este acela că factura fiscală pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare emisă în baza unui contract încheiat între furnizor şi asociaţia de proprietari, calificat ca fiind colectiv, este titlu executoriu.
131. Referitor la cea de a doua întrebare din cuprinsul sesizării se reţine că dispoziţiile art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006 şi art. 42 alin. (61) din Legea nr. 51/2006 au caracter excepţional, de aceea, acestea trebuie interpretate printr-o strictă delimitare a obiectului la care se aplică.
132. Or, prin dispoziţiile art. 42 din Legii nr. 51/2006 se stabileşte că:
“(…)
(5) Determinarea consumurilor/cantităţilor de utilităţi publice în vederea facturării se face prin măsurare directă cu ajutorul sistemelor de măsurare-înregistrare a consumurilor/cantităţilor de utilităţi furnizate/prestate; sistemele de măsurare- înregistrare se montează pe branşamentul care deserveşte fiecare utilizator individual sau colectiv, în punctul de delimitare a instalaţiilor, indiferent de serviciu, operator sau de utilizator.
(6) În cazul imobilelor condominiale existente, individualizarea consumurilor de utilităţi în vederea repartizării acestora şi, după caz, facturării individuale se realizează, în funcţie de sistemul de distribuţie adoptat, fie:
a) prin contoare individuale montate la intrarea în fiecare apartament sau spaţiu cu altă destinaţie, în cazul distribuţiei orizontale;
b) cu ajutorul repartitoarelor de costuri montate pe racordurile aparatelor de consum aferente fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie, în cazul distribuţiei verticale.
(61) Factura emisă pentru serviciile de utilităţi publice constituie titlu executoriu. (…)
(9) Factura pentru serviciile furnizate/prestate se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestaţia a fost efectuată. Utilizatorii serviciilor de utilităţi publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligaţi să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadenţă de 15 zile de la data emiterii facturilor; data emiterii se înscrie pe factură. Termenul de scadenţă privind plata facturii se ia în calcul începând cu data emiterii facturii.
(10) Neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 de zile de la data scadenţei atrage penalităţi de întârziere stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, după cum urmează:
a) penalităţile se datorează începând cu prima zi după data scadenţei;
b) penalităţile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare;
c) valoarea totală a penalităţilor nu va depăşi valoarea facturii şi se constituie în venit al operatorului.
(11) Dacă sumele datorate, inclusiv penalităţile, nu au fost achitate în termen de 45 de zile de la primirea facturii, operatorul are dreptul să solicite recuperarea debitelor în instanţă. (…)”
133. Deopotrivă, prin art. 31 din Legea nr. 241/2006 se stabileşte că:
“(1) Furnizarea/Prestarea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare se realizează numai pe bază de contract de furnizare/prestare, care poate fi individual sau colectiv. (…)
(7) Principalele obligaţii ale operatorului în raport cu utilizatorii din condominiu în cazul încheierii de contracte individuale de furnizare/prestare a serviciului sunt:
a) să asigure la branşamentul condominiului parametrii de calitate a apei potabile;
b) să repartizeze pe fiecare unitate imobiliară consumul de apă înregistrat de contorul montat la branşamentul condominiului; diferenţa dintre consumul înregistrat de contorul de branşament şi suma consumurilor individuale se repartizează egal pe unitate imobiliară şi se facturează individual;
c) să emită lunar factură fiecărui utilizator; factura va cuprinde şi o rubrică cu termenele de scadenţă ale tuturor contoarelor pentru care utilizatorul trebuie să asigure, pe cheltuiala sa, verificarea periodică metrologică;
d) să factureze în sistem pauşal utilizatorii care nu asigură montarea contoarelor de apă în toate locurile de consum aferente proprietăţii individuale sau care nu verifică metrologic contoarele la termenul de scadenţă ori nu înlocuiesc toate contoarele respinse metrologic;
e) să nu sisteze furnizarea/prestarea serviciului la nivel de condominiu în caz de neplată a facturilor individuale.
(8) Principalele obligaţii ale utilizatorilor din condominiu în cazul încheierii de contracte individuale de furnizare/prestare a serviciului sunt:
a) să suporte proporţional cu cota-parte indiviză cheltuielile de administrare, întreţinere şi reparare a instalaţiilor comune de alimentare cu apă şi de canalizare din condominiu;
b) să plătească până la termenul de scadenţă facturile individuale emise de operator;
c) să suporte cheltuielile de montare, verificare periodică metrologică şi înlocuire a contoarelor de apă aferente proprietăţii individuale;
d) să înlocuiască contoarele de apă cu citire la distanţă numai cu contoare de acelaşi tip şi să comunice operatorului, în termen de cel mult 48 de ore, seria şi indexul contorului nou împreună cu seria şi indexul contorului înlocuit;
e) să permită accesul operatorului pe proprietatea lor, în cazul suspiciunii de fraudă, pentru verificarea integrităţii contoarelor şi a funcţionării instalaţiilor interioare de apă, în termen de cel mult 48 de ore de la solicitare, sub sancţiunea facturării în sistem pauşal în 5 zile de la notificarea scrisă; utilizatorul individual nu este exceptat şi de la aplicarea altor sancţiuni prevăzute de lege în cazul în care se constată violarea sigiliilor aplicate contoarelor sau robinetelor sau orice alte acţiuni care pot denatura corectitudinea consumului înregistrat de contor. (…)
(15) Factura pentru furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare se emite, cel mai târziu, până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestaţia a fost efectuată. Prin derogare de la prevederile art. 42 alin. (9) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu completările ulterioare, utilizatorii sunt obligaţi să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat, în termenul de scadenţă de 15 zile de la data emiterii facturilor; data emiterii facturii şi termenul de scadenţă se înscriu pe factură.
