text: lector univ. dr. Cristina Liana PUȘCAȘ
Dumitru Copăceanu a văzut lumina zilei pe 27 martie 1920, în comuna Ineu de Criş, județul Bihor, într-o familie de ţărani, cu trei băieți. Tatăl său a decedat în 1922, când micul Dumitru avea 2 ani, iar mama, Paraschiva, a murit în 1924, pe când copilul avea 4 ani. Creșterea lui Dumitru i-a revenit unchiului Pavel Matei şi mătuşii Ana Matei, „țărani mijlocași” din Săcădat.
Şcoala primară a urmat-o în satul unchiului său. În 1933 se înscrie la gimnaziul „Alexandru Roman” din Oradea, iar în 1934 a fost transferat la Liceul „Emanuil Gojdu”. În anul 1940, după cedarea Ardealului de Nord, Dumitru Copăceanu s-a refugiat la Beiuș, fiind înscris la Liceul „Samuil Vulcan”, unde și-a susținut bacalaureatul în 1941. În toamna aceluiași an, s-a înscris la Facultatea de Construcţii a Politehnicii din Timişoara, pe care a absolvit-o în 1947.
La începutul lui 1948, în urma unui concurs, se angajează la CFR, Secţia L5 Oradea, unde rămâne din aprilie până în iunie 1948. Era pe punctul de a se căsători cu Minerva Baciu, fiica preotului din Bălaia.
Arestat și anchetat în două etape
„Am fost arestat în anul 1948, luna iunie, 26, în Oradea. … În momentul arestării aveam 28 de ani. Nu eram căsătorit. Am fost arestat de Codilean Mihai, apoi anchetat în două etape: în 1948 de către Retezaru Ioan, Litvin şi Popa Alexandru, iar în anul 1952 de către Codilean Mihai. Nu am fost judecat. Motivul arestării nu mi s-a comunicat. Nu am avut mandat de arestare. Cel puţin nu am cunoştinţă să fi existat. Din anchetă, am tras concluzia că doreau să afle dacă aveam cunoştinţă despre activitatea politică din ultimul an, adică 1948, a unor ingineri CFR-işti. Am fost confruntat cu ei, cu rezultat negativ. Nu mi s-a întocmit dosar de trimitere în judecată. Activitate anticomunistă propriu-zisă nu am avut”, este mărturia lui Dumitru Copăceanu, consemnată într-o înregistrare păstrată la Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței Sighet.
Varianta oficială a organelor de anchetă este, evident, cu totul alta. „Susnumitul i-a contact cu organizația legionară, încă din anul 1940, pe când era elev la liceul „Samuil Vulcan” din Beiuș, activând intens sub conducerea preotului Anca (Petru Anca, preot greco catolic – n.n.), deținând funcția de membru al F.D.C., continuându-și activitatea legionară și după rebeliunea din 1941, la care a luat și el parte. După absolvirea liceului din Beiuș, în 1941 se înscrie la facultatea de construcții din Timișoara, unde își continuă activitatea legionară. În 1948, se angajează la CFR Secția L 5 Oradea unde continuă activitatea legionară fiind recrutat în organizaţia subversivă legionară „Şandra Aurel,” pentru care fapt este reţinut şi condamnat la 5 ani închisoare”, se arată în Fișa Personală datată 11 martie 1960, aflată în Dosarul Informativ deschis pe numele Copăcean Dumitru.
Obligat să scrie declarații de recunoaștere
La 6 luni de la eliberare, în cursul lunii septembrie 1953, este pus să scrie două declarații. În cea din 18 septembrie 1953, Copăceanu scrie: „Înainte de 23 august 1944 nu am făcut niciun fel de politică și nu am simpatizat cu niciun partid politic. După 23 august 1944 deasemenea nu m-am încadrat în niciun partid politic. … În timpul școlii nu am făcut parte din niciun fel de organizație”. Ulterior, revine, pe 23 septembrie 1953 cu următoarea declarație. „Recunosc în fața anchetatorului meu că în autobiografia pe care am dat-o la Secția unde lucrez nu am arătat situația politică înainte, adică, că am făcut parte din mișcarea legionară, ascunzând acest lucru.”
