Facultatea de Drept din Oradea și-a făcut publică oferta pentru următorul an universitar și a anunțat detalii despre admiterea care se va desfășura online, între 12 și 30 iulie 2021. În total, sunt oferite 190 de locuri la studii universitare de licență, dintre care 150 la Drept (cu o durată a studiilor de 4 ani) și 40 la Administrație publică (o durată a studiilor de 3 ani).
Candidații se pot înscrie între 12 și 23 iulie, iar listele finale, după confirmări, vor fi afișate pe 30 iulie. Media de admitere va fi formată din 40% media de la Bacalaureat, 30% media generală de absolvire a liceului și 30% media disciplinelor umaniste din cadrul examenului de Bacalaureat.
Taxa de școlarizare este de 2900 de lei/an.
Alte 150 de locuri sunt oferite la master, câte 50 la fiecare din cele trei programe de studiu: drept penal și procedură penală, Drept civil și procedură civilă și Administrație publică.
În acest caz, candidații trebuie să întocmească un referat de 5-10 pagini pe o temă care, alături de bibliografie, va fi afișată pe site-ul facultății, www.drept.uoradea.ro până la data de 15 iunie. Nota primită pe referat va constitui 50% din media de admitere, cealaltă jumătate fiind reprezentată de media la licență.
Toate detaliile le puteți afla pe pagina de internet a Facultății de Drept din Oradea.