Deputaţii au adoptat, marți, un proiect de lege privind combaterea evaziunii fiscale iniţiat de către Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă. Proiectul de lege are ca obiect de reglementarea unor măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale. Opoziția acuză PSD și PNL că dezincriminează evaziunea fiscală și invocă un articol care prevede că cei care fură între 100.000 de euro și 1 milion de euro, dar înapoiază banii scapă nepedepsiți.
USR se referă la noile amendamente introduse la Camera Deputaților care prevăd sancțiuni în cazul săvârșirii unei infracțiuni prevăzute la art.6.1, art.8 sau 9, „dacă până la primul termen de judecată, prejudiciul cauzat este acoperit integral, prin plată efectivă, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceste condiții este de până la 1.000.000 euro inclusiv, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amendă”, scrie hotnews.ro
De menționat este că prevederea de mai sus a fost introdusă la Senat, varianta inițială a proiectului de lege depus de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă se referea la suma de 100.000 de euro și nu 1 milion de euro cum au introdus senatorii.
În continuare, în proiectul de lege dezbătut la Camera Deputaților, în raportul comisiei de specialitate articolul 10 prevede:
- „(1) În cazul săvârșirii unei infracțiuni prevăzute la art.6.1 , art.8 sau 9, dacă până la expirarea unui termen de maximum 30 zile de la finalizarea controlului efectuat de organele competente, în urma căruia se individualizează un prejudiciu datorat bugetului general consolidat de până la 15% din valoarea acestuia, la care se adaugă dobânzile și penalitățile este acoperit integral, prin plată efectivă, fapta nu se pedepsește. În acest caz, organele competente nu sesizează organele de urmărire penală.
- (2) În cazul săvârșirii unei infracțiuni prevăzute la art.6.1 , art.8 sau 9, dacă până la primul termen de judecată, prejudiciul cauzat este acoperit integral, prin plată efectivă, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceste condiții este de până la 1.000.000 euro inclusiv, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amenda.
- În cazul săvârșirii unei infracțiuni prevăzute la art.6.1, art. 8 sau 9, dacă ulterior primului termen de judecată și până la judecarea definitivă a cauzei, prejudiciul cauzat este acoperit integral, prin plată efectivă, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc cu o treime”.
Noul amendament introdus în ședința de plen citit de un deputat PSD Ștefan Popa prevede că: „prejudiciul se va determina în temeiul unei expertize de specialitate. Suspectul sau inculpatul au dreptul de a participa la efectuarea expertizei.
- VARIANTA FINALĂ ADOPTATĂ DE CAMERA DEPUTAȚILOR
- Stelian Ion, deputat USR: „O bună tradiție în Parlamentul României spune așa: PSD înainte de Crăciun, în ultima ședință de regulă, bagă tot felul de șopârle pe ordinea de zi. Asta e una dintre ele. Legea ar trebui să se numească legea pentru protecția marilor evazioniști fiscali și împotriva mediului de afaceri cinstit din România. Uitați-vă pe ce ați votat. Îi ajutați pe marii evazioniști de la 100.000 de euro până la 1 milion de euro pui banii în buzunar, prejudiciu și dacă vine organul de control i-ai plătit a doua zi și ai scăpat fără niciun leu de amendă penală măcar, fără nicio sancțiune. Mai mult de atât scădeți pedepsele pentru evazioniști.
De menționat este că în prezent articolul 10 din legea în vigoare prevede pedeapsa cu amenda în cazul în care prejudiciul nu depășește suma de 100.000 de euro.
O altă modificare controversată introduce circumstanțe atenuante mai favorabile decât sunt posibile prin Codul Penal și relaxează acordarea circumstanței atenuante nu până la primul termen, ci până la judecarea definitivă.
O altă prevedere permite încetarea oricărei proceduri judiciare penale împotriva celui care produce evaziune fiscală sub 1 milion de euro (cazier curat), dar achită integral suma plus 25% (în cursul urmăririi penale), 50% până la pronunțarea în primă instanță sau 100% până la pronunțarea hotărârii definitive.