Decizii ÎCCJ | Tuturor cererilor formulate în procesele începute sub imperiul Legii 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, li se aplică prevederile acesteia, nu ale OUG 80/2013

Decizia nr. 25/2020, publicată în M. Of. nr. 31 din 12 ianuarie 2021

Considerente:

[…] 72. Ca domeniu de aplicare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 reglementează taxele judiciare de timbru aferente acţiunilor şi cererilor adresate instanţelor judecătoreşti, precum şi altor autorităţi – Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; sfera acţiunilor şi cererilor adresate aceloraşi instituţii ce sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru (scutiri obiective şi subiective); modalitatea de contestare a taxelor stabilite şi procedura de acordare a facilităţilor la plata taxelor.

73. Textul art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 conţine o dispoziţie tranzitorie, în vederea oferirii unui reper legal referitor la aplicarea în timp a reglementărilor privind taxele judiciare de timbru.

74. Potrivit art. 54 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, “(1) Dispoziţiile tranzitorii cuprind măsurile ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări care urmează să fie înlocuită de noul act normativ. (2) Dispoziţiile tranzitorii trebuie să asigure, pe o perioadă determinată, corelarea celor două reglementări, astfel încât punerea în aplicare a noului act normativ să decurgă firesc şi să evite retroactivitatea acestuia sau conflictul între norme succesive.”

75. În demersul hermeneutic de lămurire a înţelesului şi întinderii conţinutului normei tranzitorii a art. 55, în ceea ce priveşte procesul civil, trebuie pornit de la natura procedurală sau fiscală a acestei norme, cu consecinţe pe planul aplicării în timp a normelor legale în această materie, şi de la distincţia între acţiuni şi cereri, pentru a stabili dacă au un înţeles autonom sau se suprapun celor din dreptul procesual civil.

76. În plus, prin raportare la sintagma acţiuni şi cereri introduse până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, trebuie determinat dacă ele se integrează unui proces (în curs) ori dacă pot avea o existenţă de sine stătătoare.

77. De asemenea, se impune precizarea că, în raport cu obiectul recursului în interesul legii, prezenta analiză se limitează la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 numai în contextul procesului civil, având în vedere că actul normativ de referinţă reglementează taxe judiciare de timbru şi pentru alte cereri formulate de petenţi, în afara sau după finalizarea procesului civil (de exemplu, cereri de legalizare, supralegalizare etc.), dar în legătură cu acesta, precum şi cereri sau căi de atac adresate sau formulate împotriva unor acte ale unor autorităţi publice (Ministerul Justiţiei, Ministerul Public etc.)

78. Din unghiul primului aspect pus în discuţie, în doctrina juridică s-a opinat că dispoziţiile art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 sunt norme procedurale, iar nu norme fiscale şi că acestea reprezintă doar o aplicaţie particulară a art. 24 din Codul de procedură civilă şi, în deplin acord cu soluţia de principiu ce rezultă din dispoziţiile art. 24 şi art. 25 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă, ultimul interpretat a contrario, noua lege a taxelor de timbru se aplică numai proceselor începute după intrarea în vigoare a acestui act normativ, atât din considerente de coerenţă a legislaţiei, cât şi din considerente de echitate procesuală.

79. Astfel, fără a nega considerentele Deciziei nr. 32 din 9 iunie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, conform cărora s-a reţinut că legea privind taxele de timbru este o lege fiscală, circumscrisă dreptului fiscal, şi nu dreptului procesual civil, iar obligaţia de plată a taxelor de timbru este o obligaţie fiscală şi este prevăzută de legea specială numai în sarcina celor care apelează la justiţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii constată că această ordonanţă conţine nu numai norme fiscale, cum sunt cele prin care se instituie obligaţia justiţiabililor de a plăti taxe judiciare de timbru, ci şi norme procedurale, cele privind soluţionarea cererii de reexaminare a modului de stabilire a taxelor judiciare de timbru, acordarea facilităţilor fiscale pentru persoanele juridice, ori norme cu caracter mixt, cum sunt cele tranzitorii ale art. 55, obiect al prezentei interpretări, întrucât acestea reglementează atât raportul de drept material fiscal – norma indicând că “timbrul judiciar se aplică, respectiv taxele de timbru se stabilesc şi se plătesc”, deci stabilirea obligaţiei de plată a taxelor judiciare de timbru -, cât şi aplicarea în timp a legii – prin arătarea reperului temporal al formulării cererii sau al introducerii acţiunii civile, instituţii de drept procesual civil.

