Tribunalul Bihor a admis, marți, solicitările unor inculpați din două dosare penale de a repune pe rol cauzele, fiind invocată Decizia CCR nr. 358/2022 privind prescripția răspunderii penale. Astfel, la următorul termen, de după vacanța judecătorească, în cele două procese se va pune în discuţie posibila incidență a cauzei de încetare a procesului penal, respectiv cea prevăzută de art. 16 alin. 1 lit. f Cod de procedură penală privind prescripţia răspunderii penale.
Una dintre cele două dosare repuse pe rol are ca obiect infracțiunea de favorizare a infractorului și vizează șapte inculpați. Printre aceștia se numără omul de afaceri orădean Ciprian Claudiu Bara, acuzat că, alături de trei orădeni şi un cetăţean maghiar, a fost implicat în livrări intracomunitare simulate cu zahăr, cu un prejudiciu de aproximativ 5 milioane de lei.
Bara a fugit din țară cu puțin timp înainte ca polițiștii să facă zeci de percheziții în acel caz, în luna septembrie a anului 2013. DNA Oradea a arătat atunci că informațiile despre descinderi i-ar fi fost transmise de comisarul-șef Nicolae Brîndaș, adjunctul din acea perioadă a șefului Poliției Bihor, prin intermediul unui alt inculpat în dosarul de favorizare a infractorului, orădeanul Răzvan Mihai Andronache.
În dosarul prezent mai sunt judecați Ramona Ioana Popa (fostă Brie), Titi Robert, Ion Viorel și Dawoud Khoushnaf. Cauza a fost înregistrată la instanță pe 2 februarie 2014.
Al doilea dosar în care se va pune în discuţie posibila incidență a cauzei de încetare a procesului ca urmare a prescripţiei răspunderii penale îi are ca inculpați pe Anca Aurelia Ioniță și Octavian Șaitoș, la data faptelor inspectori vamali în cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Bihor. Cei doi sunt acuzați de DNA Oradea că, în 2011, în urma unui control la o firmă, nu au aplicat sancțiunile contravenționale prevăzute de lege și nu au confiscat peste 18.000 litri de carburant, în valoare de peste 75.000 de lei. Dosarul celor doi este pe rolul Tribunalului Bihor din 18 iulie 2019.
În ambele cazuri, care se aflau în pronunțare, termenul fixat pentru discutarea posibilei incidențe a prescripției răspunderii penale este 1 septembrie 2022.