Orădeanul Horațio Ballint a împărțit aceeași scenă cu Virginia Zeani, cea care a fost timp de 25 de ani “prima donna assoluta” a Teatrului de Operă din Roma. Cel care a prilejuit această întâlnire a fost nimeni altul decât episcopul Virgil Bercea.Acum e doliu în cultura românească. Una dintre cele mai mari soprane din istoria României, Virginia Zeani, a încetat din viață la vârsta de 97 de ani. Zeani a cântat pe cele mai mari scene ale lumii, alături de nume precum Luciano Pavarotti sau Placido Domingo. Virginia Zeani a fost timp de 25 de ani “prima donna assoluta” a Teatrului de Operă din Roma.
Celebra soprana Virginia Zeani s-a aflat în 2011 pentru câteva zile la Oradea la o gala de opera sustinută în onoarea domniei sale, la Filarmonica de Stat din Oradea, de către artiști de la Opera Româna și Maghiara din Cluj. Marele merit al vizitei distinsei sopranei, Virginia Zeani la Oradea, l-a avut P.S. Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea. Spectacolul a fost regizat de orădeanul Horatio Ballint. A urmat apoi, în 2015, o lansare de carte Virginia Zeani. Portret” cu sprijinul celor de la Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea şi Primăria Municipiului.
Legătura episcopului Virgil Bercea cu marea soprană vine din copilăria acestuia. Unuchiul său, viitorul cardinal greco-catolic Alexandru Todea a condus ceremonia de înmormântare a tatălului sopranei. Poza pe care artista i-o dăruieşte cu autograf ierarhului îi rămâne pe retină şi în suflet adolescentului de 14 ani de atunci, Virgil Bercea, nepotul cardinalului, acum episcop greco-catolic de Oradea. Acel moment îl apropie de operă pe viitorul episcope care susâine financiar apariția volumului „Canta che ti passa”, o biografie scoasă la iveală prin dialog Sever Voinescu. Dar mecenatul episcopului Virgil Bercea nu se opreşte aici, el contribuind şi la lansarea acestei cărţi în mai multe locuri din ţară, într-un adevărat turneu al doamnei Virginia Zeani prin România.
Regizorul Horatio Ballint e profund marcat de întâlnirea cu marea soprană și spune că <fotografia cu soprana sufletului meu ținându-mă de mână e una dintre cele mai dragi poze ale mele
Ultima mare diva a operei mondiale a plecat la Ceruri să cânte alături de Callas și Caballe… Triada zeițelor supreme a operei s-a reîntregit în Ceruri.Offffff, sunt trist… Sunt fără cuvinte…>