Mircea Dușa a fost ministrul al Apărării Naționale, dar a fost, pentru o perioadă scurtă, și ministru al Afacerilor Interne. Surse din politică spun că de mai multe luni starea sa de sănătate s-a agravat, iar luni dimineața a pierdut lupta cu boala.
Anunțul decesului a fost făcut de MAN: „Ministerul Apărării Naționale anunță cu regret trecerea la cele veșnice a lui Mircea Dușa, ministru al apărării naționale în perioada 22 decembrie 2012 – 17 noiembrie 2015. Transmitem, în numele întregului personal al Armatei României sincere condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”
“Am aflat cu mare tristețe vestea dispariției în această dimineață a colegului nostru social-democrat Mircea Dușa.În toate demnitățile publice pe care le-a avut, fie că a fost vorba de ministru al Apărării, de Interne sau pentru Relația cu Parlamentul, prefect sau parlamentar, Mircea Dușa și-a făcut datoria cu onoare și respect pentru interesul public. Dumnezeu să-l odihnească în pace! ” , scrie președintele PSD Marcel Ciolacu.