Aplicarea deciziilor CCR nr. 297/2018, nr. 358/2022 pe prescripție și a dezlegării din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în legătură cu acestea va duce la încetarea proceselor penale și înlăturarea răspunderii penale în 557 de dosare aflate în curs de urmărire penală și în fața instanțelor de judecată. Este vorba de cazuri în care inculpații sunt judecați sau urmăriți penal pentru corupție, infracțiuni asimilate corupției ori care au ca obiect fraudarea fondurilor europene. Statistica a fost întocmită de DNA, care arată că valoarea totală a prejudiciului în cauzele menționate este de 1,2 miliarde de euro, iar cea a mitei și a traficului de influență – de 150 de milioane de euro.
Potrivit DNA, situația celor 557 de cauze se prezintă astfel:
Dosare aflate în curs de urmărire penală (pe rolul DNA)
- 190 dosare
- prejudiciu estimat 648.207.688 euro
- valoarea totală a mitei și a traficului de influență 50.997.625 euro
Dosare în diferite stadii de judecare (aflate pe rolul instanțelor de judecată)
- 367 dosare
- prejudiciu estimat 561.230.056 euro
- valoarea totală a mitei și a traficului de influență 99.471.962 euro
În legătură cu această situație, DNA a făcut următoarele precizări:
În perioada în care au avut cauze penale în lucru, procurorii DNA au respectat prevederile legale în vigoare și au întocmit acte de întrerupere a prescripției răspunderii penale, conform Codului penal și Codului de procedură penală, începând din 1 februarie 2014 (data intrării in vigoare a noilor Coduri) și în conformitate cu Decizia nr. 297/2018 a CCR începând cu anul 2018 (de la data intrării în vigoare a Deciziei respective).
Concret, în considerarea Deciziei nr. 297/2018 a CCR și în conformitate cu practica ICCJ, procurorii DNA au întrerupt cursul prescripției numai ca urmare a întocmirii unor acte din categoria celor care se comunică suspecților și inculpaților (începerea urmăririi penale in personam, punerea în mișcare a acțiunii penale, finalizarea dosarului penal cu trimitere în judecată, etc).
”Procurorii DNA vor fi consecvenți în dosarele în care se va invoca prescripția răspunderii penale și vor solicita sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) pentru a aprecia asupra concordanței deciziilor CCR, respectiv ICCJ cu normele europene și jurisprudența CJUE, care, printre altele prevăd obligația statului român de a cerceta și sancționa, într-o manieră efectivă, faptele de corupție și fraudarea fondurilor europene”, se arată într-un comunicat al DNA