Legea pentru suspendarea rambursării creditelor a fost adoptată vineri de plenul Camerei Deputaților, in calitate de for decizional. Au fost 214 voturi pentru, 86 contra si 27 abtineri. Legea merge spre promulgare la presedintele Klaus Iohannis.
Dobânda se suspendă
Printre prevederile legii este și aceea potrivit căreia nu se acumulează dobânzile pe perioada suspendării.
Executările silite suspendate
Un amendament introdus stipulează că “orice proceduri de executare silită, inclusiv urmărirea silită a bunurilor mobile, urmărirea silită imobiliară sau popririle de orice fel, începute până la data intrării în vigoare a prezentei legi, intră sub incidenţa moratoriului şi se suspendă până la 31.12.2020”.
Beneficiază inclusiv cei executați silit
Pentru prevederile textului de lege sunt eligili şi debitorii care se află în procedură de executare silită, în procedură de dare în plată sau în orice alte proceduri judiciare sau extrajudiciare care tind la suspendarea efectelor contractelor de credit.
Iată principalele prevederi:
- La cererea debitorului, obligaţia de plată a ratelor scadente, dobânzilor şi comisioanelor aferente împrumuturilor acordate debitorilor de către creditori, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, intră sub incidenţa moratoriului şi se suspendă, până la 31.12.2020, prin prelungirea corespunzătoare a maturităţii creditului, fără costuri suplimentare
- Orice proceduri de executare silită, inclusiv urmărirea silită a bunurilor mobile, urmărirea silită imobiliară sau popririle de orice fel, începute până la data intrării în vigoare a prezentei legi, intră sub incidența moratoriului și se suspendă până la 31 decembrie 2020
- Pentru a beneficia de suspendare, debitorii trimit creditorilor o solicitare în acest sens, în forma unui document imprimat pe suport de hâartie sau prin poștă electronică
- Sunt eligibili și debitorii care se aflî în procedură de executare silită, în procedura de dare în plată, de reorganizare judiciară sau în orice alte proceduri judiciare sau extrajudiciare care tind la suspendarea efectelor contractelor de credit.
- Legea se aplică persoanelor fizice, persoanelor juridice, persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale, întreprinderilor familiale, asociațiilor, fundațiilor și profesiilor liberale.
- Prezenta lege este aplicabilă și în cazul operațiunilor de leasing reglementate de Ordonanța Guvernului nr. 51/1997