O poveste halucinantă zguduie liniştea unei localităţi din judeţul Arad. O mamă acuză faptul că fiica ei, de numai 10ani, ar fi fost abuzată sexual, de mai multe ori, de către doi vecini din sat. Unul major, fost concubin al mamei, iar celălalt minor. BihorJust a stat de vorbă cu femeia care susține că ancheta durează deja de un an, dar că presupușilor agresori nu li s-a întâmplat nimic, fiind în libertate.
Lupta cu fostul soț și mutarea în Arad
Originară din Craiova, femeia – căreia îi vom spune Maria, pentru a-i proteja identitatea – s-a mutat, în 2014, în localitatea Vânători, din județul Arad. Aflată în proces cu fostul soț pentru custodia copiilor, avea nevoie să demonstreze în instanță că are unde să-și crească băiatul și fetița, care aveau atunci 4, respectiv 2 ani. Găsise în așezarea din Arad o casă pe măsura bugetului ei deloc mare și s-a mutat acolo alături de cei mici, de iubitul său din acea perioadă și de mama ei. În timp, spune Maria, bărbatul, pe care îl cunoscuse în Italia, a devenit agresiv și infidel, așa că s-au despărțit.
Rămasă cu cei doi copii și cu mama sa, femeia a strâns mai multe datorii, pe care nu a reușit să le plătească. Așa că anul trecut a profitat de o ocazie și a plecat la muncă în Anglia, lăsând băiatul și fetița în grija bunicii.
Însă după câteva luni fiul său i-a spus că fetița, care abia împlinise 10 ani, primise pe o rețea de socializare mai multe mesaje indecente de la un băiat de 14 ani, din sat.
”Anul trecut, în luna iunie, fiul meu m-a contactat spunându-mi că fiica mea are niște mesaje destul de urâte cu un minor. Am întrebat ce fel de mesaje și mi-a spus că sunt mesaje deocheate despre sex… Toate aceste discuții au fost pe Instagram”, povestește Maria.
De la poze și filmulețe indecente, la relații sexuale
Femeia a verificat contul copilei și a reușit să citească mesajele. Așa a aflat că era vorba despre un băiat care venea des la ei în casă și care ar fi început să-i trimite fetiței mesaje în luna martie 2021. ”Citindu-le, mi-am dat seama că nu a fost vorba doar de câteva mesaje. Nu pot să vă spun în cuvinte ce am simțit în timp ce citeam mesajele. În secunda următoare, am pus mâna pe telefon și am sunat la Poliția din Mișca.”
Maria spune că adolescentul ar fi reușit să se apropie de fiica sa, care, la insistențele acestuia, i-ar fi trimis atât poze, cât și filmulețe în ipostaze indecente.
Femeia susține că, de la mesaje cu tentă sexuală, s-a ajuns la relații intime între fată și adolescent. La acestea ar fi participat, spune Maria, chiar fostul său concubin: ”Într-o zi, fetița mea era la o prietenă acasă. Erau doar ele două, mamai fetei fiind plecată la muncă. Minorul, împreună cu fostul meu concubin, în vârstă de 30 de ani, au venit și au luat fetița cu japca din casă. Au dus-o pe câmp și au întreținut relații sexuale cu ea.”
A doua zi, bunica a văzut că se întâmplă ceva cu fetița, însă aceasta a pretins că o doare spatele, așa că a învoit-o pentru câteva zile de la școală.
Nu a fost singura dată când cei trei ar fi întreținut relații sexuale, spune mama. Fata ar fi fost amenințată că, dacă refuză să se mai vadă cu cei doi, pozele și filmulețele cu ea dezbrăcată vor fi trimise familiei. Așa că întâlnirile ar fi continuat.
Analizele medicale au confirmat raporturile sexuale
După ce a citit toate mesajele dintre fiica sa și vecinul de 14 ani, Maria a cerut ajutorul Poliției. ”Am sunat la postul din comuna Mișca, să le spun ce s-a întâmplat. Agentul care a venit la noi acasă a întrebat-o pe fetița mea dacă știe ce e aia iubire la vârsta ei. Cum să întrebi așa ceva? Pentru că eu eram plecată în Anglia, polițistul i-a spus mamei mele ca fata ar trebui dusă la Medicina Legală”, povestește femeia.
Cazul a fost preluat de către polițiștii din orașul Chișineu Criș, iar analizele medicale au arătat că fetița ar fi întreținut relații sexuale orale și anale repetate.
”La Medicina Legală s-a constatat faptul că fetița mea a întreținut relații sexuale anale și orale, însă ea a declarat că a întreținut relații sexuale inclusiv normale și anale de mai multe ori”, susține mama copilei.
După ce cazul a ieșit la lumină, Maria spune că familia adolescentului care i-ar fi necinstit fiica a venit de mai multe ori la poarta ei ca să ”îi ceară fata”.
