Anunțul a fost făcut chiar de celebrul medic care face diferența dintre viață și moarte. Coordonatoarea centrului de transplant a anunțat că de ieri, 7 09 2022, a obținut titlul de conferențiar la disciplina ATI la Facultatea de Medicină și Farmacie ORADEA! <Mulțumesc întregii echipe din Clinica ATI I SCJU ORADEA ! Respect si recunoștința profesorilor mei !>, a spus dr. Carmen Pantiș. Doctorul a venit pe lume în 1964 într-un castel din Balc, a început medicina într-un cătun și a ajuns să transmită unei lumi întregi că ”există viață după moarte”
<De mică am fost pasionată de știință. Adoram să citesc: mă opream întotdeauna, pe drumul spre casă, la librăria din oraș să văd ce carte nouă a mai apărut. De frică să nu plec cu vreo carte de acolo, mama a vorbit cu șefa librăriei să-mi deschidă un caiet cu toate cărțile pe care doream să le citesc (într-o sumă limită), pe care urma să le achite în ziua de salariu.
Olimpică la matematică și română, dezastru la desen, lucru manual și educație fizică. Una dintre amintirile mai puțin plăcute a fost în clasa a IV-a, la ora de educație fizică, într-un moment de maximă energie în timpul săriturii pe trambulină, am dărâmat capra și pe profesorul de educație fizică. Acesta și-a fracturat glezna la impactul violent….În 1990 am primit repartiție la dispensarul din Șuncuiuș, punctul sanitar Zece Hotare. Dispensarul era în pădure, în cătunul Cărmăzan. Aveam 7 camere, telefon cu manivelă, apă la lighean și pe tanti Florica, femeia de serviciu, un om extraordinar. Șocată, dar și plină de entuziasm, am așteptat primii pacienți care au venit să mă cunoască. O întrebare era pe buzele tuturor: ”ce ați făcut, domnișoara doctor, de ați ajuns aici la noi?” În ultimii 7 ani nu avuseseră medic.>, a povestit medicul într-un interviu acordat bihorjust.ro