Procurorii DIICOT au destructurat un grup infracţional care ar fi creat site-uri false asemănătoare celor originale ale unor bănci şi prin care au reuşit să sustragă sume de bani de la peste 40 de persoane care şi-au introdus credenţialele conturilor deţinute.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi au dispus reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a şapte persoane şi măsura controlului judiciar faţă de alte 15, cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată cu consecinţe deosebit de grave, acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic, complicitate la fraudă informatică în formă continuată cu consecinţe deosebit de grave, trafic de droguri de risc în formă continuată şi trafic de droguri de mare risc în formă continuată.
În perioada octombrie 2022 – iunie 2023, în municipiul Bucureşti, localităţile limitrofe ce aparţin de judeţul Ilfov şi judeţele Giurgiu şi Dâmboviţa s-a constituit şi a acţionat un grup infracţional organizat specializat în comiterea de infracţiuni informatice care a creat site-uri false asemănătoare site-urile originale ale unor unităţi bancare, inducând în eroare peste 40 de persoane vătămate, care au accesat paginile falsificate şi şi-au introdus credenţialele conturilor bancare deţinute.
“Acestea au fost colectate de inculpaţi care le-au utilizat transferând sumele de bani din conturile persoanelor vătămate în conturi deschise în acest scop la alte bănci. După efectuarea operaţiunilor financiare frauduloase, inculpaţii au retras o mare parte din sumele de bani de la bancomate din Bucureşti şi Timişoara. Persoanele vătămate au fost prejudiciate cu sumele de 2.228.847 lei şi 44.543 euro. Membrii grupului infracţional organizat au acţionat pe trei paliere, având sarcini precis delimitate.” se precizează în comunicat.
Au fost puse în aplicare 36 de mandate de percheziţie domiciliară, pe raza judeţelor Călăraşi, Ilfov, Galaţi, Bacău, Timiş şi municipiului Bucureşti, fiind identificate şi ridicate unităţi de calcul tip laptop, carduri şi documente bancare, telefoane mobile, ceasuri de lux, sume de bani în lei şi în euro, precum şi arme albe. Au fost descoperite şi ridicate droguri de mare risc: cantităţile de 35 de grame cocaină, 16 grame de M.D.M.A., 650 de comprimate ecstasy şi 56 de doze de LSD, precum şi 3 grame canabis drog de risc.
Vineri, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Galaţi, a dispus arestarea preventivă a celor şapte persoane, pentru o perioadă de 30 de zile.
Soluția instanței pe scurt:
Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă ÎCCJ DIICOT Serviciul Teritorial Galați. În temeiul art. 226 alin. 1 și 2 Cod de procedură penală, cu referire la art. 202 alin. 1 și 3 și art. 223 alin. 2 Cod de procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpaților ALDEA MIHAI DANIEL, ȚICA IONUȚ, MOSOR ȘTEFAN VLĂDUȚ, RĂSBOŞANU COSTEL, NISTOR CRISTIAN, POPA ALEXANDRU CIPRIAN sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: constituire a unui grup infracțional organizat, complicitate la fraudă informatică în formă continuată cu consecințe deosebit de grave, complicitate la acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată și efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave prevăzute de art. 367 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 1 Cod penal; art. 48 Cod penal în referire la art. 249 Cod penal, cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 2561 Cod penal și cu aplicarea art. 41 al. 1 Cod penal; art. 48 Cod penal în referire la art. 360 al. 1, 2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod penal, și cu aplicarea art. 41 al. 1 Cod penal; art. 250 al. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 35 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 2561 Cod penal și cu aplicarea art. 41 al. 1 Cod penal; cu aplicarea art. 38 al. 1 și 2 Cod penal, iar EL DIC FEDI sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată și trafic de droguri de mare risc în formă continuată prevăzute de art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000 (republicată), cu aplicarea art. 35 al.1 Cod penal, art. 2 al. 2 din Legea nr. 143/2000 (republicată), cu aplicarea art. 35 al.1 Cod penal, aplicarea art. 38 al. 1 Cod penal, pe o perioada de 30 de zile, cu începere de la data 25.08.2023 până la data de 23.09.2023, inclusiv și emiterea mandatului de arestare preventivă în acest sens.
Se comunică măsura arestării preventive locului de deținere.