În acest scop, statul va acorda 1.400 de lei în două tranşe a câte 700 de lei, a explicat ministrul Marcel Boloş într-o intervenție la Antena 3 CNN. Cardul va veni prin poștă și urmează să fie emis pe baza listei de beneficiari pe care o transmite Ministerul Muncii .Acest card care nu se poate transmite sub nicio formă unei alte părţi, nu permite ridicarea de numerar.
Beneficiari
Conform ministrului Bolos, beneficiarii cardului vot fi pensionarii în vârstă de peste 60 de ani cu venituri medii realizate pe loc de consum sub 2.000 de lei, pensionarii cu pensie de invaliditate indiferent de limita de vârstă cu acelaşi plafon la venit, persoanele cu dizabilităţi cu aceeaşi limită de venit de sub 2.000 de lei, persoanele beneficiare de ajutor social, persoanele şi familiile care beneficiază de alocaţii de sprijin pentru întreţinerea familiilor.