(16) Neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenţei atrage după sine penalităţi de întârziere, după cum urmează:
a) penalităţile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare;
b) penalităţile se datorează începând cu prima zi după data scadenţei;
c) valoarea totală a penalităţilor nu poate depăşi cuantumul debitului şi se constituie venit al operatorului.
(17) Factura individuală pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare constituie titlu executoriu. (…)”
134. De asemenea, factura fiscală este un instrument care atestă o tranzacţie comercială, fiind emisă de furnizorul de bunuri sau servicii către client ori beneficiar şi care creează în sarcina acestuia din urmă obligaţia de plată aferentă achiziţiei sau serviciului prestat. Această caracterizare sintetică a documentului fiscal este realizată pe baza dispoziţiilor art. 319 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, normă în care, la alin. (20), sunt menţionate elementele facturii, elemente care nu prevăd includerea soldului debitor sau a majorărilor de întârziere, ci, cel mult, “o referire la alte facturi sau documente emise anterior, atunci când se emit mai multe facturi ori documente pentru aceeaşi operaţiune”.
135. Această prezentare succesivă a textelor legale incidente este necesară pentru a lămuri, din perspectiva art. 632 alin. (2) din Codul de procedură civilă, limita în raport cu care instanţa de executare se va raporta la factura fiscală ca titlu executoriu.
136. Legiuitorul a avut în vedere ca factura fiscală să identifice costul bunului sau al serviciului prestat, iar în mod particular, în domeniul prestării de servicii comunitare de utilităţi publice, pentru aceste costuri, factura se emite lunar şi delimitează costul serviciilor prestate pentru luna precedentă.
137. Nu sunt, aşadar, asociate sau parte din costul serviciilor de utilităţi publice pentru unitatea de timp pentru care s-a prestat serviciul public majorările sau penalităţile şi nici soldul precedent, pentru simplul motiv că acestea excedează costului serviciilor furnizate/prestate aferent lunii în care prestaţia a fost efectuată.
138. Şi, întrucât legiuitorul, printr-o normă cu caracter excepţional, ataşată ideii de recuperare facilă şi cu celeritate a contravalorii serviciilor furnizate, ca garanţie a continuităţii serviciilor de utilităţi publice, a dat valoare de titlu executoriu facturii fiscale emise pentru serviciile de utilităţi efectiv prestate în luna anterioară facturării, rezultă că înscrisul are valoare de titlu executoriu exclusiv pentru aceste debite, interpretare care corespunde înţelegerii restrictive a normei de excepţie şi scopului urmărit de legiuitor.
139. De aceea, din perspectiva art. 666 alin. (5) din Codul de procedură civilă, factura fiscală poate fi valorificată ca titlu executoriu doar în limitele determinării costului serviciilor prestate pentru luna anterioară celei în care a fost emisă.
140. Chiar dacă, în general, includerea soldului sau a penalităţilor ori a altor majorări în factura curentă reprezintă un procedeu obişnuit în practicile comerciale, aceasta poate avea doar o semnificaţie probatorie în planul executării ori neexecutării contractului, iar nu în planul încuviinţării executării silite.
141. Această concluzie se susţine şi cu dispoziţiile art. 42 alin. (11) din Legea nr. 51/2006, prin care se stabileşte că pentru recuperarea penalităţilor şi a soldului precedent neachitate în termen de 45 de zile de la primirea facturii furnizorul de utilităţi se poate adresa instanţei de judecată.
142. Este, desigur, uşor identificabilă antinomia între art. 42 alin. (61) şi alin. (11) al aceluiaşi articol din Legea nr. 51/2006, pe de o parte pentru că factura reprezintă titlu executoriu, iar pe de altă parte, pentru că factura neachitată în 45 de zile de la primirea sa de către contractant dă dreptul operatorului la sesizarea instanţei pentru recuperarea debitelor.
143. Pentru a pune în acord juridic cele două dispoziţii trebuie înţeles că sintagma “recuperarea debitelor” subînţelege demararea procedurii de executare silită, deci sesizarea instanţei cu o atare cerere, atunci când debitul a fost facturat în condiţiile legii, iar operatorul are mai multe facturi pentru consumurile lunare succesiv facturate deoarece, finalmente, executarea silită este o procedură de recuperare a datoriilor restante acumulate. Pe baza tuturor facturilor lunare, tot atâtea titluri executorii, operatorul/furnizorul de utilităţi poate demara executarea silită pentru recuperarea debitelor.
144. Pe de altă parte, dacă debitele restante nu se identifică în facturi individuale, de sine stătătoare pentru fiecare consum lunar, adică dacă procedura de facturare nu a fost conformă dispoziţiilor art. 42 din Legea nr. 51/2006 şi art. 31 din Legea nr. 241/2006, atunci “soldul” inclus în factura curentă nu poate fi avut în vedere la încuviinţarea executării silite. Acest sold, indiferent de perioada acoperită, va putea fi recuperat numai pe calea unei acţiuni în realizare, iar hotărârea judecătorească va constitui titlu executoriu, în condiţiile legii. În concluzie, o factură care include “sold precedent”, indiferent de perioada pentru care acesta este înregistrat, nu poate fi valorificată ca titlu executoriu ex lege, în privinţa acestui sold, în condiţiile art. 666 alin. (5) din Codul de procedură civilă.
Această decizie este cuprinsă în Buletinul Jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – culegere de decizii pe anul 2020.
