Prin Decizia nr. 11/2022, publicată în M.Of. nr. 430 din 3 mai 2022 ÎCCJ a admite sesizarea formulată de către Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
În speță: „Dacă fapta unei persoane de a conduce pe drumurile publice un autovehicul, care la momentul prelevării mostrelor biologice a avut o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge și care se afla sub influența unor substanțe psihoactive, întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii cu conținut alternativ prevăzute de art. 336 alin. (1) și (2) din Codul penal sau întrunește elementele de tipicitate a două infracțiuni cu conținuturi alternative în concurs ideal, prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal și art. 336 alin. (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. (2) din Codul penal?”
Înalta Curte a stabilit că fapta unei persoane de a conduce pe drumurile publice un autovehicul, având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge și aflându-se sub influența unor substanțe psihoactive, întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) și (2) din Codul penal, infracțiune unică.
Problema de drept ce face obiectul sesizării trebuie abordată atât prin prisma construcţiei doctrinare şi jurisprudenţiale privind infracţiunile cu conţinut alternativ şi infracţiunile cu conţinuturi alternative, cât şi prin prisma dispoziţiilor art. 38 alin. (2) din Codul penal, în condiţiile în care, în mod evident, instituţia concursului ideal de infracţiuni este cea care poate conduce la o soluţie, fie în sensul reţinerii unei pluralităţi de infracţiuni, fie a unei infracţiuni unice. Din primul punct de vedere, doctrina, nu în unanimitate, şi jurisprudenţa au conturat conceptul de infracţiuni cu conţinut alternativ şi de infracţiuni cu conţinuturi alternative, reflectarea sa în jurisprudenţa obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie fiind cuprinsă în Decizia nr. 25/2017, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Potrivit considerentelor deciziei menţionate: „Infracţiunile cu conţinut unic sunt acele infracţiuni ale căror elemente constitutive se înfăţişează sub o formă unică, exclusivă, nesusceptibilă de mai multe modalităţi (bigamia, omorul). Infracţiunile cu conţinut alternativ sunt acele infracţiuni pentru care legea prevede variante alternative ale elementului material al laturii obiective, variante echivalente sub aspectul semnificaţiei lor penale.
Spre deosebire de infracţiunile cu conţinut alternativ care, în esenţă, presupun existenţa mai multor modalităţi de săvârşire a faptei, infracţiunile cu conţinuturi alternative sunt acele infracţiuni în cazul cărora legiuitorul regrupează, sub aceeaşi denumire, două sau mai multe infracţiuni de sine stătătoare. Delimitarea dintre infracţiunile cu conţinut unic, infracţiunile cu conţinut alternativ şi infracţiunile cu conţinuturi alternative prezintă importanţă sub aspectul efectelor diferite care apar în cazul realizării mai multor variante alternative de comitere.
Astfel, în cazul infracţiunilor cu conţinut alternativ, modalităţile diferite, prevăzute în norma de incriminare, nu generează un concurs de infracţiuni, nu afectează unitatea infracţiunii.
Dimpotrivă, în cazul infracţiunilor cu conţinuturi alternative, dacă se realizează mai multe dintre aceste conţinuturi, ne vom afla în prezenţa unui concurs de infracţiuni.”
În conformitate cu prevederile art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală, „Dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I”.
Analizând problema de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin prisma acestui concept al infracţiunii cu conţinut alternativ se constată că dispoziţiile art. 336 alin. (1) şi (2) din Codul penal reglementează o infracţiune cu conţinut alternativ, variantele fiind unele echivalente sub aspectul semnificaţiei lor penale.
În acest sens, diferenţele existente între cele două forme normative vizează doar cerinţa esenţială ataşată laturii obiective a infracţiunii, respectiv cea care vizează natura substanţei ingerate de către conducătorul vehiculului, în cazul primei forme fiind vorba de alcool, iar în ceea ce priveşte a doua formă, de substanţe psihoactive, aşa cum au fost acestea identificate prin Decizia nr. 48/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. În aceste condiţii, opinia judecătorului-raportor, prin raportare la modul de formulare a întrebării de către instanţa care a dispus sesizarea, este în sensul că fapta unei persoane de a conduce pe drumurile publice un autovehicul, care la momentul prelevării mostrelor biologice a avut o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge şi care se afla sub influenţa unor substanţe psihoactive, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii cu conţinut alternativ prevăzute de art. 336 alin. (1) şi (2) din Codul penal, neputându-se reţine existenţa unei pluralităţi infracţionale.
Din cel de-al doilea punct de vedere menţionat, concursul formal/ideal de infracţiuni presupune existenţa unei singure acţiuni sau inacţiuni săvârşite de o persoană care, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conţinutul mai multor infracţiuni.
