Procuroarele Adina Dida Naghiu și Virginia Bianca Vulcan, ambele din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, vor concura pentru ocuparea funcției de prim-procuror al acestei unități de parchet. Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat, miercuri, că cele două se numără prin candidații care îndeplinesc condițiile de participare pentru participarea la concursul/examenul pentru numirea în funcții de conducere a procurorilor derulat între 7 septembrie și 9 decembrie. Pe listă se află și alți patru procurori care candidează la șefia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel din Oradea, respectiv a parchetelor locale din Oradea și Marghita.
După o perioadă ca avocat, între 2007 și 2008, Adina Dida Naghiu a urmat, între 2008 și 2010, cursurile Institutului Național al Magistraturii, iar pe 1 iulie 2010 a fost numit ca procuror stagiar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea. A promovat examenul de capacitate în 2011, iar în februarie 2012 a fost numită, prin decret prezidențial, procuror la Parchetul Oradea. Trei ani mai târziu a avansat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor. În anul 2016 a solicitat transferul ca judecător la Tribunalul Bihor ori la Judecătoria Oradea, dar a rămas în parchet. În iulie 2020 a fost delegată pentru 6 luni în funcția de prim-procuror adjunct al Parchetului Bihor, iar la începutul acestei luni a promovat în gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă curtea de apel
Virginia Bianca Vulcan, cealaltă candidată la funcția de prim-procuror al Parchetului Bihor, este în prezent șefa secției urmărire penală a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, funcție pe care a fost numită în vară, pentru 3 ani. După absolvirea INM (promoția 2007 – 2009), a fost numită procuror stagiar la Parchetul Oradea, iar în 2013 a promovat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor. Printre altele, este cea care a întocmit rechizitoriul în cazul fostului șef al Poliției locale Oradea, Paul Kover, acuzat de tentativă de omor după ce și-a înjunghiat fost soție, și a coordonat ancheta în cazul uciderii Daliei Duca de către Adrian Hladii.
Candidat la funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Sebastian Vălean (foto stânga) are 49 de ani și face parte din prima promoție de absolvenți a Facultății de Drept din Oradea, de după Revoluție (1992-1996). Între anii 1997 și 1999, a fost stagiar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar apoi, până în 2006, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor. De 15 ani este magistrat în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea. Timp de doi ani, între 2016 și 2018, a condus Secția de urmărire penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, iar din 2018 până în prezent ocupă funcția de procuror general al Parchetului Curţii de Apel Oradea (din iulie 2021 este delegat în această funcție).
Pentru șefia Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea candidează actualul delegat în această funcție, Dumitru Vlad Bradea. Acesta a fost avocat din 2011 până în 2013, când a fost admis la Institutul Național al Magistraturii. A activat ca procuror stagiar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, iar pe 1 februarie 2018 a fost numit, prin decret prezidențial, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.
Pentru funcția de prim-procuror adjunct al unității de parchet orădene va concura actualul adjunct, cu delegare, Valentin Gheorghe Toduța. Acesta a absolvit Institutul Național al Magistraturii în 2015, a fost procuror stagiar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, iar pe 26 ianuarie 2017 a fost numit procuror la Parchetul Beiuș. În luna octombrie a aceluiași an s-a transferat la Parchetul local Oradea.
Adrian Valentin Muntean este procurorul care candidează la conducerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita. Magistratul de 40 de ani a activat în cadrul DNA Oradea din 2011 până în 2018. Din martie 2017 până în martie 2018, a condus cu delegare Serviciul teritorial Oradea al DNA, iar în august 2018 a revenit la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara. A instrumentat, printre altele, dosarele fostului președinte al Consiliului Județean Bihor, Alexandru Kiss, ale foștilor judecători orădeni Mircea Pușcaș și Traian Muntean ori ale ex-primarului de Beiuș Adrian Domocoș și patronului Unicarm, Vasile Lucuț. În 2019 a fost numit prim-procuror al Parchetului local Marghita, mandatul său urmând să expire pe 1 ianuarie 2022.
DOCUMENT – Tabel cu candidaţii procurori care îndeplinesc condiţiile legale de participare la concursul sau examenul pentru numirea în funcţii de conducere la parchetele de pe lângă judecătorii, tribunale, tribunale specializate şi curţi de apel:
Comments 1