80. Pornind de la această calificare a normei tranzitorii a art. 55 ca fiind o normă cu caracter mixt – normă fiscală, dar şi de procedură, se constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 trebuie corelată cu dispoziţiile art. 24 şi 25 din Codul de procedură civilă, întrucât incidenţa acestui act normativ este strâns legată de intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, fiind avute în vedere prevederile acestei noi reglementări de procedură civilă.

81. În acest sens, aplicarea în timp a noii legi de procedură este guvernată de două principii: principiul neretroactivităţii legii, consacrat de dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României, şi, consecinţa firească a acestuia, principiul aplicării imediate a legii noi, ceea ce exclude supravieţuirea legii vechi.

82. Însă, pentru asigurarea predictibilităţii legii de procedură, astfel încât părţile să cunoască, încă de la momentul sesizării instanţei, care este modul de judecată a pricinii lor şi a securităţii situaţiei juridice a părţilor, art. 24 din Codul de procedură civilă statuează că “dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare” – principiul aplicării imediate a legii noi.

83. În acelaşi sens, art. 25 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că “procesele în curs de judecată (…) începute sub legea veche rămân supuse acelei legi” – principiul supravieţuirii legii vechi sau ultraactivităţii legii vechi.

84. Astfel, în noul Cod de procedură civilă, principiile de drept intertemporal au fost revizuite, consacrându-se, în materia succesiunii legilor procesual civile, principiul supravieţuirii legii vechi şi aplicării acesteia situaţiilor juridice în curs (facta pendentia).

85. Ţinând seama de exigenţele preeminenţei dreptului şi ale principiului securităţii juridice, de principiul respectării drepturilor şi situaţiilor legalmente dobândite, precum şi de principiul respectării credinţei şi aşteptărilor legitime şi al egalităţii în faţa legii, noul Cod de procedură civilă adoptă o concepţie nouă, pragmatică şi echitabilă – neretroactivitatea legii noi şi supravieţuirea legii vechi, în cazul situaţiilor şi proceselor în curs, cu excepţiile anume prevăzute de lege.

86. Drept urmare, modificarea normelor de procedură în cursul desfăşurării judecăţii nu are niciun efect asupra proceselor deja începute, care vor continua să fie judecate potrivit legii vechi de procedură, astfel că legea veche de procedură ultraactivează, supravieţuieşte până la soluţionarea definitivă a litigiilor pornite sub imperiul ei.

87. De altfel, acest principiu este recunoscut explicit şi în materie fiscală prin dispoziţiile art. 352 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare – Aplicarea legii noi şi ultraactivarea legii vechi – potrivit cărora: “(1) Dispoziţiile prezentului cod se aplică numai procedurilor de administrare începute după intrarea acestuia în vigoare. (2) Procedurile de administrare începute înainte de data intrării în vigoare a prezentului cod rămân supuse legii vechi. (…)”

88. O astfel de soluţie, adoptată, ca regulă, şi în materie fiscală, vădeşte intenţia legiuitorului de unitate şi coerenţă a reglementării în segmentul dreptului tranzitoriu, indiferent de obiectul reglementării (norme procedurale civile, norme fiscale sau norme de procedură fiscală).

89. Unitatea procesului civil, dată de unitatea şi interdependenţa actelor, fazelor şi etapelor procesuale, reclamă şi o unitate de reglementare care să guverneze procesul în ansamblul său, pe tot parcursul acestuia, unitate combinată şi cu principiul economiei procesuale.

