Din 2025 diploma de absolvire a programelor universitare – licență, masterat, de inginer, arhitect și altele vor conține ca element distinctiv un cod QR, conform unui proiect de Hotărâre de Guvern lansat în dezbatere publică.
„Interogarea bazei de date pe baza codului QR se va face cu respectarea GDPR. Se va stabili ce este relevant pentru un absolvent. Dacă este vorba de un absolvent de liceu, pentru diplomele din preuniversitar, atunci poate fi vorba de notele de la Bacalaureat, liceul terminat, calificativele la competențele lingvistice și digitale; pentru un doctor – instituția de învățământ absolvită, domeniul, competențele dobândite. Practic va arăta parcursul academic integral al absolventului. Va fi o consultare și cu mediul privat, pentru că încercăm să eliminăm prezentarea pe hârtie a documentelor de studii. Este un prim pas spre digitalizare și eliminarea birocrației”, spune Robert Berezovski, șef la biroul Acte de studii din Ministerul Educației.
În prezent, conținutul și formatul actelor de studii este distinct raportat la legislația în raport de care a fost organizat programul de studii. Totodată, menționăm faptul că organizarea şi desfășurarea examenului de licenţă/diplomă se efectuează de regulă, în raport de legea în baza căruia a fost organizat programul de studii respectiv. Aceste aspecte sunt reglementate în actele normative subsecvente, în speță în metodologia – cadru de organizare şi desfășurare a examenelor de licenţă/diplomă şi disertaţie, aprobată prin ordin de ministru. De altfel, legislația în vigoare nu constrânge absolventul să susțină examenul de licenţă/diplomă şi disertaţie într-un termen după absolvirea programului de studii.
Astfel, cadrul legal în vigoare este alcătuit din acte normative al căror obiect se referă la conținutul și formatul actelor de studii, precum și la supliment la diplomă și supliment europass la diplomă, în prezent fiind eliberate ambele suplimente.
Potrivit Deciziei (UE) nr. 2018/646 a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene privind un cadru comun pentru furnizarea unor servicii mai bune pentru aptitudini și calificări (Europass) și de abrogare a Deciziei nr.2241/2004/CE, sintagma “suplimente Europass” înseamnă un set de documente, precum suplimentele la diplomă şi suplimentele la certificatul profesional, eliberate de către autoritățile sau organismele competente. Statele membre sunt responsabile în a promova utilizarea Europass.
La art. 1 alin.(3) din Decizia (UE) nr. 2018/646 se prevede faptul că ,,Europass este destinat:
(a) utilizatorilor finali individuali, precum cursanții, persoanele în căutarea unui loc de muncă, lucrătorii şi voluntarii; şi
(b) părților interesate relevante, precum furnizorii de educație şi formare, profesioniștii din domeniul orientării profesionale, angajatorii, serviciile publice pentru ocuparea forței de muncă, partenerii sociali, furnizorii de activități pentru tineret, organizațiile de tineret şi factorii de decizie politică.
Actul normativ propune un format al suplimentului la diplomă în format Europass bilingv. În prezent, potrivit cadrului legal în vigoare suplimentul europass se eliberează de către instituțiile de învățământ superior doar la cererea absolvenților, conținutul acestuia fiind în limba română.
Prin proiectul de act normativ se aprobă tipurile de conținut și formatul actelor de studii eliberate absolvenților înmatriculați în anul I de studii începând cu anul universitar 2023 – 2024, precum și formatul suplimentului la diplomă, care va fi eliberat tuturor absolvenților începând cu anul universitar 2024 -2025. Aspectele reglementate corespund normelor europene și cerințelor pieței muncii.
Un alt aspect pe care Legea nr.199/2023 îl reglementează și care este pus în executare prin dispozițiile prezentului act normativ este că actele de studii se întocmesc în limba română şi în limba engleză, limbă de circulaţie internaţională. Suplimentul la diplomă în format Europass, care va fi eliberat tuturor absolvenților începând cu anul universitar 2024 – 2025 se va întocmi şi în limba engleză.
De asemenea, începând cu anul universitar 2024 – 2025, actele de studii care se eliberează absolvenților învățământului superior, indiferent de anul înmatriculării, urmează să conțină ca element distinctiv un cod QR.
Diploma de doctor urmează să conțină ca element distinctiv codul QR începând cu anul universitar 2023 – 2024.