Ovidiu Soca, viceprimarul de Dobrești, spune că totul a pornit de la un fapt banal. Un localnic a venit și l-a pălmuit public fiindcă nu l-ar fi salutat. Viceprimarul spune că nu a reacționat, deoarece omul e cunoscut cu numeroase dosare pentru care a făcut și închisoare. Ovidiu Soca spune că incidentul face parte din seria provocărilor lansate de cei care cred că astfel i-ar putea discredita, scopul fiind acela de a schimba echipa de la conducerea Primăriei Dobrești căreia nu i se pot face multe reproșuri pe plan profesional. Între timp, incidentul a fost relatat de o pagină anonimă ca fiind un episod în urma căruia cel care l-a pălmuit pe vice ar avea capul spart de o sticlă, autor fiind viceprimarul, spun anonimii. Ovidiu Soca explică că tocmai de aceea nu se obosește să infirme astfel de zvonuri fiindcă vin din partea unor conturi anonime. < Sunt oameni care cred că pot veni ei să conducă primăria. Nu pot să spun de la ce partid sunt fiindcă eu cred că sunt oameni buni în toate formațiunile. Nu judec oamenii după partid, nașul meu, primarul de Țeâchea e din PSD. Nu m-am bătut cu nimeni în viața mea, nici în școală, nici în facultate. Am luat totul ca pe o provocare, cei care fac astfel de gesturi speră că ne înscriem în astfel de jocuri pentru a ne discredita>, a declarat viceprimarul de Dobrești pentru bihorjust.ro
Reamintim că în urmă cu câteva zile patronul amanetului Sferle Leu a pretins că a fost bătut de primarul de Dobrești la petrecerea unei firme cu staif la care au participat mai mulți primari din Bihor. Acum, imaginile cu presupusa victimă a viceprimarului sunt șocante.