În perioada 15-17 februarie, Muzeul Țării Crișurilor Oradea–Complex Muzeal a găzduit Sesiunea internațională de comunicări științifice „In memoriam Barbu Ştefănescu”, dedicată memoriei celui care a fost șef al Secției Etnografie, director al Muzeului, cadru didactic al Facultății de Istorie, conducător al școlii doctorale de Istorie și prorector al Universității din Oradea. Manifestarea a fost prilejuită de împlinirea a 10 ani de la trecerea în eternitate a celui care a fost prof.univ.dr. Barbu Ștefănescu.
Evenimentul a fost organizat de instituţia muzeală orădeană, împreună cu Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării din cadrul Universității din Oradea, Școala Doctorală de Istorie a Universității din Oradea, Centrul de Studii Interdisciplinare Oradea–Chișinău a Academiei Române, Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea.
Deschiderea oficială a lucrărilor a avut loc miercuri, 15 februarie, începând cu ora 10:00, în sala de conferinţe a Muzeului Ţării Crişurilor, cu un moment emoționant și profund, în egală măsură. Cei prezenți în prezidiu au împărtășit auditoriului momente, amintiri și bucurii ce au caracterizat relația lor profesională și de prietenie cu regretatul profesor Barbu Ștefănescu.
Momentul festiv s-a bucurat de prezența a peste 50 de specialiști în domeniul lor de competență: Istorie, Geografie, Etnografie, Muzeografie, Etnografie, Mentalități, Istorie, Arheologie şi Artă. La sesiune au participat nume importante ale mediului academic național și internațional, dintre care îi amintim pe acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române prof.univ.dr. Constantin Bungău, rector al Universității Oradea, prof.univ.dr. Igor Șarov, rector al Universității de Stat din Chișinău (Moldova), prof.univ.dr. Ioan Bolovan de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca/director al Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române Cluj-Napoca, prof.univ.dr. Ovidiu Ghitta, decan al Facultății de Istorie și Filosofie din cadrul Universităţii „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, prof.univ.dr. Florica Ștefănescu de la Universitatea Oradea, prof.univ.dr. Toader Nicoară de la Universitatea „Babeș-Bolyai” (Cluj-Napoca), prof.univ.dr. Alexandru-Florin Platon – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, prof.univ.dr. Laurențiu Vlad – Universitatea din București, prof.univ.dr. Cornel Sigmirean, director al Institutului de Cercetări Socio-Umane „Gheorghe Șincai” din Târgu Mureș, prof.univ.dr. Sorin Șipoș, director al Școlii Doctorale de Istorie din cadrul Universităţii Oradea, prof.univ.dr. Gabriel Moisa, manager al Muzeului Țării Crișurilor din Oradea şi decan al Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării din cadrul Universităţii Oradea. Alături de aceştia au mai participat și mulți alți specialiști consacrați pe teme și domenii variate.
Evenimentul academic nu ar fi fost posibil fără implicarea comitetului de organizare, compus din dr. Florina Ciure (Muzeul Țării Crișurilor), dr. Ioan Goman (Muzeul Țării Crișurilor), dr. Radu Romînașu (Universitatea Oradea, dr. Edith Bodo (Universitatea Oradea), dr. Laura Ardelean (Universitatea Oradea), dr. Ioan Ciorba (Muzeul Țării Crișurilor), dr. Petru Ardelean (Muzeul Țării Crișurilor) și dr. Cristian Apati (Serviciul Județean Bihor al Arhivelor Naționale).
Sesiunea internațională dedicată lui Barbu Ştefănescu, în cadrul căreia au fost prezentate 65 de comunicări științifice, a fost un eveniment de marcă al lumii academice și un reper de calitate al instituției muzeale, menit să genereze plus valoare comunității ştiinţifice bihorene.