Consiliul Naţional al Elevilor susține că nu e de acord cu măsura propusă de Ministerul Finanţelor în pachetul pentru reducerea cheltuielilor bugetare care prevede că inspectoratele şcolare județene vor trece în subordinea autorităților județene.
În opinia CNE această descentralizare va îngreuna rezolvarea unor probleme ale elevilor, care în prezent se transmit, centralizat, Ministerului Educaţiei și reprezintă și o “politizarea excesivă”.
”De asemenea, considerăm că această schimbare ar fi una redundantă, ţinând cont că, în actuala Lege a Învăţământului Preuniversitar, se menţionează şi înfiinţarea unui Consiliu consultativ pentru învăţământ preuniversitar în fiecare judeţ/Municipiul Bucureşti, din care vor face parte atât reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, cât şi reprezentanţi ai consiliilor judeţene/Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Consiliul Naţional al Elevilor este de părere că trecerea direcţiilor judeţene de învăţământ preuniversitar în subordinea autorităţilor locale ar facilita şi politizarea excesivă a acestora, fapt ce se constată şi în conducerile actualelor inspectorate şcolare judeţene.” – conform unui comunicat CNE.