Uniunea Națională a Barourilor din România a anunțat miercuri 12 martie că a fost adoptată Convenția Europeană pentru Protecția Profesiei de Avocat, după aproape 10 ani de negocieri.
Proiectul Convenției privind profesia de avocat a început în 2018, iar UNBR a transmis puncte de vedere către Guvernul României (în 2020) precum și Comitetului Director pentru Cooperare Juridică (CDCJ) al Consiliului Europei (în 2024), de care s-a ținut cont în ultima formă a proiectului Convenției.
Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a adoptat miercuri 12 martie, într-un moment istoric, Convenția pentru Protecția Profesiei de Avocat. Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) salută acest pas important pentru consolidarea protecției avocaților și a statului de drept în și dincolo de Europa.
UNBR a participat în acest demers prin intervenții strategice și transmiterea unor puncte de vedere către Guvernului României, în 2020, cât și către Comitetul Director pentru Cooperare Juridică (CDCJ) al Consiliului Europei, în 2024, contribuind astfel la formularea ultimei versiuni a Convenției.
Convenția adoptată astăzi, 12 martie 2025, este un instrument menit să garanteze independența avocaților, să protejeze exercitarea profesiei fără interferențe externe. În plus, stabilește norme clare pentru protecția confidențialității comunicărilor dintre avocați și clienți, accesul avocaților la dosar și libertatea de exprimare a avocaților. De asemenea, Convenția prevede măsuri esențiale pentru protecția avocaților împotriva atacurilor și presiunilor, asigurându-le dreptul de a acționa liber în interesul justiției și al clienților lor, fără teama de represalii.
Proiectul Convenției privind profesia de avocat a fost inițiat în 2018. După adoptarea sa oficială, astăzi, 12 martie 2025, următorul pas este ratificarea de către statele membre ale Consiliului Europei. Odată ce cel puțin opt state vor ratifica Convenția, aceasta va deveni obligatorie pentru transpunere în legislațiile naționale ale statelor membre sau chiar pentru aplicare directă.
„Această convenție pleacă de la o realitate pentru că, în ultimul timp, tot mai mulți avocați au fost atacați prin mecanismele statelor în misiunea lor esențială pentru administrarea justiției și pentru apărarea drepturilor fundamentale. Într-o perioadă în care avocații se confruntă cu presiuni tot mai mari, inclusiv intimidări și atacuri la adresa independenței lor profesionale, acest instrument juridic vine să întărească garanțiile fundamentale necesare pentru o justiție echitabilă. Convenția stabilește norme clare privind protecția confidențialității comunicărilor dintre avocați și clienți, accesul avocaților la dosar, libertatea de exprimare a avocaților și stabilește măsuri concrete menite să asigure independența avocaților, apărarea împotriva ingerințelor abuzive și recunoașterea dreptului avocaților de a acționa liber în interesul justiției și al clienților lor”, a declarat senatorul Cristian Niculescu Tâgârlaș, care, în calitate de avocat, membru în consiliul UNBR și membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), alături de senatorii Alina Gorghiu, Titus Corlățean și Ionuț Stroe, a susținut activ această convenție pe tot parcursul acesteia.