Episcopia Romano-Catolică de Oradea va găzdui, în perioada 13-15 mai, sesiunea plenară de primăvară a Conferinței Episcopilor Catolici din România.
Conferința se întrunește de două ori pe an și este formată din episcopi romano-catolici și greco-catolici din întreaga țară, exprimând relația strânsă a diecezelor și unitatea cu succesorul Sfântului Petru, Papa Francisc.
În cadrul acestei sesiuni de primăvară, pe 15 mai, de la ora 07.30, în parohia greco-catolică din Haieu – Băile „1 Mai” va avea loc o Sfântă Liturghie arhierească în cinstea vizitei Papei Ioan Paul al II-lea în România de acum 25 de ani (7-9 mai 1999). De asemenea, cu ocazia aniversării a 25 de ani de la vizita primului Suveran Pontif în România, Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, a oferit o mărturie personală despre acel moment istoric și despre figura Papei Ioan Paul al II-lea în viața Preasfinției Sale.
„Nu am crezut atunci că vreodată voi ajunge să-l întâlnesc pe Sfântul Părinte. Era un vis, iar visul a devenit realitate în iunie 1990, când îl însoţeam la Roma pe Preasfinţitul Todea. Eram inginer şi preot, sfinţit în clandestinitate, deja de 9 ani. Preasfinţitul Alexandru i-a spus aceste lucruri Sfântului Părinte, Papa m-a bătut pe umăr, dar eu nu ştiu nimic ce mi-a spus pentru că era cea mai fericită zi din viaţa mea și eram prea emoționat. Când m-am trezit la realitate, mi-am dat seama de un lucru – Petru zilelor noastre m-a întărit – i-a spus Isus lui Petru: „iar tu, oarecând,… întăreşte pe fraţii tăi”.
Apoi l-am întâlnit adesea pe Sfântul Părinte şi am început să înţeleg valoarea călătoriilor dânsului pe drumurile lumii pentru a se întâlni cu oamenii, dialogând în spirit ecumenic, intrând firesc în temple, moschei sau sinagogi şi văzând mereu în celălalt un aproape, un frate pe care trebuia sa-l „întărească” prin puterea şi lucrarea harului Spiritului Sfânt după îndemnul Domnului. Vorbind şi răspunzând în numeroase limbi ale pământului, Papa a reeditat într-o manieră nouă taina Rusaliilor, dezvăluind că Biserica şi Adevărul pe care îl întrupează reprezintă Limbajul universal prin excelenţă” povestește Virgil Bercea.