Dosarul în care Șerban Pop,fostul vicepreședinte al ANAF este acuzat de luare de mită, a ajuns, din nou, pe masa procurorilor anticorupție. Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit nelegalitatea ordonanței prin care fostul șef al DNA, Călin Nistor, infirmase clasarea primită inițial în acest dosar de Șerban Pop, notează luju.ro.
Decizia vine după ce instanța a a constatat nelegalitatea ordonanței din septembrie 2019, prin care șeful DNA de la acea vreme, Călin Nistor, infirmase ordonanță din 2016 prin care DNA dăduse clasare față de Șerban Pop.
În data de 4 decembrie 2019, DNA anunța, printr-un comunicat de presă, trimiterea în judecată a lui Șerban Pop: „Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Pop Șerban, la dată faptei vicepreședinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită”.
Fostul vicepreședinte de la ANAF a fost acuzat că, în perioada 31 ianuarie – 23 decembrie 2008, ar fi pretins de la un om de afaceri suma de 5.000.000 euro.