Într-un comunicat de presă, PSD Bihor desființează mitul că Oradea e fruntea în ceea ce privește atragerea de fonduri pe cap de locuitor și în ceea ce privește valoarea proiectelor eligibile. Alte admnistrații mai puțin vizibile precum : Târgoviște, Craiova, Sibiu, Braila, ba chiar Buzăul, acolo unde Oradea dădea lecții despre cum să ai/nai succes la recensământul privind unificare cu zona metropolitană, sunt mai performante.
<PSD demonstrează eficiență și o foarte bună absorbție a fondurilor europene nu doar la nivelul guvernului, ci și al administrațiilor locale. Conform datelor oficiale, municipalitățile conduse de primari PSD reușesc cele mai bune performanțe în privința valorii proiectelor eligibile, cu finanțare europeană și națională, raportată la numărul de locuitori.
Din această perspectivă, Craiova, Buzău, Brăila ori Târgoviște surclasează orașe precum Oradea, Cluj sau Constanța! Așadar, avem încă un mit demontat: municipiul Oradea nu este campion la atragerea de fonduri europene!>, se arată în comunicat.