Înalta Curte de Casație și Justiție a explicat, într-o decizie publicată în Monitorul Oficial nr. 194 din 28 februarie 2022, care au fost argumentele pentru care a admis o sesizare prealabilă referitoare la suspendarea obligatorie a executării silite. Astfel, Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie civilă a stabilit că, ”în interpretarea şi aplicarea art. 719 alin. (4) pct. 1 din Codul de procedură civilă, efectele suspendării obligatorii a executării silite se produc până la data soluţionării în primă instanţă a contestaţiei la executare, iar o cerere având acest obiect nu poate fi reiterată în calea de atac exercitată împotriva hotărârii instanţei de executare”.
Sesizarea prealabilă a fost formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a civilă, iar decizia în acest caz a fost anunțată pe 6 decembrie 2021.
Conținutul sesizării:
1) Interpretarea dispozițiilor art. 719 alin. (4) pct. 1 NCPC, sub aspectul lămuririi sintagmei „hotărârea sau înscrisul care se executa nu este, potrivit legii, executoriu”, respectiv limitele verificării pe care instanța de judecată este obligată să o facă pentru pentru verificarea incidenței cazului de suspendare obligatorie a executării silite, respectiv:
– dacă analiza incidenței cazului de suspendare obligatorie a executării silite prevăzut de art. 719 alin. (4) pct. 1 NCPC este limitată la o verificare pur formală a exhibării unui înscris căruia ii este conferit prin lege cu titlu general caracterul de titlu executoriu;
– sau dacă analiza incidenței cazului de suspendare obligatorie a executării silite prevăzut de art. 719 alin. (4) pct. 1 NCPC implică și o pipăire a aspectelor circumstanțiale, dincolo de verificarea pur formală a exhibării unui înscris căruia legea îi recunoaște caracterul de titlu executoriu, aspecte care ar susține existența derulării unei executări peste limitele titlului executoriu – se urmărește satisfacerea unei altei creanțe decât cele cuprinse in titlul executoriu, se urmăresc alte bunuri decât cele aduse in garanție, există incidente care ar duce la înlăturarea caracterului executoriu al acestuia – de exemplu prescripția.
2) Interpretarea si aplicarea prevederilor art. 719 alin. (4) NCPC, respectiv a limitelor în care suspendarea obligatorie a executării silite produce efecte, în sensul dacă:
– Suspendarea obligatorie a executării silite, dispusă in temeiul art. 719 alin. (4) NCPC este supusă acelorași limitări temporale ca suspendarea facultativă dispusă în temeiul art. 719 alin. (1) NCPC, în interpretarea și aplicarea stabilită prin Decizia nr. 2/2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, în sensul că produce efecte până la soluționarea în prima instanță a contestației la executare;
– Sau suspendarea obligatorie a executării silite, dispusă în temeiul art. 719 alin. (4) NCPC, în considerarea gravității motivelor pentru care poate fi dispusă, nu este supusă acelorași limitări temporale ca suspendarea facultativă, efectele acesteia producându-se până la soluționarea definitivă a contestației la executare.
3) Interpretarea și aplicarea sintagmei „altei cereri privind executarea silită” din cuprinsul art. 719 alin. (1) NCPC, respectiv dacă soluționarea apelului formulat împotriva hotărârii primei instanțe cu privire la contestația la executare se circumscrie noțiunii de „altă cerere privind executarea silită”, fiind admisibilă astfel formularea unei cereri de suspendare a executării silite până la soluționarea definitivă.4) Subsecvent problemei de drept de la punctul 3) – interpretarea și aplicarea sintagmei „instanța competentă” din cuprinsul art. 719 alin. (1) NCPC, respectiv dacă cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea definitivă a contestației, se poate formula în calea de atac formulată împotriva soluției pronunțate în contestația la executare sau în calea de atac formulată împotriva soluției pronunțată cu privire la suspendarea executării silite.
Argumentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Divergența între opiniile teoretice exprimate de instanțele naționale pare să fi fost determinată de analiza comparativă a textelor cuprinse în art. 719 alin. (1) și (4) din Codul de procedură civilă și de înțelegerea trunchiată a procedurii de parcurs, astfel cum aceasta rezultă din textele de lege incidente și cum a fost descrisă în Decizia nr. 2/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.
Potrivit art. 719 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea.(…)”
În conformitate cu art. 719 alin. (4) pct. 1 din Codul de procedură civilă, „Suspendarea executării este obligatorie și cauțiunea nu este necesară dacă hotărârea sau înscrisul care se execută nu este, potrivit legii, executoriu”.
Ambele texte citate reglementează ipoteze ale suspendării executării silite — ca incident cu caracter de excepție, prin care se temporizează procedura execuțională pentru o anumită perioadă de timp. Astfel, dacă art. 719 alin. (1) din Codul de procedură civilă reglementează o suspendare facultativă a executării silite, posibil a fi adoptată pentru motive temeinice, toate ipotezele alin. (4) al aceluiași articol, nu doar cea supusă dezlegării în sesizarea de față, definind legal motivele temeinice, reglementează cazuri de suspendare obligatorie.
Diferența între cele două alineate ale art. 719 din Codul de procedură civilă derivă, așadar, nu neapărat dintr-o gravitate sporită a ipotezelor în care suspendarea este o măsură obligatorie, necondiționată de plata cauțiunii, ci din calificarea legală a ipotezelor enumerate limitativ în alin. (4) ca motive temeinice. Această concluzie se impune, deoarece și în cazul în care suspendarea este acordată în temeiul art. 719 alin. (1) din cod, și în cazul când este întemeiată pe alin. (4) al aceluiași articol, împrejurările de fapt și de drept care o justifică nu sunt altceva decât „motive temeinice”, fie apreciate ca atare de judecător, fie calificate de lege.
