Comisia Permanentă a UNBR a stabilit, dintr-o decizie adoptată luni, 11 iulie, ca examenul de absolvire pentru avocații stagiari aflați în anul II de pregătire profesională inițială în cadrul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților (INPPA) și pentru avocații stagiari care nu au promovat examenul de absolvire în sesiuni anterioare va avea loc pe 6 noiembrie 2022.
Potrivit deciziei menționate, proba scrisă 1 va fi susținută la disciplinele Organizarea și exercitarea profesiei de avocat, Drept civil, Drept procesual civil, Drept penal, Drept procesual penal. Aceasta va consta în rezolvarea unui număr de 50 de cazuri practice (câte 10 la fiecare dintre discipline), iar subiectele vor fi unice. Fiecărei întrebări îi vor corespunde mai multe variante de răspuns, dintre care, prin derogare de la prevederile regulamentare, una sau două variante pot fi corecte.
Prin derogare de la prevederile Regulamentului privind organizarea și desfășurarea examenului de absolvire, proba scrisă 2 – la disciplinele din pachetul A, B sau C de discipline opționale ales de cursanți la începerea activității de formare din anul II (pachetul A – Drept fiscal/Achiziții publice; pachetul B – Protecția datelor personale/Registrele și contabilitatea cabinetului de avocat; pachetul C – Proprietate intelectuală/Drept comercial) – se va echivala cu calificativul obținut la încheierea activității de formare la aceste discipline de:
- cursanții actualului ciclu al anului II
- cursanții care au promovat anul II de formare în anul calendaristic 2021 și nu au promovat examenul de absolvire
- cursanții care au absolvit cursurile I.N.P.P.A. în ani anteriori și care figurează în evidențele I.N.P.P.A. ca fiind înscriși la unul din pachetele de discipline opționale.
În plus, calificativul „admis” obținut la pachetul de discipline opționale se echivalează cu un punctaj de 30 de puncte la Proba 2 prevăzută de Regulamentul de examen.
Taxa pentru examenul de absolvire este de 700 de lei și se va plăti în contul I.N.P.P.A. / Centrelor teritoriale ale I.N.P.P.A. cel mai târziu până la data de 31 octombrie 2022.
Pot să participe la examen candidații care au promovat integral anul II de formare, au achitat integral taxele de studii, precum și taxa de examen și au obținut avizul favorabil al baroului. ”Dacă vor fi aplicabile condiții de protecție sanitară, candidaților care, din cauze sanitare, nu vor fi admiși să participe la examen, le va fi restituită taxa de examen plătită, aceștia urmând a se înscrie la următoarea sesiune a examenului”, se arată în decizia Comisiei Permanente a UNBR.
DOCUMENT – Decizia Nr. 384/11.07.2022 privind Examenul de absolvire a cursurilor de pregătire profesională inițială organizate în anul 2022 în cadrul sistemului I.N.P.P.A.: