Societatea de avocatură Doseanu & Asociații a reușit să obțină constatarea nulității absolute a unor probe esențiale, procesele-verbale întocmite de investigatorii sub acoperire și înregistrările ambientale, în cazul celor patru polițiști de frontieră din Borș acuzați de luare de mită, dar și retrimiterea cauzei la Parchet.
Curtea de Apel Oradea a admis contestațiile formulate împotriva încheierii penale din 12 iulie 2023 pronunţate de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Bihor în dosar, desființând în partea încheierea atacată și rejudecând a constatat nulitatea absolută a mai multor procese verbale întocmite de investigatorul sub acoperire vizând actele materiale ale infracțiunii de luare de mită imputate inculpatului, întrucât toate aceste mijloace de probă au fost administrate în mod nelegal și neloial prin depășirea de către investigatorii sub acoperire a limitelor autorizării dispuse de procuror în condițiile în care investigatorii sub acoperire nu au rămas în sfera unei investigaţii pasive loiale, ci au acționat în mod neloial, în scopul provocării la comiterea de infracțiuni.
Totodată Curtea de Apel Oradea a dispus excluderea şi eliminarea fizică de la dosarul cauzei (inclusiv din cuprinsul rechizitoriului) a unor înregistrări ambientale purtate între investigatorul sub acoperireşi un poliţist de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei.
Completul de judecători de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Oradea apreciază că în procesul penal este reglementat un drept al persoanei acuzate în materie penală de a nu fi folosită în acuzarea sa proba obținută prin provocarea polițienească, ce ar decurge din prevederile art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, fiind circumscris categoriei drepturilor implicite.
Astfel, este inacceptabil să judeci o persoană pentru comiterea unei infracțiuni atunci când autoritățile sunt instigatorii conduitei reproșate acelei persoane [Sorrells v. United States, 287 US 435, 441-52 (1932)]. Acest principiu articulat în 1932 de Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii reflectă preocuparea asupra situației în care statul urmărește să tragă la răspundere penală o persoană pentru o conduită ce reprezintă consecința directă a activității propriilor sale autorități.
Completul de judecători de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel ###### consideră că provocarea este o tactică a organelor de aplicare a legii prin care o persoană este încurajată să comită o infracțiune astfel încât aceasta să fie anchetată. Astfel, este interzis organelor judiciare penale sau altor persoane care acţionează pentru acestea (de pildă, investigatori sub acoperire sau colaboratori) să provoace o persoană să săvârşească ori să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe.
În aceste condiții provocarea reprezintă acţiunea neloială realizată în scopul obţinerii de probe, constând în determinarea cu ştiinţă a unei persoane să comită o infracţiune (agentul provocator se află practic, din punctul de vedere al dreptului substanţial, în postura instigatorului care determină o persoană să ia o rezoluţie infracţională) sau să continue săvârşirea unei infracţiuni. Astfel, agenţii provocatori sunt agenţi infiltraţi ai statului sau orice persoană ce acţionează sub coordonarea sau supravegherea unei autorităţi (în procesul penal, a organelor poliţiei sau a procurorului), care în activitatea desfăşurată îşi depăşesc limitele atribuţiilor conferite de lege de a acţiona în scopul relevării probatorii a activităţii infracţionale a unei persoane, provocând-o pe aceasta să comită infracţiuni în vederea obținerii și administrării de probe în acuzare.
Raţiunea interdicţiei provocării săvârşirii unei infracţiuni constă în aceea că statul, prin agenţii săi, nu poate să-şi depăşească competenţa de a aplica legea, prin instigarea unei persoane să săvârşească o infracţiune, pe care altfel nu ar fi comis-o, pentru ca apoi să declanşeze împotriva acestei persoane mecanismele procesului penal, în vederea tragerii la răspundere.
Astfel, sunt create limite ale exercitării activităţilor de urmărire penală în cadrul unei anchete proactive, în vederea protecţiei cetăţenilor împotriva provocărilor provenite de la agenţii statului, precum şi în scopul protecţiei integrităţii sistemului justiţiei penale, care altfel ar fi compromisă dacă instanţele ar trebui să ţină seama de probele rezultate din aceste practici vădit inacceptabile ale reprezentanţilor statului însărcinaţi cu aplicarea legii. Totodată, se asigură credibilitatea sistemului de justiţie penală şi se garantează principiul aflării adevărului.
Analiza jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului [cauza Bannikova v. Russia, hotărârea din noiembrie 2010, cauza Motonovic c. Croaţiei, hotărârea din 4 aprilie 2017, cauza Ramanauskas c. Lituaniei (nr. 2), hotărârea din 20 februarie 2018] relevă faptul că instanța de contencios european folosește două teste pentru verificarea existenţei provocării:
1. testul substanţial al provocării în cadrul căruia se verifică dacă organele de urmărire penală au avut un comportament „esenţial pasiv” prin raportare la:
- motivele pe care acestea le-au avut pentru a porni investigaţia (inclusiv atunci când aceasta implică o operațiune sub acoperire); în special, trebuie verificat dacă până la momentul intervenției organelor judiciare au existat suspiciuni obiective cu privire la implicarea acuzatului în activităţi infracţionale ori la predispoziţia acestuia de a fi implicat în activităţi infracţionale;
- comportamentul organelor de urmărire penală pe durata investigaţiei pentru a stabili dacă acestea au exercitat o asemenea influență asupra acuzatului care a condus la provocarea acestuia la comiterea unei infracţiuni pe care altfel nu ar fi comis-o, în scopul de a obţine probe şi a formula acuzaţia penală; atunci când activitatea organelor de urmărire penală a constat în asistarea şi coordonarea unei persoane pentru ca aceasta să înregistreze comiterea unei infracțiuni de către o altă persoană, factorul determinant va fi comportamentul celor două persoane în cauză.
- standardul legislativ, fiind necesar să existe o legislație clară şi previzibilă în materia
autorizării măsurilor investigative, inclusiv în scopul supravegherii lor.
2. testul procedural al provocării constituie al doilea pas al analizei loialității procedurii probatorii în care se examinează modalitatea în care instanţele naţionale au analizat apărările acuzatului prin care a invocat existența provocării.
Astfel, în toate cauzele evaluarea respectării dreptului la un proces echitabil va începe cu analiza testului substanţial. #### se reţine cu suficientă certitudine că organele de urmărire penală au acţionat de o manieră pasivă şi nu l-au provocat pe reclamant să comită o infracţiune, Curtea Europeană nu mai procedează şi la analiza testului procedural, deoarece constată că probele obţinute în urma investigaţiei puteau fi folosite în procesul penal şi nu ridicau probleme din perspectiva respectării dreptului la un proces echitabil. În situaţia în care, în urma aplicării testului substanțial, se constată existenţa unei provocări incompatibile cu dispoziţiile art. 6 parag. 1 #### ori atunci când Curtea Europeană constată că nu se poate reţine cu suficientă certitudine existența unui comportament procesual loial (fie din cauza lipsei informaţiilor de la dosarul cauzei, ori a nedivulgării acestora de către autorităţile naţionale, sau din pricina contradicțiilor dintre părţi în interpretarea situaţiilor de fapt) se va trece la pasul al doilea constând în evaluarea testului procedural.
Completul de judecători de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Oradea consideră că în cauză activitatea investigatorilor sub acoperire a depășit în concret limitele în care a fost autorizată prin raportare la normele procedurale clare și previzibile, plasându-se în ipostaza unor agenți provocatori.
Din probele administrate în cauză rezultă că, deși investigatorii sub acoperire au desfășurat activități specifice timp de peste 150 de zile, nu a fost relevată implicarea vreunuia dintre inculpați în realizarea unor acte de corupție. Prin urmare, din primele cinci luni de investigație penală nu a rezultat că vreunul dintre inculpați era dispus sau pregătit să comită acte de corupție.
Ulterior, activitatea investigatorilor sub acoperire s-a intensificat în conținut, procedând la acte de oferire de sume de bani fără ca acestea să fi fost solicitate, pe baza unor interpretări subiective de natură de a da concretețe investigației, chiar dacă în fond acestea avea configurația unor acte prin care se urmărea influențarea inculpaților să primească sume de bani pe care nu le solicitaseră și cu privire la care nu exista anterior o suspiciune că ar fi fost implicați în acte de corupție.
Insistențele repetate pentru a determina primirea sumelor de bani relevă că investigatorii sub acoperire au urmărit în mod explicit să determine comiterea infracțiunii de luare de mită în modalitatea primirii unei sume de bani în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu pentru ca ulterior, procurorul să formuleze acuzații penale împotriva funcționarilor publici.
În consecință, Completul de judecători de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Oradea consideră că se impune constatarea nulității absolute și excluderea actelor efectuate neloial de investigatorii sub acoperire în vederea protecţiei cetăţenilor împotriva provocărilor provenite de la agenţii statului, precum şi în scopul protecţiei integrităţii sistemului justiţiei penale, care altfel ar fi compromisă dacă instanţele ar trebui să ţină seama de probele rezultate din aceste practici vădit inacceptabile ale investigatorilor sub acoperire care au acționat în cauză.
În urma realizării de către procuror a actelor de excludere materială și din cuprinsul rechizitoriului a probelor administrate neloial, Completul de judecători de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Oradea urmează să evalueze dacă actul de sesizare este apt să își îndeplinescă funcția idonee prin raportare la obiectul și limitele judecății și la prezentarea probelor în temeiul cărora au fost formulate acuzațiile.
