Ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Maramureș au sprijinit DNA în investigarea unui dosar penal în care mai multe persoane sunt acuzate de fapte de corupție.
În perioada martie-decembrie 2023, directorul general și directorul executiv al CAS Maramureș ar fi primit mită în bani și alte beneficii necuvenite de la persoane din domeniul medical pentru favorizarea unor contracte.
Directorul general al CAS Maramureș a fost trimis în judecată în stare de libertate.
Alți 3 inculpați au recunoscut faptele și au acceptat pedepse cu suspendare.
fițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Maramureș au oferit sprijin constând în percheziții, ridicări de obiecte și înscrisuri și alte acte de procedură penală procurorilor Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj – Biroul teritorial Baia Mare, într-un dosar penal în care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unei inculpate, la data faptei director general al Casei de Asigurări de Sănătate Maramureș, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (9 acte materiale).
În aceeași cauză, procurorii anticorupție au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acorduri de recunoaștere a vinovăției față de alți 3 inculpați astfel:
- Un inculpat, la data faptei director executiv al Direcției relații contractuale din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate Maramureș pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (8 acte materiale);
- Un inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită;
- Un inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, s-a reținut următoarea stare de fapt:
În perioada martie – decembrie 2023, inculpatele director general și director executiv al CAS Maramureș, în calitățile menționate, ar fi primit de la mai multe persoane (oameni de afaceri și manageri de spitale) sume de bani cuprinse între 5.000 de lei și 300 de lei, precum și alte foloase necuvenite, pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu referitoare la încheierea și derularea în bune condiții a unor contracte încheiate de diferite societăți comerciale și unități sanitare cu instituția pe care o conduceau.
În urma cercetărilor efectuate în prezenta cauză, ar fi reieșit faptul că, la nivelul furnizorilor de servicii medicale și îngrijiri la domiciliu aflați în relații contractuale cu C.A.S. Maramureș există o reală preocupare de gratificare a celor două inculpate cu funcții de conducere, în virtutea faptului că astfel s-ar păstra bunăvoința acestora pentru a obține ajutor, consultanță, preîntâmpinarea problemelor sau rezolvarea lor imediată.
Din această cauză, unii dintre reprezentanții furnizorilor de servicii medicale și îngrijiri la domiciliu ar fi ajuns să dezvolte, de-a lungul timpului, relații extrem de apropiate cu directorul general și directorul relații contractuale al C.A.S. Maramureș.
Astfel, cle edouă inculpate ar fi oferit reprezentanților respectivi consultanță și îndrumare în derularea relațiilor contractuale, ar fi acordat atenție sporită situației acestora, ar fi oferit sfaturi cu privire la întocmirea documentației, ar fi oferit informații privind posibilitatea depășirii valorii de contract și ar fi oferit sprijin în rezolvarea problemelor, iar în schimb, ar fi beneficiat de diferite foloase necuvenite oferite de furnizori, de la produse alimentare și produse cosmetice, la sume de bani.
În cauză, s-a dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra unor sume de bani și asupra unor bijuterii ce aparțin inculpatei fost director general.
În prezența avocaților, ceilalți trei inculpați au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției, au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:
– pentru inculpata fost director relații contractuale – o pedeapsă de 2 ani și 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a dreptului de a ocupa o funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii;
– pentru alt inculpat – o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat;
– pentru un alt inculpat – o pedeapsă de 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.
Dosarul de urmărire penală precum și acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise spre judecare Tribunalului Maramureș, cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie luată în cauză.
La data de 03.10.2024, Tribunalul Maramureș a admis acordurile de recunoaștere a vinovăției încheiate de procurorul DNA cu cei trei inculpați și i-a condamnat pe aceștia la pedepsele menționate anterior.