În mod evident, din definiţia legală, anterior menţionată, aşa cum aceasta este prevăzută de art. 38 alin. (2) din Codul penal, rezultă faptul că pentru existenţa concursului ideal de infracţiuni, din punctul de vedere al laturii obiective, este necesar ca acţiunea unică a făptuitorului să fie aptă a întruni elementul material al mai multor infracţiuni şi să producă urmarea imediată specifică mai multor fapte prevăzute de legea penală, fiind fără relevanţă, din punctul de vedere al chestiunii de drept analizate, latura subiectivă. Ca atare, analiza se impune a fi realizată prin prisma acestor elemente pentru a se stabili în ce măsură pot fi reţinute dispoziţiile legale ce reglementează concursul de infracţiuni.
Potrivit prevederilor art. 336 din Codul penal, constituie infracţiunea de „conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”:
(1)Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.
(3) Dacă persoana aflată în una dintre situaţiile prevăzute în alin. (1) şi (2) efectuează transport public de persoane, transport de substanţe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor persoane pentru obţinerea permisului de conducere sau în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
De remarcat este faptul că, prin Decizia nr. 732/2014 a Curţii Constituţionale a României, sintagma „la momentul prelevării probelor biologice” din cuprinsul primului alineat a fost declarată neconstituţională şi, ca atare, incriminarea nu mai are în conţinutul său această referire vizând prelevarea probelor biologice.
În cazul infracţiunii prevăzute de art. 336 din Codul penal, în oricare dintre variantele normative, obiectul juridic este unul comun, reprezentat de relaţiile sociale privind siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, element care poate fi pus în pericol prin desfăşurarea acestei activităţi în condiţiile incriminate, respectiv de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge ori care este sub influenţa unor substanţe psihoactive.
Acţiunea care reprezintă elementul material al laturii obiective este reprezentată de acţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere. Suntem în prezenţa unui verbum regens comun pentru toate variantele infracţiunii incriminate.
De asemenea, urmarea imediată a oricăreia dintre variantele infracţiunii prevăzute de art. 336 din Codul penal este identică, respectiv punerea în pericol a siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, urmare imediată a comiterii acţiunilor incriminate.
Nici din punctul de vedere al laturii subiective a infracţiunii nu există diferenţe între variantele normative, fapta putând fi comisă doar cu intenţie, directă sau indirectă.
Diferenţele existente între variantele prevăzute de cele trei alineate ale textului legal rezultă, pe de o parte, din cerinţa esenţială ataşată elementului material al laturii obiective pentru infracţiunile de la primele două alineate, iar, pe de altă parte, din calitatea specială pe care trebuie să o aibă subiectul activ în cazul formei prevăzute de ultimul alineat.
În cazul variantei normative reglementate de art. 336 alin. (1) din Codul penal este necesar ca infracţiunea să fie comisă de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l
alcool pur în sânge, în vreme ce în cazul variantei reglementate de alin. (2) fapta este comisă de către o persoană care este sub influenţa unor substanţe psihoactive.
Rezultă din această analiză faptul că în situaţia în care o persoană conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere şi are atât o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, cât şi este sub influenţa unor substanţe psihoactive, acţiunea sa realizează elementul material al laturii obiective a fiecărei variante normative, fiind realizată şi cerinţa esenţială specifică fiecăreia dintre acestea, însă există o singură urmare imediată, vătămarea produsă fiind unică, respectiv starea de pericol rezultată pentru siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.
Pe cale de consecinţă, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 38 alin. (2) din Codul penal, în sensul că nu se produc mai multe urmări imediate ale faptei persoanei respective, fiind în prezenţa unei singure vătămări a obiectului juridic protejat prin norma de incriminare.
Chiar dacă acţiunea făptuitorului realizează elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 336 din Codul penal, atât în forma tip, prevăzută de primul alineat, cât şi a variantei asimilate, de la cel de-al doilea alineat, în condiţiile în care nu se produc urmări imediate multiple ale faptei sale, nu se poate reţine existenţa a două infracţiuni distincte, ci suntem în prezenţa unei infracţiuni unice, comisă în ambele variante normative.
Concluzionând, indiferent de punctul de vedere din care se analizează chestiunea de drept cu care a fost investit completul, soluţia nu poate fi decât aceea că fapta unei persoane de a conduce pe drumurile publice un autovehicul, care la momentul prelevării mostrelor biologice a avut o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge şi care se afla sub influenţa unor substanţe psihoactive, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) şi (2) din Codul penal, infracţiune unică.
