Fundaş central, Vasile Popa, a bifat în prima ligă circa 250 de meciuri.
Vasile Popa, fostul fundaș central al echipelor Jiul Petroșani sau UTA a plecat devreme spre veșnicie. ”Țăranul” urma să împlineascăr 66 de ani… Anunțul a fost făcut de jurnalistul Victor Mihalcea.
Originar din Mihai Bravu, Vasile a debutat în 1976 la Înfrăţirea Oradea, după care a mai trecut la Minerul Şuncuiuş, Recolta Diosig şi Oţelul Ştei. În 1981 a făcut pasul spre Divizia A la Jiul Petroșani, unde a debutat pe prima scenă într-un meci cu Steaua. A ajuns căpitanul echipei jiuliste.
După anii de glorie din Valea Jiului, s-a transferat la UTA, unde apus pe braț banderola de căpitan al Bătrânei Doamne. La împlinirea a 50 de ani s-a decis să organizeze un turneu de fotbal în sală la care au participat echipele de old-boys Jiul Petroşani, UTA şi FC Bihor.
<Finalul de carieră l-a găsit în Ungaria, la Haladas.
Ștafeta de fundaș central s-a transmis din generație în generație: fiul său, Mădălin Popa a jucat la Dinamo, FC Bihor și Gloria Bistrița, actualmente fiind antrenor iar nepotul său, Luca Popa, este internațional de juniori>, spune Victor Mihalcea.
Sincere condoleanțe familiei îndoliate.