”Anul trecut, când am venit să îmi iau copiii, familia minorului, împreună cu majorul (fostul concubin al femeii – n.n.), s-au prezentat la noi la poartă și au început să facă scandal. Nu am vrut să le dau curs, așa că am sunat la Poliție și am ieșit la poartă și le-am spus că vom vorbi în instanță.
În altă zi, în timp ce mergeam la audieri la postul de Poliție, majorul ne-a agasat în trafic. Ne-a depășit cu mașina, s-a pus în fața noastră ca să nu putem trece… Am povestit asta când am ajuns la postul de Poliție Chișineu Criș, însă polițistul ne-a spus că poate majorul a vrut doar să discutăm.”
Simțindu-se amenințată, femeia și-a luat copiii și în luna septembrie a anului trecut s-a mutat în Anglia, alături de actualul soț: ” Noi, dacă am fi rămas în România, prea multă protecție din partea Poliției nu am fi primit, din păcate…”.
Un an de anchetă, niciun rezultat
Mama fetiței acuză faptul că de un an, de când a sesizat situația autorităților nu s-a întâmplat nimic. Fostul său concubin a refuzat să se supună testului poligraf, iar o altă minoră, care ar fi văzut cu fiica Mariei ar fi fost luată de agresori și dusă pe un câmp, a fost audiată abia în urmă cu câteva săptămâni.
”Urmărirea penală a fost îngreunată din cauză că părinții martorei nu au un domiciliu stabili, lucrând ca și zilieri pe la diverse ferme. Ultima discuție avută cu organele responsabile a avut loc în urmă cu 2-3 săptămâni, când mi s-a comunicat că a fost identificat locul unde stau părinții și minora care trebuia audiată în calitate de martor. Fetița a fost audiată în prezența mamei și al unui reprezentant al Direcției pentru Asistență Socială și Protecția Copilului”, a explicat, pentru BihorJust, avocatul Tudor Stanca, din Baroul Arad, cel care reprezintă familia Mariei.
Apărătorul susține că, în urma împlinirii termenului de un an de la începerea cercetărilor în acest caz, va depune contestație și va cere accelerarea procedurii. ”Am discutat cu mama fetiței să formulăm această contestație, urmând ca eu, zilele următoare, să mă duc să verific din nou la dosar dacă există acele fișe de îndrumare ale procurorului, ce s-a efectuat și ce nu s-a efectuat și care este stadiul, pentru ca mai apoi să ne adresăm instanței de judecată cu acea contestație”, susține avocatul Stanca.
Informații exceptate de la accesul liber al cetățenilor
BihorJust a încercat să afle de la Poliție și Parchetul de pe lângă Judecătoria Chișineu Criș care este stadiul anchetei în acest caz. Am solicitat date despre obiectul dosarului penal întocmit în acest caz, ce persoane sunt vizate, acuzațiile aduse și care este stadiul urmării penale.
De la Poliția județeană Arad am fost îndrumați spre Parchetul din Chișineu Criș, care a refuzat să ofere vreun detaliu, invocând excepțiile prevăzute de Legea 544/2001: ”Urmare a solicitării dvs. din data de 12.07.2022, cu privire la furnizarea de informaţii referitoare la cazul de viol reclamat în luna iunie 2021, în sat. Vânători, com. Mişca, jud. Arad, vă comunicăm faptul că, potrivit art.12 lit. f) din Legea nr. 544/2001, informaţiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părţile implicate în proces, sunt exceptate de la accesul liber al cetăţenilor prevăzut la art. 1 şi respectiv, la art.11 ind.1 din Legea nr.544/2001”, a fost răspunsul unității de parchet.
BihorJust a încercat să stea de vorbă cu familia minorului acuzat de Maria de agresiune sexuală, dar și cu fostul concubin al femeii. Dacă din partea părinților adolescentului nu am primit niciun răspuns la mesajul nostru, bărbatul a considerat întrebările noastre referitoare la o acuzație extrem de gravă drept ”glume” și a adăugat o amenințare la final: ”Nu am chef de glumele voastre, noapte bună. Dacă doriți să aflați informații, luați legătura cu poliția, care s-a ocupat de acest caz. Dacă nu încetați cu aceste prostii, o să contactez poliția și o să fac o plângere. Eu sunt sătul de de aceste prostii.”
BihorJust va urmări acest caz, pentru că se referă la acuzații grave, care vizează un copil. Acesta este și motivul pentru care am ales să realizăm materialul pe care tocmai l-ați citit. E important ca ancheta declanșată în acest caz să să lămurească, fără amânări inutile, întreaga situație și să stabilească dacă probele confirmă sau infirmă acuzațiile. Până atunci, o mamă trăiește cu durerea că fiica ei a fost batjocorită și, o dată cu trecerea timpului, se simte legată de mâini și de picioare, pentru că nimeni nu pare să facă lucrurile să se miște…