Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât, în ședința de marți, eliberarea judecătoarei Veronica Ioniță din funcţia de preşedinte al Secţiei penale a Tribunalului Bihor, ca urmare a demisiei. Măsura luată în unanimitate este valabilă începând cu 15 decembrie.
Judecătoarea Veronica Ioniță a fost numită, pe 18 decembrie 2020, în funcția de preşedinte al Secţiei penale a Tribunalului Bihor. Aceasta a fost numită atunci pe o perioadă de trei ani, după ce și până atunci a condus secția, dar cu delegare, din 2018.
Veronica Ioniță a absolvit, în 1997, Facultatea de Drept din cadrul Universității Ovidius din Constanța, iar până în 2010 a fost consilier juridic. În același an a intrat în magistratură, ca judecător la Judecătoria Tulcea, și a devenit președinta acestei instanțe în 2015.
Doi ani mai târziu, în noiembrie 2017, a fost declarată admisă – cu media 7,85 – la concursul de promovare pe loc a judecătorilor și procurorilor în funcții de execuție și s-a mutat la Secția Penală a Tribunalului Bihor.
Tot în ședința de azi a Secției pentru judecători a CSM s-a decis prelungirea delegării judecătorilor Camelia Ana Pop și Corneliu Lucian Căpitan în funcțiile de președinte, respectiv vicepreședinte al Judecătoriei Satu Mare. Delegarea este valabilă timp de cel mult 6 luni, până la ocuparea funcţiei, prin concurs sau examen.
DOCUMENT – Ordinea de zi soluționată a ședinței din 14 decembrie a Secției pentru judecători a CSM: