David, un băiețel de 10 ani din Meziad, mănâncă pentru prima dată carne și ciocolată. Aceasta fiindcă a reușit să facă un transplant hepatic, ficatul său fiind distrus de cantitățile impresionante de amoniac din sânge.Copilul a suferit de o boală rară, fiind singurul caz cu deficit congenital de arginin-succinil-liază. Nouă din cei zece ani de viață i s-au scurs copilului prin spitale. Peste 100 de internări a adunat mama lui David cu micuțul prin spitale.
Patru operații într-o lună
David a fost un copil dorit, născut din iubire și din speranța părinților că, de această dată, vor avea un copil sănătos.Pierduseră deja trei fetițe, la puțină vreme după venirea lor pe lume, așa că, de această dată, soții Goldea au făcut mai multe analize și în Ungaria, pentru a fi siguri că nu vor mai trece și prin al patrulea doliu.
Însă nici de această dată soarta nu a fost blândă cu ei. Diagnosticat în prima lună de viață cu o boală metabolică rară, unică în România – deficit congenital de arginin-succinil-liază – David a devenit centrul universului părinților lui care au înțeles că lupta să îl țină în viață pe copil depinde doar de ei.
De când s-a născut, organismul lui David a respins proteinele, iar singurele alimente pe care le tolera au fost fructele și legumele. Doar cu acestea și cu un pumn de medicamente și suplimente a reușit să trăiască, deși a visat toată copilaria lui să mănânce pui la rotisor, șnițel și tort cu ciocolată. La finalul anului trecut, starea lui David era atât de gravă încât și medicii erau deznădăjduiți. Nu-l mai puteau nici hrăni și nici hidrata prin perfuzii căci David nu mai avea vene care să suporte înțepăturile.
În luna noiembrie a anului trecut, Fundația Mereu Aproape a făcut din nou apel la generozitatea oamenilor și a strâns suma necesară transplantului de ficat în Italia, singurul care i-ar fi salvat viața lui David. Părinții trebuiau să strângă 30.000 euro, chiar dacă operația urma să fie plătită de statul roman. Mama a fost cea care i-a donat ficatul, fiind compatibilă cu David, care a suferit patru intervenții chirurgicale în mai puțin de o lună.Medicii de la ISMETT – Institutul Mediteranean de Transplanturi și Terapii de Înaltă Specializare – au fost nevoiți să acționeze cât se poate de repede. Deoarece afecțiunea de care suferea David dusese la acumularea amoniacului glutaminei în organism în cantități uiașe, provocând amoniemia care îi distrusesese ficatul.
După o intervenție chirurgicală care a durat 12 ore, a fost nevoie rapid de o altă intervenție chirurgicală, pentru că, în timpul transplantului, David a făcut pancreatită.Au urmat și o a treia, și o a patra operație. Cu antibiotice administrate continuu și sub permanenta supraveghere a tatălui lui care i-a fost alături 42 de zile, secundă cu secundă, David a reușit să reînceapă să tolereze mâncarea la o lună de la transplant. Mama lui a început să îi ducă zilnic mâncare gătită după planul alimentar făcut de nutriționiștii și medicul pediatru care se ocupă de David la ISMETT. Și încetul cu încetul, băiețelul cu zâmbetul de aur a început să descopere gusturi și texturi noi. Se miră de fiecare dată și este dornic să încerce cât mai multe dintre alimentele pe care până acum le știa doar din vedere.
La 10 ani, descoperă gustul cărnii și al dulciurilor“David are recomandare de la nutritioniști să mănânce neapărat zilnic supă sau ciorbă, salată, dulciuri și un mic dejun cu lapte și cereale dimineața, iar eu mă străduiesc să gătesc în fiecare zi tot ce îmi spune el că ar vrea, dar ascultând de nutriționiști”, povestește emoționată mama.
“Când a început să mănânce, i-am dus lui David supă și carne de pui. Când a vazut cât de “ațoasă” este carnea de pui, mi-a spus că are un gust rău și că nu îi place să o mestece, să nu îi mai aduc pui, ci carne de vițel. Am schimbat, ziua următoare i-am dus vită, nu i-a plăcut prea tare, a zis că vrea caracatiță sau raci fierți. Săptămâna asta i-am dus brioșe, a gustat din toate sortimentele, dar nu prea i-au plăcut, a zis ca nu mai vrea. Despre ciocolată a zis că nu prea are gust bun, e cam lăudată și nu e bună”, ne-a mai povestit mama lui David, care a ținut să mulțumească tuturor celor care au donat pentru fiul ei. ”Să vă răsplatească Dumnezeu pe fiecare în parte înzecit!”, a mai adăugat recunoscătoare mama lui David.