90. În doctrină, s-a afirmat un aşa-numit principiu tempus regit processum, în virtutea căruia, spre deosebire de legea aplicabilă normelor materiale în cadrul proceselor în curs (lex nova, iar nu lex antica), economia judecăţilor impune aplicarea legii vechi, inclusiv actelor de procedură desfăşurate sub imperiul legii noi, asigurând unitatea şi coerenţa întregii proceduri.

91. Conform art. 192 alin. (2) din Codul de procedură civilă, procesul începe prin înregistrarea cererii la instanţă, în condiţiile legii. Dacă legea de procedură se schimbă după acest moment, judecata se va face potrivit legii în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată. Astfel, elementul de reper pentru stabilirea legii aplicabile, inclusiv sub aspectul taxelor judiciare de timbru, este şi ar trebui să fie data sesizării instanţei de judecată, a declanşării procesului civil.

92. În consecinţă, din interpretarea regulilor de drept tranzitoriu anterior menţionate rezultă că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 este aplicabilă doar cererilor şi acţiunilor înregistrate la instanţă după intrarea sa în vigoare, iar nu şi proceselor deja începute, şi aceasta chiar dacă, în ipoteza judecăţilor în faţa primei instanţe, verificarea timbrajului şi regularizarea cererii nu au avut încă loc.

93. Argumentul conform căruia normele ordonanţei de urgenţă care fac obiectul interpretării ar avea natura unor norme de drept fiscal de imediată aplicare nu determină o altă concluzie nici din perspectiva legislaţiei fiscale, în raport cu dispoziţiile art. 352 din Codul de procedură fiscală, anterior citate, care proclamă, cu valoare de regulă generală, principiul tempus regit actum, dar îl limitează, prin instituirea regulii ultraactivităţii legii vechi.

94. În ceea ce priveşte interpretarea sintagmei “pentru cererile şi acţiunile introduse până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă” şi distincţia între acţiuni şi cereri, se reţin următoarele:

95. În sens larg, noţiunea de “proces civil” este definită în doctrina juridică ca fiind mijlocul de realizare a justiţiei constând într-o serie de activităţi desfăşurate de către instanţă, părţi, organe de executare şi alte persoane sau organe care participă la înfăptuirea de către instanţele judecătoreşti a justiţiei, în vederea realizării sau stabilirii drepturilor civile, conform procedurii stabilite de lege.

96. În sens tehnic şi juridic, s-a apreciat că procesul civil parcurge o evoluţie, în faze de desfăşurare, începând cu etapa sesizării instanţei şi până la actul final al judecăţii, care este hotărârea. Fiecare etapă evoluează, la rândul său, cu ajutorul şi în baza unor acte de procedură, care sunt stabilite de lege astfel încât să asigure scopul final al procesului – pronunţarea unei hotărâri, considerente reţinute, de asemenea, în Decizia nr. 2 din 18 februarie 2013.

97. În contextul procesului civil, pentru a stabili înţelesul noţiunii de “cerere” trebuie remarcată distincţia dintre cerere, ca formă şi formalitate procedurală, cu referire la condiţiile prescrise pentru constituirea actului, şi cerere, ca act de procedură, în sensul dreptului procesual civil.

98. Relativ la existenţa distincţiei între “cereri” şi “acţiuni”, cuprinsă în textul art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, care, în cea de-a doua opinie jurisprudenţială, ar fi per se un argument în favoarea aplicării imediate a acestei ordonanţe oricărei cereri formulate după intrarea ei în vigoare, se impun următoarele precizări:

99. În ceea ce priveşte noţiunea de acţiune civilă, acest text se suprapune cu noţiunea utilizată de dispoziţiile Codului de procedură civilă, în art. 29 (“acţiunea civilă este ansamblul mijloacelor prevăzute de lege pentru protecţia dreptului subiectiv pretins de către una dintre părţi sau a unei alte situaţii juridice, precum şi pentru asigurarea apărării părţilor în procesul civil”).

