Fermierii cer revenirea asupra cuantumurilor ajutoarelor naționale tranzitorii. Printr-un comunicat de presă, Asociația Forța Fermierilor spune că plățile sunt aduse în derizoriu iar producătorii agroalimentari vor primi o nouă lovitură. Totodată, producția agricolă ar urma să sufere o scădere de minim 25% a producției.
”Asociația Forța Fermierilor solicită public prim-ministrului României, Florin Cîțu, să revină asupra proiectului de Hotărâre de Guvern privind cuantumurile Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT), pus în dezbatere publică, astăzi, de Ministerul Agriculturii, și care prevede tăieri, în medie, de pest 50% la sumele pe care fermierii români, atât din sectorul vegetal cât și din zootehnie, le vor primi în 2021.”, se arată în comunicatul Asociației.
Fermierii susțin că mulți dintre ei vor rata anul agricol din 2021 din cauza tăierilor masive a cuantumurilor ANT.
”Vorbim de plăți aduse în derizoriu, de 5-6 euro pe hectar și de 2 euro pe cap de ovină și caprină. Producătorii agroalimentari primesc, astfel, o nouă lovitură, efectele acestei decizii criminale din punct de vedere economic urmând a se simți în toată țara și în toate sectoarele. În toate statele Uniunii Europene, agricultura este sprijinită masiv, atât din fonduri europene cât și naționale, fiecare țară luptând din răsputeri pentru a-și ajuta fermierii.”, spun fermierii.
Mai mult, fermierii spun că nu înțeleg atitudinea Guvernului de a ”lovi” în agricultori, și, mai mult, aceștia mai spun că Guvernul Cîțu ”urăște fermierii”.
”Nu înțelegem această atitudine din partea unui guvern de dreapta de a lovi cu dispreț într-o clasă antreprenorială privată, care nu cere decât să fie ajutată să producă, să contribuie la creșterea PIB și să asigure securitatea alimentară a României. Pur și simplu, am ajuns în situația în care să credem că Guvernul Cîțu îi urăște pe fermieri. De ce asta? Cu ce au greșit cei care produc hrana acestei țări și susțin existența satului românesc? Care este păcatul fermierilor, domnule premier Cîțu, de vreți să îi aduceți în sapă de lemn?”, se mai arată în comunicat.
Comunicat de presă – 17 martie 2021 După refuzul acordării despăgubirilor de secetă, Guvernul taie și din subvențiile…
Publicată de Asociatia Forta Fermierilor pe Miercuri, 17 martie 2021