”Este necesară încuviinţarea de către instanţă a actelor de dispoziţie încheiate în numele persoanei ocrotite de curator?” una dintre problemele de practică neunitară a instanțelor soluționată de INM
Opinia Institutului Naţional al Magistraturii este aceea că din dispoziţiile art. 178 lit. a) coroborate cu cele ale art. 181 şi art. 183 Cod civil, reiese că persoana ocrotită prin curatelă are capacitate de exerciţiu însă din cauza bolii, a bătrâneţii sau a infirmităţii fizice nu poate personal să îşi administreze bunurile sau să îşi apere interesele.
De asemenea, în art. 183 C.civ. este stabilită regula că în cazurile în care se instituie curatela sunt aplicabile regulile de la mandat. Din același text rezultă că doar prin excepție, la cererea persoanei interesate sau din oficiu instanța va hotărî învestirea curatorului cu drepturile și obligațiile unui administrator însărcinat cu simpla administrare a bunurilor altuia. Pentru această situație de excepție, incidentă cu precădere în cazurile prevăzute de lit. c) şi d) ale art. 178 C.civ. vor fi aplicabile dispozițiile art. 792-799 C.civ, astfel încât s-ar putea ajunge la autorizare de către instanță sau de către beneficiar a actelor de dispoziție încheiate de administrator, astfel cum rezultă din art. 799 alin. (3) teza finală C.civ.
Însă regula rămâne că în materia curatelei, reprezentarea prin curator a persoanei fizice capabile are loc doar în condiţiile stabilite de către cel reprezentat şi în limita puterilor conferite de acesta curatorului. Numai în mod excepţional, în temeiul art. 183 alin. (2) C. civ., dacă cel reprezentat nu este în măsură să dea instrucţiuni curatorului său, instanţa de tutelă este abilitată să dea instrucţiuni acestuia. În consecință, regimul de exercitare a curatelei este unul special, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 146 alin. (2) Cod civil, care reglementează o altă situaţie specială (cea a autorizării actelor minorului care a împlinit 14 ani, respectiv a unei persoane care are capacitate de exerciţiu restrânsă), astfel că nu este necesară autorizarea dată de instanţa de tutelă.
Faptul că instanţa poate interveni dacă se impune învestirea curatorului cu drepturile şi obligaţiile unui administrator însărcinat cu simpla administrare a bunurilor altuia sau poate stabili limitele mandatului şi poate da instrucţiuni curatorului, în locul celui reprezentat, în toate cazurile în care acesta din urmă nu este în măsură să o facă, nu implică nevoia unei autorizări conform prevederilor art. 146 alin. (2) Cod civil.
În concluzie, instituirea curatelei presupune că persoana ocrotită are capacitate de exerciţiu, astfel că nu se impune încuviinţarea actelor de dispoziţie de către instanţă, aceste prevederi aplicându-se minorului şi celui pus sub interdicţie judecătorească. În ipoteza în care persoana ocrotită nu are discernământul necesar pentru încheierea actului, măsura de protecţie luată prin instituirea curatelei nu mai corespunde nevoilor actuale de ocrotire, impunându-se, eventual, luarea unei alte măsuri de ocrotire a majorului.
În esență în ipoteza persoanei capabile ocrotite prin intermediul curatelei, nu este necesară încuviințarea actelor de dispoziţie de către instanţă.