100. Astfel, în contextul normei juridice supuse interpretării, procedând la o interpretare literală, gramaticală a acesteia, rezultă, în mod evident, că, folosind în cuprinsul art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 sintagma “cereri şi acţiuni”, legiuitorul se raportează, în ceea ce priveşte “acţiunile”, atât la cererile introductive de instanţă, dar şi la alte cereri, cu caracter incidental ori accesoriu, formulate într-un proces deja început, precum şi la incidente procedurale şi căi de atac introduse împotriva hotărârilor judecătoreşti.

101. De asemenea, nu trebuie omis că, pe lângă acestea, în legătură cu procesul civil, pot fi formulate şi alte “cereri”, cum ar fi de legalizare a copiilor de pe înscrisurile aflate la dosar, supralegalizare a înscrisurilor, destinate a fi folosite în străinătate, de eliberare a unor înscrisuri etc., ce nu reprezintă forme de manifestare a acţiunii civile, după cum Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 reglementează taxe judiciare de timbru datorate şi în cazul cererilor adresate altor instituţii sau autorităţi, accepţiune avută în vedere de conceptul de cerere din art. 55 al acestui act normativ.

102. S-a afirmat în acest sens că, dacă legiuitorul ar fi vrut să deroge de la regula de drept comun instituită de art. 24 din Codul de procedură civilă, ar fi utilizat o formulare din care să rezulte limpede aceste lucru, raportându-se la data introducerii fiecărei cereri taxabile în parte, ceea ce nu a făcut.

103. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii observă că prin sintagma “acţiune introdusă până la intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013” legiuitorul a urmărit a se înţelege procesul început până la acest moment, avându-se în vedere toate cererile, privite ca ansamblu, formulate în cadrul său sau în legătură cu acesta, de la data înregistrării cererii introductive la instanţă, în condiţiile legii, prin raportare la art. 192 alin. (2) din Codul de procedură civilă (cereri adiţionale, cereri incidentale, căi de atac ordinare şi extraordinare, incidente procedurale – recuzare, strămutare etc.).

104. În acest context trebuie reamintit că acţiunea civilă cuprinde toate mijloacele procesuale pe care legea le pune la dispoziţie subiectului activ sau pasiv al acţiunii pentru protejarea dreptului subiectiv pretins sau a unei alte situaţii juridice, fiecare dintre aceste mijloace de acţiune reprezentând forme de manifestare a acţiunii civile. Acţiunea nu se identifică cu cererea de chemare în judecată, aceasta din urmă fiind doar o parte componentă a acţiunii civile, o formă de manifestare a acţiunii.

105. Din perspectiva evoluţiei procesului civil, cu referire la cererile ce prezintă relevanţă în prezenta analiză, trebuie menţionat că cererea de apel, ca act de procedură, declanşează un control judecătoresc total devolutiv din partea unei instanţe superioare, de unde rezultă că este o cerere care se integrează unei acţiuni civile aflate în evoluţie.

106. Tot astfel, cererea de recurs, în ipoteza existenţei triplului grad de jurisdicţie, ce declanşează un control de legalitate, se integrează unei acţiuni civile, fiind, la rândul său, un mijloc de manifestare a acesteia.

107. În acest punct nu poate fi validată opinia potrivit căreia cererile incidentale ar avea caracter autonom faţă de cererea principală şi ar putea fi supuse noilor dispoziţii ale taxelor judiciare de timbru, întrucât ceea ce este esenţial, din perspectiva aplicării legii în timp, este faptul că acestea sunt formulate în cadrul unui proces aflat în curs de desfăşurare, astfel încât raportarea trebuie realizată la momentul sesizării originare, reprezentate de formularea cererii de chemare în judecată (a se vedea în acest sens considerentele Deciziei nr. 2 din 18 februarie 2013, precitată).

