Printre toate unitățile de învățământ decorate se numără 36 de colegii, dintre care 33 de colegii naționale, două colegii tehnice și unul pentru agricultură. 50 sunt școli gimnaziale, 4 sunt școli speciale, 9 sunt licee teoretice și tehnologice, un liceu este pedagogic și un liceu este special – pentru elevii cu deficiențe de vedere.Școlii Gimnaziale nr. 1 din comuna Vârciorog și Școlii Gimnaziale „Iosif Vulcan” din comuna Holod sunt școlile din Bihor care au primit decorații.
Decretul cu decorațiile pentru 101 școli și licee a fost publicat în Monitorul Oficial cu o zi înainte de Ziua Mondială a Educației care pică sâmbătă, 5 octombrie. Celelalte trei unități de învățământ decorate cu Ordinul Meritul pentru Învățământ în grad de Mare Ofițer sunt Colegiul Național „Ferdinand I” din Bacău, Colegiul Național „Liviu Rebreanu” din Bistrița și Colegiul Național „Silvania” din Zalău.Potrivit legii 220 din 2004 privind Ordinul Meritul pentru Învăţământ şi Medalia Meritul pentru Învăţământ, cele patru grade în care se acordă Ordinul sunt, în ordine descrescătoare, Mare Ofițer, Ofițer, Comandor și Cavaler.
Liceul la care a predat Klaus Iohannis până să își rezerve catedra în anul 1997 când când a fost numit inspector școlar general adjunct, în 2000 fiind ales primar al Sibiului, și liceul la care predă soția sa, profesoară de limba engleză, Carmen Iohannis, nu au mai fost decorate anterior de vreun președinte cu alt grade inferioare, conform datelor disponibile de la Administrația Prezidențială.
Propunerile sunt formal făcute de ministrul Educației, potrivit legii Cancelariei Ordinelor. Ministrul Educației este Ligia Deca, aflat la al doilea mandat, înainte de octombrie 2022 fiind consilier prezidențial pe Educație al președintelui Klaus Iohannis.
LISTĂ Școlile și liceele decorate de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul Meritul pentru Învățământ 2024:
„Art. 1. — Se conferă Ordinul Meritul pentru Învățământ în grad de Mare Ofițer:
- Colegiului Național „Ferdinand I” din municipiul Bacău, județul Bacău;
- Colegiului Național „Liviu Rebreanu” din municipiul Bistrița, județul Bistrița-Năsăud;
- Colegiului Național „Silvania” din municipiul Zalău, județul Sălaj;
- Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din municipiul Sibiu, județul Sibiu;
- Colegiului Național „Samuel von Brukenthal” din municipiul Sibiu, județul Sibiu.
Art. 2. — Se conferă Ordinul Meritul pentru Învățământ în grad de Comandor:
- Colegiului Național „Preparandia-Dimitrie Țichindeal” din municipiul Arad, județul Arad;
- Școlii Gimnaziale Vladimirescu din comuna Vladimirescu, județul Arad;
- Școlii Gimnaziale „Scarlat Longhin” din comuna Dofteana, județul Bacău;
- Colegiului Național „George Coșbuc” din orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud;
- Colegiului Național „August Treboniu Laurian” din municipiul Botoșani, județul Botoșani;
- Colegiului Național „Dr. Ioan Meșotă” din municipiul Brașov, județul Brașov;
- Colegiului Național „Radu Negru” din municipiul Făgăraș, județul Brașov;
- Școlii Profesionale „Anastase Simu” din comuna Cireșu, județul Brăila;
- Școlii Gimnaziale „Aurel Peia” din comuna Ezeriș, județul Caraș-Severin;
- Școlii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu” din orașul Întorsura Buzăului, județul Covasna;
- Colegiului Național „Székely Mikó” din municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna;
- Colegiului Național „Vasile Alecsandri” din municipiul Galați, județul Galați;
- Colegiului Național „Ion Maiorescu” din municipiul Giurgiu, județul Giurgiu;
- Colegiului Național „Decebal” din municipiul Deva, județul Hunedoara;
- Școlii Gimnaziale din comuna Perieți, județul Ialomița;
- Școlii Gimnaziale din comuna Tămășeni, județul Neamț;
- Colegiului Național „Roman-Vodă” din municipiul Roman, județul Neamț;
- Colegiului Național Pedagogic „Mircea Scarlat” din municipiul Alexandria, județul Teleorman;
- Școlii Gimnaziale nr. 1 din comuna Islaz, județul Teleorman;
- Școlii Gimnaziale „Principele Șerban Ghica și Principesa Aristița Ghica” din comuna Sihlea, județul Vrancea.