De asemenea, în dosarul informativ se mai regăsește o declarație bătută la mașină, din august 1948, dată în prezența comisarului Retezar Ioan, în timpul anchetei de la Siguranța Oradea. „Subsemnatul am fost introdus în mișcarea legionară în anul 1940, într-un mănunchi din liceul de băieți Samuil Vulcan din Beiuș, am fost introdus de către teologul greco-catolic Anca, care ne făcea lecții de educare legionară și ducea clasa noastră la ședințe legionare. Pe acest teolog nu l-am mai văzut din anul 1941. Am luat parte la rebeliunea din 1941 împreună cu toată clasa, nu am avut nici o misiune numai ca simplu manifestant. După ce a trecut rebeliunea și mișcarea legionară am intrat în ilegalitate subsemnatul după o pauză nu-mi amintesc cât, am intrat să activez din nou în mișcarea legionară, de data asta ilegal … ”, se arată în acel document, care poartă semnătura, autentică sau nu, a lui Copăceanu.
Pe numele lui Copăceanu, la CNSAS nu s-a găsit niciun dosar de anchetă penală, doar două informative și un dosar de rețea.
Formule matematice, luate drept plan de evadare
Revenind la data arestării, 26 iunie 1948 – a fost aruncat într-o celulă la subsol la Siguranţa din Oradea, unde era în permanenţă întuneric, fără aer, cu o suprafață de 2 metri pătrați, cu un pat de lemn. „Fusesem tuns zero, cu toate protestele mele că peste două săptămâni aveam fixată nunta. Mâncarea era slabă, slabă de tot. Dimineaţa şi seara nimic. La masă un sfert de kilogram de pâine sau mălai, un polonic de ciorbă, ce o sorbeam direct din gamelă, gamelă care, în cel mai scurt timp, trebuia pasată spre celula vecină”, își amintește Dumitru Copăceanu.
După trei luni, a fost transferat la Penitenciarul din Oradea, unde „dormitul era pe jos, pe beton”. „În cele cinci luni de la arestare, nu văzusem soarele. La Penitenciar am făcut doar o baie, duş. Plimbare, pachete cu mâncare, legătură cu familia, scrisori, deloc!”, mărturisește Dumitru Copăceanu. Inginerul povesteşte că, la Penitenciarul Oradea, îşi petrecea timpul, alături de colegii de celulă, scriind pe geamul din cameră, formule matematice, declinări, conjugări etc.
La un moment dat, un gardian a observat aceste scrieri şi considerând că a descoperit un plan de evadare, a scos această partea de fereastră şi a trimis-o direct la Securitate, pentru verificare. „După consultarea unor experţi, Securitatea a constat că nu era vorba de evadare. Ci de nişte lecţii. Fereastra a fost restituită. Gardianul s-a ales cu satisfacţia că noi am rămas în plină iarnă, în frig, timp de trei săptămâni”, mărturiseşte Dumitru Copăceanu.
4 ani și 7 luni în Gulagul românesc
Cu toate că nu a fost trimis în judecată, Dumitru Copăceanu și-a petrecut următorii 4 ani şi 7 luni în închisorile Gulagului românesc. De la Oradea, a fost expediat, pe 27 noiembrie 1948, la Aiud, iar în 6 decembrie 1948 intra pe poarta Penitenciarului Ocnele Mari. Aici camerele erau mari, adăpostind 60-70 de persoane. În anul 1950, la Ocnele Mari au ajuns reeducații de la Pitești, deținuții politic trăind într-o continuă spaimă. Dumitru Copăceanu a fost numit şef de atelier de confecţionat scaune unde lucra „în două schimburi câte 12 ore, cel mai greu fiind schimbul de noapte”.
A fost eliberat pe data de 28 ianuarie 1953, însă calvarul său nu s-a încheiat, aflându-se în permanență sub lupa Securității. În anul eliberării s-a căsătorit cu iubita lui, care l-a așteptat în toți acești ani, căsătoria fiind binecuvântată cu doi băieţi, Dan, născut în 1954, şi Călin, născut în 1957.
Reîncadrarea în muncă a fost foarte dificilă, stigmatul său de deținut politic urmărindu-l în permanență. S-a angajat, în aprilie 1953, la Secţia III Drumuri și Poduri, în calitate de referent tehnic, unde a lucrat până în februarie 1959, cand i s-a desfăcut contractul de muncă „pentru faptul că a fost condamnat politic şi legionar”. După trei luni, se angajează pe post de maistru la IATS, ajungând după câțiva ani inginer şef de serviciu.