108. Relativ la incidentele procedurale, cum ar fi cererile de recuzare ori cererile de strămutare, dar şi căile extraordinare de atac – contestaţiile în anulare şi revizuirile, deşi se poate accepta că au o identitate proprie, sunt, de asemenea, formulate în legătură cu un proces, astfel încât interpretarea dispoziţiilor art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, prin prisma aplicării legii în timp, se va face, de asemenea, având ca reper temporal momentul sesizării instanţei, prin cererea introductivă de instanţă, însăşi Curtea Constituţională a României statuând, în cele din urmă, în cuprinsul Deciziei nr. 378 din 28 mai 2019, că este de competenţa instanţelor de judecată să stabilească cadrul în care se desfăşoară procesul şi aplicarea în timp a normelor legale cauzei deduse judecăţii.

109. Astfel, având în vedere că procesul este o înlănţuire de acte interdependente, apare ca raţional şi corespunzând aşteptărilor părţilor ca, în determinarea legii aplicabile, inclusiv sub aspectul timbrării, să fie decisiv primul act de procedură – cererea introductivă de instanţă -, iar nu data judecăţii, care este un element variabil şi deci imprevizibil. Raportarea la momentul sesizării originare, reprezentate de formularea cererii de chemare în judecată, conferă nu doar previzibilitate, ci şi o unitate de abordare conceptuală în derularea unui proces.

110. În acest sens sunt relevante şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, expuse în Decizia nr. 19 din 18 noiembrie 2013, prin care s-a statuat că, “Deşi ulterior înregistrării recursului în interesul legii pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, a fost abrogată Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, prezentul demers judiciar nu devine lipsit de obiect, întrucât prevederile legii vechi ultraactivează în privinţa cererilor de chemare în judecată şi a celorlalte cereri care au fost înregistrate pe rolul instanţelor judecătoreşti anterior intrării în vigoare a noii reglementări”, precum şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în această materie, expusă la pct. V din prezenta decizie, care confirmă interpretarea propusă.

111. În măsura în care cererea principală este introdusă sub imperiul Legii nr. 146/1997, toate cererile accesorii, incidentale, dar şi incidentele procedurale, ce vor fi formulate în cursul procesului, precum şi căile de atac, ordinare şi extraordinare, ce vor fi formulate în legătură cu procesul, vor fi supuse taxei judiciare de timbru stabilite de această lege, în raport cu actul declanşator al procesului, chiar dacă formularea lor în dosar are loc după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013.

112. Statuarea contrară ar fi de natură să conducă la aplicarea unor reguli diferite sub aspectul timbrării, în cadrul aceluiaşi proces, fără o justificare rezonabilă, ajungându-se, spre exemplu, ca cererea principală să fie supusă timbrajului într-un cuantum reglementat de Legea nr. 146/1997, iar cererea de recurs, prin care s-ar critica soluţia dată unei cereri reconvenţionale, formulate ulterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, însă în cadrul unui proces început sub imperiul Legii nr. 146/1997 şi al Codului de procedură civilă din 1865, să fie supusă noii ordonanţe, ceea ce nu poate fi acceptat.

113. Această dezlegare determină, de asemenea, protejarea drepturilor părţilor la un proces echitabil, instituit de art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi consacrat ca atare şi în dispoziţiile legii naţionale prin prevederile art. 6 din Codul de procedură civilă, drept care implică egalitatea părţilor în procesul civil; o interpretare opusă l-ar pune pe titularul raportului juridic procesual, născut sub legea veche, într-o situaţie inferioară, ca urmare a adoptării unei noi legi, pe parcursul soluţionării procesului în care părţile erau implicate, rupând astfel echilibrul procesual de care acestea trebuie să beneficieze.

114. În concluzie, în cazul proceselor începute sub imperiul Legii nr. 146/1997, trebuie stabilită, drept criteriu al determinării legis temporis processus, data cererii introductive de instanţă, inclusiv în materia taxelor judiciare de timbru, astfel încât tuturor cererilor formulate în cadrul unui proces deja început – cereri accesorii sau incidentale; incidente procedurale, precum şi căi de atac, ordinare sau extraordinare, subsecvente – să le fie aplicabile dispoziţiile acestei legi, iar nu cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013.

Această decizie este cuprinsă în Buletinul Jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – culegere de decizii pe anul 2020.