Printr-o încheiere din 07.08.2023, Curtea de Apel Oradea a dispus sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea excepției vizând neconstituționalitatea dispozițiilor art. 250^2 C.proc.pen. „În tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asiguratorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 250^1 aplicându-se în mod corespunzător”.
Într-un dosar instrumentat inițial de DNA – Serviciul Teritorial Oradea, actualmente aflat în faza judecății pe fond în fața Tribunalului Bihor, termenul de 1 an prevăzut de lege nu a fost respectat, instanța bazându-se, probabil, pe jurisprudența în materie a Curții de Apel Oradea, ce consideră termenul în cauză drept unul de recomandare.
În opinia apărării – o echipă formată din av. Daniel Nițu, av. Roxana Iordăchescu-Nițu din Baroul Cluj și av. Octavian Bochiș din Baroul Bihor – dispozițiile nou-introduse în Codul de procedură penală contravin art. 1 alin. (5) și art. 44 alin. (2) din Constituție, respectiv art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție. În concret, este vorba despre componenta referitoare la lipsa unei sancțiuni / consecințe în cazul neverificării – de către organul judiciar competent – a legalității și temeiniciei măsurilor asiguratorii înainte de expirarea termenelor de 6 luni în faza de urmărire penală / 1 an în procedura de cameră preliminară și în faza de judecată. În esență aceste prevederile legale nesocotesc dispozițiile convenționale care garantează dreptul de proprietate, prin faptul că termenele de 6 luni / 1 an sunt considerate termene procedurale / de recomandare, care nu atrag niciun fel de sancțiune, dacă nu sunt respectate.
Scopul instituirii noii prevederi a vizat asigurarea unei durate rezonabile a măsurii asiguratorii și al asigurării unei protecții mai eficiente a dreptului de proprietate și a unui just echilibru între interesul general al societății și interesele persoanei căreia îi aparțin bunurile cu privire la care s-a instituit măsura asiguratorie. Or, acest scop nu poate fi atins decât dacă termenele maxime de verificare au natura unor termene de decădere, instituind sancțiunea încetării de drept a măsurii asiguratorii în cazul pasivității totale a organelor judiciare. Orice altă interpretare ar presupune golirea de conținut al scopului instituirii unor termene maxime prevăzute de art. 2502 C.proc.pen., întrucât în lipsa verificării periodice a măsurii asiguratorii sau a unei verificări realizate cu depășirea termenelor maximale prevăzute de lege s-ar încălca standardele prevăzute de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului privind examenul proporționalității și necesității acestei măsuri. – transmite echipa de avocați.