Art. 3. — Se conferă Ordinul Meritul pentru Învățământ în grad de Ofițer:
- Colegiului Național „Elena Cuza” din municipiul București;
- Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din municipiul Alba Iulia, județul Alba;
- Școlii Gimnaziale „Iuliu Maniu” din comuna Vințu de Jos, județul Alba;
- Colegiului Național „Zinca Golescu” din municipiul Pitești, județul Argeș;
- Școlii Gimnaziale nr. 1 din comuna Vârciorog, județul Bihor;
- Școlii Profesionale Viziru din comuna Viziru, județul Brăila;
- Școlii Gimnaziale din comuna Gălbinași, județul Buzău;
- Școlii Gimnaziale „Mihai Vodă” din comuna Mihai Viteazu, județul Cluj;
- Școlii Gimnaziale din comuna Viișoara, județul Cluj;
- Liceului Special pentru Deficienți de Vedere din municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj;
- Școlii Gimnaziale nr. 1 din comuna Unirea, județul Călărași;
- Școlii Gimnaziale „Benkő József” din comuna Brăduț, județul Covasna;
- Colegiului Național „Ienăchiță Văcărescu” din municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița;
- Colegiului Național Pedagogic „Constantin Cantacuzino” din municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița;
- Liceului Tehnologic nr. 1 din comuna Corod, județul Galați;
- Școlii Gimnaziale nr. 16 din municipiul Galați, județul Galați;
- Școlii Gimnaziale nr. 1 din comuna Cosoba, județul Giurgiu;
- Școlii Gimnaziale nr. 7 din municipiul Giurgiu, județul Giurgiu;
- Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din municipiul Orăștie, județul Hunedoara;
- Școlii Gimnaziale nr. 1 din comuna 1 Decembrie, județul Ilfov;
- Școlii Gimnaziale „Veniamin Costachi” din comuna Sinești, județul Iași;
- Colegiului Național „Gheorghe Țițeica” din municipiul Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți;
- Școlii Gimnaziale din comuna Viișoara, județul Mureș;
- Colegiului Național „Alexandru Papiu Ilarian” din municipiul Târgu Mureș, județul Mureș;
- Școlii Gimnaziale „Radu Stanian” din municipiul Ploiești, județul Prahova;
- Colegiului Național „Mihai Viteazul” din municipiul Ploiești, județul Prahova;
- Școlii Profesionale „George Coșbuc” din comuna Medieșu Aurit, județul Satu Mare;
- Colegiului Național „Mihai Eminescu” din municipiul Satu Mare, județul Satu Mare;
- Școlii Gimnaziale din orașul Ocna Sibiului, județul Sibiu;
- Școlii Gimnaziale „Aurel Decei” din comuna Gura Râului, județul Sibiu;
- Colegiului Național „Petru Rareș” din municipiul Suceava, județul Suceava;
- Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga” din municipiul Timișoara, județul Timiș;
- Școlii Gimnaziale din comuna Dumbrăvița, județul Timiș;
- Școlii Gimnaziale din comuna Hamcearca, județul Tulcea;
- Școlii Gimnaziale „Ion C. Constantinescu” din comuna Roești, satul Cueni, județul Vâlcea;
- Școlii Gimnaziale „Ion Murgeanu” din comuna Zorleni, județul Vaslui;
- Colegiului Național „Alexandru Ioan Cuza” din municipiul Focșani, județul Vrancea;
- Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi” din municipiul Focșani, județul Vrancea.
Art. 4. — Se conferă Ordinul Meritul pentru Învățământ în grad de Cavaler:
- Colegiului Național „Grigore Moisil” din municipiul București;
- Școlii Gimnaziale nr. 79 din municipiul București;
- Școlii Gimnaziale „Gabriel Brola” din comuna Buteni, județul Arad;
- Școlii Gimnaziale „Nae A. Ghica” din comuna Rucăr, județul Argeș;
- Școlii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu” din municipiul Pitești, județul Argeș;
- Colegiului Tehnic de Comunicații „Nicolae Vasilescu Karpen” din municipiul Bacău, județul Bacău;
- Școlii Gimnaziale „Iosif Vulcan” din comuna Holod, județul Bihor;
- Colegiului Național „Petru Rareș” din orașul Beclean, județul Bistrița-Năsăud;
- Colegiului pentru Agricultură și Industrie Alimentară „Țara Bârsei” din comuna Prejmer, județul Brașov;
- Colegiului Național „Ana Aslan” din municipiul Brăila, județul Brăila;
- Școlii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu” din satul Dumbrăvița, comuna Ibănești, județul Botoșani;
- Școlii Gimnaziale „Nicolae Titulescu” din municipiul Călărași, județul Călărași;
- Școlii Gimnaziale nr. 2 din comuna Borcea, județul Călărași;
- Liceului Tehnologic „Mihai Viteazul” din comuna Mihai Viteazu, județul Constanța;
- Liceului Teoretic „Emil Racoviță” din orașul Techirghiol, județul Constanța;
- Școlii Gimnaziale „Ion Mareș” din comuna Vulcana-Băi, județul Dâmbovița;
- Școlii Gimnaziale din comuna Rojiște, județul Dolj;
- Școlii Gimnaziale „Sfântul Nicolae” din municipiul Târgu Jiu, județul Gorj;
- Liceului Teoretic Novaci din orașul Novaci, județul Gorj;
- Liceului Pedagogic „Benedek Elek” din municipiul Odorheiu Secuiesc, județul Harghita;
- Școlii Gimnaziale „Hadrian Daicoviciu” din comuna Orăștioara de Sus, județul Hunedoara;
- Școlii Gimnaziale din comuna Platonești, județul Ialomița;
- Școlii Gimnaziale „Ionel Perlea” din comuna Ograda, județul Ialomița;
- Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir” din municipiul Iași, județul Iași;
- Liceului Tehnologic „Cezar Nicolau” din comuna Brănești, județul Ilfov;
- Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” din satul Ghermănești, comuna Snagov, județul Ilfov;
- Liceului Tehnologic Agricol „Alexiu Berinde” din orașul Seini, județul Maramureș;
- Școlii Gimnaziale „Dr. Victor Babeș” din municipiul Baia Mare, județul Maramureș;
- Școlii Gimnaziale Eșelnița din comuna Eșelnița, județul Mehedinți;
- Școlii Gimnaziale din comuna Pogăceaua, județul Mureș;
- Școlii Gimnaziale „Vasile Mitru” din comuna Tașca, județul Neamț;
- Liceului Teoretic „Ion Gh. Roșca” din comuna Osica de Sus, județul Olt;
- Școlii Gimnaziale „Învățător Dinu Nicolae” din comuna Dumbrava, județul Prahova;
- Colegiului Național „Nichita Stănescu” din municipiul Ploiești, județul Prahova;
- Școlii Gimnaziale nr. 1 din comuna Valcău de Jos, județul Sălaj;
- Liceului Teoretic „Grigore Moisil” din municipiul Timișoara, județul Timiș;
- Școlii Profesionale „Danubius” din municipiul Tulcea, județul Tulcea;
- Școlii Gimnaziale „Constantin Parfene” din municipiul Vaslui, județul Vaslui”.