Cifrele au fost făcute publice de Sindicatul Europol care atrage atenția că în această manieră <în curând locurile din școlile de poliție vor fi ocupate probabil de imigranții din Pakistan sau Sri Lanka pentru că tinerii din România nu mai sunt interesați să devină polițiști plătiți cu salariu minim pe economie>. Sindicatul Europol consideră că direct răspunzătoarr de această situație e conducerea MAI.
<Dezastrul continuă la sesiunea de admitere în școlile de agenți de poliție din MAI. Astăzi, după proba scrisă, procentul de ocupare a locurilor arată astfel:
Școala Câmpina – IGPR- 774 locuri ocupate din 1340 – 57,7% grad de ocupare;
Școala din Cluj – IGPR- 203 locuri ocupate din 300 – 67,6% grad de ocupare;
Școala Oradea -IGPF – 110 locuri ocupate din 240 – 45,8% grad de ocupare;
Începând de miercuri urmează vizita medicală care va reduce în continuare gradul de ocupare al locurilor. Deși deficitul de personal este cel mai mare din istoria MAI, se pare că nu au fost identificate soluții reale, iar cineva trebuie să plece acasă>, scrie Sindicatul Europol.