Cel mai conștiincios profesor
În 1965, acceptă propunerea să predea. „Prin înfiinţarea liceelor de specialitate, din lipsă de cadre tehnice, deoarece în învăţământ salariile erau mai modeste decât în producţie, am ajuns la Liceul de construcţii şi şcoala tehnică postliceală ca profesor, predând diverse obiecte de specialitate, ca rezistenţa materialelor, beton armat, poduri, drumuri, hidraulică, topografie şi altele. Aici am lucrat până la pensionare, în anul 1982”, rememorează Dumitru Copăceanu.
În această calitate se bucură de aprecierea directorului unității de învățământ, a colegilor, dar și a elevilor. Într-un raport din 22 martie 1962 al Securității Crișana se consemnează că Dumitru Copăceanu e „cel mai conștiincios profesor …, se pregătește temeinic la orele pe care le predă elevi la secția construcții, punctual la ore și cu metode pedagogice de predare. În oraș îl văd mereu la șantierele pe care le are, în rândul muncitorilor, dându-le explicații, de asemenea, este văzut mereu prin oraș cu diferite persoane. … este un element bine pregătit din punct de vedere profesional și cultural”.
Imediat după eliberare, Dumitru Copăcean a fost pus sub o strictă supraveghere, urmărindu-se, în special, relația pe care o are cu foștii legionari orădeni. Din notele informative date de foștii colegi rezultă că Dumitru Copăceanu s-a dovedit foarte rezervat în a face comentarii la adresa regimului comunist, „în prezent este foarte precaut, nu se antrenează în discuții politice în afară de persoanele în care el are mare încredere”. Inclusiv i se face o propunere de recrutare ca informator, dar nu acceptă.
A decedat pe 3 iulie 2013.
Bibliografie:
- Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței Sighet;
- Arhiva personală Dan Copăceanu;
- Arhiva CNSASA;
- Cristina Liana Pușcaș, Iadul roșu în orașul de pe Criș, Penitenciarul Oradea Penitenciarul Oradea (1944-1977), Editura Muzeul Țării Crișurilor, Oradea, 2015;
- Cristina Liana Puşcaş, Rezistență anticomunistă în întrebări și răspunsuri, Editura Eikon, București, 2017;
- www.memoriarezistentei.ro.
Cristina Liana PUȘCAȘ este doctor în Istorie, lector universitar la Universitatea din Oradea, vicepreședintele Asociației Cei 40 de Mucenici.
Mai multe date şi istorisiri puteţi găsi pe www.memoriarezistentei.ro
Doritorii pot sprijini Asociația Cei 40 de Mucenici
Datele Asociaţiei „Cei 40 de Mucenici”: CIF: 31340614; / COD IBAN: RO43BRDE050SV63246520500
Cel mai important proiect al Asociației este Memorialul Rezistență și Represiune în Bihor. http://www.memoriarezistentei.ro/memorialul-rezistenta-si-represiune-in-bihor/
Mă interesa dosarul de cercetare, deoarece tata avea anumite bănuieli pe care ni le-a povestit, referitoare la arestarea lui. El a fost arestat de un securist care a fost elev la Liceul Gojdu şi s-au cunoscut. Când l-a arestat i-a spus că nu este nimic grav, este o formalitate de câteva minute. L-a căutat şi în urmă cu o zi când n-a fost la birou. Dacă ar fi fost ceva grav, l-ar fi luat de acasă. (misiunea lui era să-l aducă la securitate, probabil fără să ştie de ce).
Inainte de eliberare a ajuns din nou la Securitatea din Oradea. A avut un nou interogatoriu făcut chiar de persoana care l-a arestat, care între timp avansase în grad. El l-a recunoscut şi a fost realmente surprins că este în închisoare.
L-a întrebat “Dumneavoastră de ce sunteţi aici”? Tata i-a răspuns că “Dumneavoastră aveţi dosarul în faţă şi trebuie să ştiţi de ce”
Tata a îndrăznit să-l întrebe de unde i se trage, de la foşti colegi de liceu, de facultate, de la alte cunoştinte, de la serviciu. Securistul care îl ancheta nu avea voie să răspundă la întrebari, dar a dat din cap, era o reclamaţie de la serviciu. După eliberare s-au întâlnit pe stradă şi securistul l-a întrebat dacă e supărat pe el. Tata i-a răspuns ca nu este.
