Se extinde ancheta în dosarul generalilor Coldea și Dumbravă și apar noi informații explozive. Procurorii au ajuns la un alt personaj cheie care l-a plătit pe Coldea pentru consultanță.De această dată ancheta duce la Cornel Varvara,patronul firmei Uni-Recycling și este considerat un om bogat.”Connie”, cum i se spune în mediul în care se învârte, este un om de afaceri din Alba Iulia a cărui firmă se ocupă în principal cu decontaminarea solurilor și refacerea ecologică a terenurilor poluate cu substanțe petroliere.S-a remarcat după ce a spus că nu ar fi o problemă “să bage două-trei milioane de euro la Dinamo”.
Este vorba despre Cornel Varvara, zis Coni, finul lui Marius Vizer, fostul șef al Federației Internaționale de Judo și apropiat al lui Putin. Coni Varvara a fost audiat acum patru zile la DNA și este un personaj extrem de controversat.Potrivit surselor Realitatea PLUS, este acuzat că a dat șpagă 700.000 de euro unui cetățean rus, fost șef de achiziții la o companie petrolieră, pentru contracte de decontaminare.
„Este un moment extrem de important pentru cei care au urmarit devoalarea caracatitei Coldea. Confirm informatia voastra legata de renumitul Coni Varvara, cel mai apropiat om de Marius Vizer din Romania. De ce e important? Pe de o parte, pentru ca se devoaleaza spiritul si caracterul transfrontalier al acestei retele de coruptie condusa de catre Coldea, pe care eu si altii lucram sa o demnatelam din punct de vedere jurnalistic de multi ani de zile. Pe de alta parte, in acest scandal cu atat de multe ramificatii, aparand ca intermediar Coni Varvara in relatia dintre Marius Vizer si Florian Coldea – pentru ca asta a declarat el procurorilor in urma cu 4 zile. Se lamureste si o treaba legata de sportul romanesc. L-am gasit pe Coldea in Justitie cu Dumbrava, l-am gasit implicat in tot mediul de afaceri, l-am gasit la Untold, l-am gasit cu drogurile, l-am gasit cu drogurile in Albania, l-am gasit la SNSPA in poze cu toata lumea, fiind profesor impreuna cu sotia lui si girand actiunile lui Bulai sau Pieleanu sau altii.
Eu stiam acest lucru si il reclam de 2 ani de zile, faptul ca prin intermediul lui Vizer, Coldea a vrut sa distruga Judo-ul romanesc. Si din cauza mea, si din cauza unor interese ale lui: vrea sa-si impuna niste oameni in fruntea Judo-ului care nu faceau treaba. Au mai fost acolo si au facut prostii. Au facut tot posibilul prin presiuni, delatiuni, minciuni – prin intermediul lui Vizer – sa distruga Federatia de Judo. Nu au reusit, dar acum se face proba veritatii.
De fiecare data cand am acuzat public ca Vizer actioneaza impotriva Federatiei Romane de Judo, care l-a propulsat acolo unde e, fiind santajat de fapt de Coldea, Vizer a declarat tot timpul ca nici macar nu il cunoaste, la fel ca si pe Dumbrava, cu care s-a intalnit de repetate ori si alaturi de care a avut, probabil, alte aventuri, dar pe linia Justitiei din Romania.
Dezvaluirea e foarte importanta pentru ca implica nume mari din industria petroliera roamneasca. O sa dau 3 nume, procurorii le au. Este OMV, este Rompetrol, este Mall, condus de catre nasul lui Vizer, locuri unde Coni Varvara a capatat contracte la comanda, cu bani probabil, banuiesc, pe care i-a intors lui Florian Coldea. Se vorbeste – conform marturiilor pe care Varvara le-a dat in fata procurorilor – de un inceput de 700.000 euro spaga catre Coldea”, a declarat Cozmin Gusa, vineri, la Realitatea PLUS.