Până în data de 1 februarie 2014, pentru a putea fi aplicabile dispozițiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale, respectiv pentru a putea beneficia de o amendă administrativă în cazul prejudiciilor care nu depășeau 50.000 euro sau de o amendă penală în cazul prejudiciilor între 50.000 euro și 100.000 euro, inculpatul trebuia să achite prejudiciul cauzat, termenul limită de plată fiind fie în cursul urmăririi penale, fie până la primul termen de judecată.
După data de 1 februarie 2014, textul art. 10 din Legea nr. 241/2005 a fost modificat, astfel că achitarea pretențiilor indiferent de cuantumul acestora are drept consecință doar reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă. Cuantumul prejudiciului este deosebit de important și din perspectiva limitelor de pedeapsă. Dacă pentru un prejudiciu de până la 100.000 euro limitele de pedeapsă sunt de la 2 la 8 ani închisoare, pentru un prejudiciu între 101.000 euro – 500.000 euro limitele de pedeapsă sunt de la 7 la 13 ani închisoare, iar pentru un prejudiciu de peste 500.000 euro pedeapsa este de la 9 la 15 ani închisoare.
Prin decizia nr. 258/5 mai 2016 a Curții Constituționale a României s-a stabilit că, din perspectiva cursului valutar aplicabil, calculul prejudiciului se calculează prin aplicarea cursului valutar de la momentul săvârșirii faptei. Luarea în considerare a unui curs valutar valabil în alt moment – momentul emiterii rechizitoriului sau al sesizării instanței de judecată – ar determina o imprevizibilitate a normei și, posibil, o îngreunare a situației făptuitorului. Totodată, ar echivala cu posibilitatea alegerii în mod aleatoriu, fără niciun criteriu obiectiv, a cursului valutar, curs necunoscut de făptuitor la data săvârșirii infracțiunii, ceea ce ar determina imposibilitatea acestuia de a-și norma conduita.
Conform deciziei nr. 17/5 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul în interesul legii și s-a statuat că ”În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 19 din Codul de procedură penală în cauzele penale având ca obiect infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, instanța, soluționând acțiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârșirea acestor infracțiuni la plata sumelor reprezentând obligația fiscală principală datorată și la plata sumelor reprezentând obligațiile fiscale accesorii datorate în condițiile Codului de procedură fiscală. Având în vedere relația dintre creanțele fiscale principale ( impozite, taxe și alte contribuții datorate bugetului general consolidat) și cele accesorii ( dobânzi, penalități și, după caz, majorări de întârziere), dar și natura juridică a raportului dedus judecății, în soluționarea laturii civile a cauzei penale, instanțele urmează a acorda despăgubiri pentru prejudiciul cauzat reprezentând exclusiv accesoriile fiscale ale creanței fiscale principale, și nu dobânda legală caracteristică raporturilor juridice de drept privat prevăzută de OG nr. 9/2000, respectiv OG nr. 13/2011. Cu privire la momentul de la care încep să curgă dobânzile aferente sumelor constatate cu titlu de prejudiciu, potrivit dispozițiilor art. 111 alin. 1 Cod procedură fiscală, creanțele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează, iar în conformitate cu textul art. 141 alin. 2 Cod pr. fiscală titlul de creanță devine titlu executpriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege”.
Răzvan Doseanu – avocat coordonator DOSEANU&ASOCIAȚII