Tata ne-a povestit că în 1948, când a fost arestat, era angajat la CFR şi avea un şef, fără pregătire. El spunea că a studiat la o facultate din Slovacia (dacă am reţinut bine), care a fost bombardată în război şi din această cauză nu putea face dovada studiilor… El i-a prezentat-o pe fiica lui şi i-a facut aluzii să se căsătorească cu ea. Era o fată “peste care a trecut armata rusă”. Ea l-a văzut pe tata împreună cu mama în faţa unui cinematograf. După puţin timp a urmat arestarea. Tata bănuia că fostul său şef ar fi fost persoana care l-a reclamat. Din păcate nu am primit dosarele de anchetă ale lui tata. Cu siguranţă că această poveste nu o găseam în dosar, dar poate aş fi găsit alte chestiuni interesante din faza de anchetare. La CNSAS mi s-a spus că este posibil ca să nu existe în arhive dosarele persoanelor care nu au fost trimise in judecată şi condamnate.
După ieşirea din închisoare securitatea încerca să-i recruteze pe foştii deţinuţi politici. Dacă nu reuşeau să-i facă informatori, erau urmăriţi. Dosarul lui tata are data de intrare şi de ieşire în aceeaşi zi – în sept. 1953 (şi angajata de la CNSAS mi-a spus că aceasta este o dovadă că nu au reuşit să-l recruteze). Consider importantă declaraţia lui, consemnată în dosarul de recrutare “el este pregătit pentru orice în viaţă, este pregătit să îndure, dar comunist nu va fi”.
Cel mai interesant lucru este că la data de 28 ianuarie 1963, s-a propus „Dosarul cu acţiune individuală nr. 1065 să fie clasat la secţia „C” a Dir. reg. M.A.I. Crişana întrucât elementul nu desfăşoară activităţi duşmănoase.” A fost o propunere. Decizia a fost alta… Dosarul nu s-a clasat !
Pentru cineva care nu îşi poate imagina modul de supravegere al fostei Securităţi este uluitor să constate cât de mulţi informatori îl urmăreau pe tata („întrucât elementul nu a desfăşurat activităţi duşmănoase !”), ce sarcini şi instrucţiuni primeau şi cel mai important este, că deşi a primit o mulţime note informative cu referinţe bune, dosarul de urmărire nu a fost clasat până la Revoluţia din 1989.
Este de-a dreptul ciudat faptul că, după ce a fost eliberat, în FIȘA PERSONALĂ şi la finalul fiecărei NOTE INFORMATIVE din dosarul de urmărire, repet după ce a fost eliberat, s-au menţionat NEADEVĂRURI de către toţi ofiţerii de securitate, care se ocupau de dosar.
Exemplificare la finalul Notei informative din data de 27.VII.1961 s-a specificat „NOTĂ: Numitul COPĂCEANU DUMITRU este cunoscut în Serv. III, Problema I, ca legionar, fost CONDAMNAT pentru activitate subversivă legionară, în prezent lucrat prin acţiune inf.”
In primul rând tata nu a fost membru al niciunui partid politic. In al doilea rând nu a avut nicio activitate subversivă legionară. Dacă ar fi fost adevărate, cu siguranţă ar fi fost condamnat.
Şi, cel mai important, nu pot să concep că securiştii care se ocupau de caz NU ŞTIAU nici măcar CĂ NU A FOST TRIMIS ÎN JUDECATĂ. Acest lucru rezultă foarte clar din FIŞA MATRICOLĂ PENALĂ, întocmită de Penitenciarul Oradea şi predată la D.R.S.S. Oradea, în data de 12.01.1953. A fost publicată pe site-ul Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).
S-ar putea pune întrebarea dacă NUMAI OFIŢERII CU GRAD ÎNALT din Securitate au avut ACCES la INFORMATIILE REALE, iar ofiţerilor cu GRADE MAI MICI, care s-au ocupat efectiv DE URMĂRIREA şi ÎNCERCAREA DE RECRUTARE ca informatori a foştilor deţinuţi politici, din DORINŢA de a deveni CÂT MAI ZELOŞI, li S-AU ASCUNS anumite INFORMAŢII ADEVĂRATE.