O fetiță de 3 ani a fost aproape de moarte după o intoxicație severă cu stupefiante. Medicii au internat de urgență o fetiță de trei ani cu simptome specifice unei supradoze, iar la analizele efectuate copilul a ieșit pozitiv la marijuana. Este o premieră în România, dat fiind vârsta foarte mică a pacientului. Fetița a fost adusă la spital de mama ei căreia i s-au cerut explicații privind starea micuței.O tânără din Constanța și-a adus copilul de urgență la spital cu o stare de rău și somnolență. Medicii au observat strălucirea nefirească din ochii copilului și bănuielile că ar fi drogată au fost confirmate de analize, scrie Click„Este vorba despre un pacient minor, în vârstă de trei ani, care a fost internat în unitatea noastră prin serviciul de urgență. Când a fost adus la spital, copilul prezenta stare de somnolență fiind internat pentru ingestie de substanțe necunoscute. În urma testelor toxicologice, minorul a ieșit pozitiv la substanțe interzise.
Prin urmare, a primit tratament de specialitate din partea echipei noastre medicale. După mai bine de 24 de ore de spitalizare și monitorizare atentă starea sa de sănătate a copilului s-a îmbunătățit semnificativ și a fost externat în condiții de siguranță”, a declarat Crina Kibedi, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Constanța, transmite Adevărul.
Mama și fetița de trei ani au ajuns Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Femeia și-a dat seama că ceva nu este în regulă cu cea mică pentru că aceasta nu se mai oprea din râs. Până la spital, copila a fost copleșită de o stare de somnolență.
După simptomele prezentate, medicii au presupus ingerat substanțe stupefiante, motiv pentru care au testat-o. Fetița a ieșit pozitiv la canabis, potrivit replicaonline.
Mama copilului a fost și ea testată, dar rezultatul în cazul ei a ieșit negativ.
Cadrele medicale au chemat la fața locului ofițerii de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, care au audiat-o pe mama copilului.
Din primele date, mama fetiței ar fi cetățean olandez și ar lucra ca navigator pentru o companie din Țările de Jos. Tatăl copilului este cetățean român, din județul Constanța.
Femeia le-ar fi spus anchetatorilor că fetița ar fi mâncat prăjituri, jeleuri și bomboane de la un magazin din Olanda.