Aproape 9 kilograme de tutun pentru fumat au fost confiscate de polițiștii din Marghita de la doi bărbați, care îl transportau cu un autoturism. Cei doi au rămas fără marfă, care a fost confiscată și s-au ales cu dosar penal.
Întâmplarea s-a petrecut duminică seara, pe o stradă din Marghita, unde polițiștii au oprit, la control, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, care îl avea ca pasager pe un bărbat de 26 de ani, ambii din localitatea Valea lui Mihai.
”În urma controlului efectuat, polițiștii au descoperit în portbagajul autoturismului doi saci din plastic în care se aflau 9 pungi, care conţineau o materie vegetală uscată, de culoare brun deschis, cu aspect de tutun pentru fumat, în greutate totală de aproximativ 8,90 de kg, fără documente de proveniență”, a anunțat comisarul-șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.
Toată cantitatea de tutun a fost confiscată, iar situația face obiectul unui dosar penal pentru ”deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 de ţigarete, 400 de ţigări de foi de 3 grame, 200 de ţigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kilogram de tutun de fumat”.