De aceea, și suspendarea prevăzută de art. 719 alin. (4) din Codul de procedură civilă se acordă în condițiile alin. (1) al aceluiași articol, evident sub rezerva limitelor în care textul în dezbatere, derogând expres de la regulă, anihilează dreptul de apreciere asupra oportunității măsurii suspendării și renunță la cerința plății unei cauțiuni.
Așa fiind, dezlegările oferite prin Decizia nr. 2/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii sunt incidente pe deplin și în cazul suspendării obligatorii. Ca atare, nu doar din perspectiva analizei semantice a terminologiei legii, ci și din cea a efectelor juridice ale hotărârii judecătorești pronunțate în primă instanță în contestația la executare, se impune concluzia că suspendarea obligatorie a executării silite este supusă acelorași limitări temporale precum cea facultativă.
Examinarea de detaliu a considerentelor Deciziei nr. 2/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, în special a paragrafelor 75 și 76, relevă și inadmisibilitatea demersului prin care cererea de suspendare obligatorie a executării silite ar putea să fie reiterată în calea de atac.
Hotărârile instanței de executare sunt, potrivit art. 651 alin. (4) din Codul de procedură civilă, executorii, caracter care le reflectă aptitudinea de a determina, prin însăși pronunțarea lor, modificări în ordinea juridică. Astfel, efectele pronunțării unor asemenea hotărâri presupun ca, în cazul admiterii contestației la executare, executorul judecătoresc să se conformeze de îndată măsurii dispuse; în ipoteza în care contestația la executare este respinsă, ele impun concluzia că executarea silită poate fi reluată de îndată.
În acest sens, în paragrafele 75 și 76 din considerentele Deciziei nr. 2/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a reținut că „(…) prin ipoteză, în cazul admiterii contestației la executare, avându-se în vedere că, potrivit art. 651 alin. (4) din Codul de procedură civilă, încheierea instanței de executare are caracter executoriu și, deci, executorul judecătoresc trebuie să se conformeze de îndată măsurii dispuse prin această încheiere, nu mai este necesar efectul suspensiv de executare al încheierii pronunțate în temeiul art. 719 alin. (1) din Codul de procedură civilă, pentru simplul motiv că intervine un alt efect, mult mai energic, și anume acela al anulării (după caz, în tot sau în parte, a executării silite ori a unor acte de executare), efect care se consumă încă de la momentul pronunțării soluției de primă instanță. Pe de altă parte, un raționament asemănător poate fi făcut și în ipoteza respingerii contestației la executare, în sensul în care executorialitatea procedurii decurgând din respingerea contestației debitorului presupune ca executarea să fie reluată de îndată, însă, dacă debitorul apelează încheierea, solicitând și suspendarea executării acesteia, admiterea cererii de suspendare a executării încheierii nu înseamnă altceva decât menținerea suspendării executării silite dispuse de prima instanță”.
Așadar, în măsura în care hotărârea instanței de executare este atacată, autorul căii de atac are dreptul de a solicita suspendarea executării acesteia și numai dacă instanța de control judiciar suspendă executarea ei, se produce efectul
temporizării, și pe parcursul judecării apelului, a executării silite. De aceea, mecanismul descris prin considerentele Deciziei nr. 2/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii relevă că sintagmele „alte cereri privind executarea silită” și „instanța competentă”, din cuprinsul art. 719 alin. (1) din Codul de procedură civilă, nu se referă la apelul declarat împotriva hotărârii instanței de executare, nici la instanța învestită cu judecarea acestuia.
Se cuvine notat că, potrivit dispozițiilor art. 719 alin. (6) din Codul de procedură civilă, „Asupra cererii de suspendare instanța, în toate cazurile, se pronunță prin încheiere, chiar și înaintea termenului fixat pentru judecarea contestației. Părțile vor fi întotdeauna citate, iar încheierea poate fi atacată, în mod separat, numai cu apel sau, dacă este pronunțată de curtea de apel, numai cu recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru cea lipsă”. Posibilitatea, recunoscută de acest text de lege, ca suspendarea să fie acordată de curtea de apel nu infirmă cele reținute mai sus și nu poate determina concluzia că o cerere de suspendare întemeiată pe prevederile art. 719 alin. (4) din Codul de procedură civilă ar putea fi reiterată în calea de atac exercitată împotriva hotărârii instanței de executare.
Norma precitată trebuie înțeleasă în sensul că suspendarea poate fi acordată de curtea de apel doar atunci când aceasta judecă în primă instanță o contestație privind înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu pe care ea însăși l-a pronunțat; mai mult, textul nu se referă la instanța de apel, ci, în mod distinct, la curtea de apel; or, aceasta se poate constitui nu numai ca instanță de apel/recurs/revizuire/contestație în anulare, ci și ca instanță de executare în contestația la titlu.
Așadar, unicul demers prevăzut de lege, pe care părțile îl pot parcurge pentru a obține temporizarea executării silite cât timp are loc judecata căii de atac împotriva instanței de executare, este cel al suspendării executării încheierii atacate, procedură care exclude dreptul părților de a reitera cererea de suspendare a executării silite în calea de atac.
DOCUMENT – Decizia nr. 81 din 6 decembrie 2021 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept):
